Agricultura contribuie cu 4-5% la Produsul Intern Brut, iar dacă se iau în calcul şi industria alimentară şi sectoarele conexe, ponderea în economie depăşeşte 10%, se arată în „Carta Albă a
Sfaturi pentru pelerinii de la Iași
Ordinea şi siguranţa publică pentru pelerinajul la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei din Iaşi, cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, sunt asigurate și în acest an, până în 15 octombrie, de Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău, care acționează împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Iaşi şi Poliţia Locală Iaşi.
Jandarmii estimează că perioada de afluenţă maximă a pelerinilor va fi în zilele premergătoare sărbătorii, când şirul de credincioşi se va întinde pe aproximativ trei kilometri, cu un timp de aşteptare de 16-20 de ore. Pentru a evita producerea de evenimente nedorite, forțele de ordine recomandă pelerinilor să manifeste răbdare şi înţelegere faţă de regulile de acces şi să respecte indicaţiile organizatorilor.
„Pe anumite tronsoane, timpul de aşteptare poate fi mai mare, din cauza trecerii de pe un tronson mai lat pe unul mai îngust. Acordaţi o atenţie deosebită copiilor şi persoanelor vârstnice împreună cu care călătoriţi pentru a nu se rătăci, precum şi bunurilor personale”, a transmis Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău într-un comunicat. Având în vedere condiţiile meteorologice schimbătoare, pelerinii sunt sfătuiţi să se asigure că au haine adecvate pentru vânt şi ploaie. De asemenea, le este recomandat să aibă apă şi alimente, iar dacă ies din rând, să păstreze legătura cu familia sau grupul lor şi să anunțe voluntarii sau forţele de ordine. „Asiguraţi-vă că telefonul mobil este încărcat şi, pe cât posibil, că aveţi asupra dumneavoastră o baterie externă pentru a putea comunica permanent”, menționează comunicatul jandarmilor. (C.Z.)





