Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Ioana Revnic spune poveşti pentru suflet

Ioana Revnic spune poveşti pentru suflet

Un articol de: Daniela Șontică - 07 Apr, 2020

Cum nu există copil care să nu adore poveştile, Ioana Revnic, scriitoare şi profesoară, s-a gândit să ajungă la inimile unor astfel de prichindei, spunându-le chiar ea o poveste sau mai multe, stând în faţa unui computer şi interacţionând cu ascultătorii ei. Şi înainte de pandemia de COVID-19 făcea acest lucru, din 2018 derulând proiectul „Spune-mi o poveste pentru suflet”, în cadrul căruia rostea poveşti în întâlniri directe, acum însă le spune pe Skype, în fiecare marţi şi joi de la ora 19:00. 

Dincolo de faptul că este o scriitoare apreciată, un critic literar care scrie cu farmec despre opere şi autori din diverse epoci, Ioana Revnic este şi profesoară de limba şi literatura română la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din Bucureşti. Are ocazia să le vorbească elevilor într-un fel aparte, care nu e la îndemâna oricui, arătând adevărurile despre viaţă prin parabolele ce se desprind din poveşti. Desigur, aceasta este o parte suplimentară a activităţii sale de cadru didactic, pe care o face cu mare tragere de inimă şi cu mult har.

Mai întâi, poveşti pentru nepoţi

Ideea de a spune o poveste pentru suflet pe Skype i-a venit discutând cu una dintre verişoarele sale stabilite în Italia. „Copiii ei nu ieşiseră din casă de trei săptămâni, ea mă ruga să îi dau idei de activităţi pe care le-ar putea face cu ei. Atunci am întrebat-o dacă mă lasă să le spun eu o poveste. Și, cum mai am nepoţi în Italia, dar şi în Spania, i-am chemat pe toţi să facem «Spune-mi o poveste în familie». Ca nepoţii mei există şi alţi copii care ar vrea să asculte poveşti. Și alţi părinţi care au nevoie de momente de răgaz. Aşa că, pe pagina mea de Facebook, i-am invitat pe toţi copiii la poveşti. Au venit, până acum, copii din Baia Mare, Cluj, Brodina (judeţul Suceava), Bucureşti, Chişinău. Uneori, o întâlnire se transformă în mai multe sesiuni de spus poveşti. Participă şi părinţii şi, nu o dată, am stat mult de vorbă după ce am terminat de spus povestea. Ne face bine să ne încurajăm şi să ne simţim aproape”, spune Ioana despre acest fel al său de a le oferi din timpul său copiilor şi părinţilor, în această perioadă mai dificilă pentru toată lumea.

Pentru viaţă

Dacă totul ar fi fost normal, în luna martie a acestui an, Ioana Revnic ar fi realizat mai multe ateliere de poveşti pentru copii, sub acest titlu frumos „Spune-mi o poveste pentru suflet”. Acestea ar fi fost parte din programul Luna pentru viaţă 2020 - „Pentru viaţă. Pentru părinţi. Pentru copii”, iniţiat de organizaţia România pentru Viaţă. Sunt, în general, poveşti scrise de Veronica Iani, autoarea unor cărţi cu mesaj creştin, foarte atrăgător scrise şi ilustrate tot de ea. Ioana poate spune însă şi alte poveşti. De asemenea, a cooptat şi alţi autori pe care i-a rugat să se înregistreze citind poveşti. Face şi recomandări de lectură, interacţionează cu ascultătorii, cu părinţii, face împreună cu ei diverse jocuri sau desenează.

Dacă sunt copii doritori să participe la un atelier de poveşti de 40-45 de minute pe Skype, îi pot scrie Ioanei Revnic pe pagina ei de Facebook. Ea le va răspunde cu drag şi vor putea să o asculte. Îi ies foarte bine şi natural întâlnirile acestea, pentru că ea însăşi adoră poveştile. Deţine un site, bunatate.ro, foarte frumos conceput şi plin de articole, ca nişte poveşti de unde puteţi afla despre cărţile sale, despre activităţile cu copiii, despre atelierele pe care le ţine cu persoanele care doresc să înveţe să spună la rândul lor poveşti.

„Nu pot trăi fără poveşti”

Copiii sunt încântaţi de felul în care îi poartă în lumea basmelor, dar şi oamenii mari s-ar lăsa convinşi să o asculte, dacă i-ar şti pledoaria: „Nu pot trăi fără poveşti. Spun poveşti, caut poveşti, scriu despre cărţi şi despre oameni. De bucuria că există copii a căror minte şi al căror suflet sunt deschise creşterii. De bucuria că există părinţi şi dascăli care doresc să dezvolte mintea şi sufletul copiilor. Pentru că există povestiri formatoare de minte şi de suflet şi este păcat ca ele să nu fie aduse în faţa copiilor de azi. Pentru că toţi marii educatori ai lumii şi Însuşi Domnul Iisus Hristos i-au învăţat pe ucenici prin pilde. Cu toţii avem nevoie de poveşti. Mai ales de acelea care ne amintesc că alegerea binelui este cea mai bună şi că poate fi mereu făcută. De mică mi-a plăcut să ascult şi să spun poveşti. De fapt, nu pot trăi fără poveşti. Spun poveşti. Caut poveşti. Scriu despre cărţi, povestesc despre oameni.”

„Profesoară de poveşti”

Ioana Revnic, scriitoarea, profesoara, prietena copiilor care se defineşte prin arta povestitului, este şi o persoană ataşată de valorile Ortodoxiei: „Poveştile au legătură şi cu meseria mea. Am fost şi educatoare, şi învăţătoare, sunt profesoară, iar povestitoare cu acte în regulă am devenit de când m-am mutat din Oradea în Bucureşti, la Liceul Pedagogic Ortodox «Anastasia Popescu». Aici, o fetiţă din clasa pregătitoare mi-a dat într-o zi diploma de «Profesoară de poveşti» – un document la care ţin mai mult decât la (prea) muncitele diplome de doctorat şi post-doctorat. O vreme, am făcut voluntariat, spunând poveşti în biblioteci sau în spitale. Până când mi-am dorit să ajung şi într-alte locuri.

«Spune-mi o poveste pentru suflet» a început în 1 decembrie 2018, la Aşezământul pentru copii «Sfântul Ierarh Leontie» din Rădăuţi. Citisem istoria acestui loc şi mi-am dorit să aflu mai multe despre oamenii de aici. Am fost, apoi, la Şcoala pentru Copii hipoacuzici din Bivolărie, judeţul Suceava, în parohii, în grădiniţe, în comunităţi din Bucureşti şi din Zalău, oraşul în care am făcut liceul. La sfârşitul lui 2019, le-am spus poveşti copiilor români din Parohia «Toţi Sfinţii», din Huldenberg, Belgia.

Am ajuns şi la Gimnaziul românesc din Crasna, Ucraina. Un sat cu 10 mii de locuitori, majoritatea români, aflat dincolo de graniţa de nord a ţării noastre, dar dincoace de graniţa nevăzută a românilor. Aş vrea să-i cunosc şi pe copiii români din Apşa, o localitate din Transcarpatia, peste graniţă de Maramureş, pe copiii români din Gyula și din Timoc. Aş vrea să le spun poveşti copiilor din Basarabia.”

„O să cuceresc lumea şi să o povestesc”

Face totul cu generozitate, iar aceasta îi este răsplătită cu tot felul de întâmplări frumoase şi întâlniri cu oameni interesanţi, iar seriozitatea ei îi aduce rezultate, care o fac fericită. Pe blogul său subliniază într-un mic articol de autoprezentare: „Scriu - cele mai bune lucruri din viaţă mi s-au întâmplat datorită scrisului. Am scris până acum trei cărţi: una despre lumea romanului românesc şi două de dialoguri. Pentru volumul meu de debut, «Dresură de lei», am călătorit 5.000 de kilometri, ca să îi întâlnesc pe interlocutorii mei, scriitori cunoscuţi: Alex. Ştefănescu, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Ioana Pârvulescu, Mircea Horia Simionescu, Augustin Buzura, George Bălăiţă, Nicolae Breban, Petru Popescu, Emil Brumaru, Ana Blandiana, Emil Hurezeanu, Mihai Cimpoi, Vitalie Ciobanu şi alţii. Deviza mea este «Comunic, deci exist!». Şi din acest motiv am făcut o cuceritoare carte de Convorbiri cu Alex. Ştefănescu. În rest, mă pricep să ascult; să întreb; să fac legături; să adun oamenii laolaltă şi, mai ales, să spun poveşti. Îmi doresc mult să văd Aurora boreală la ea acasă. Într-o zi am să cuceresc lumea şi am să o povestesc.”

Ioana Revnic a început deja să cucerească lumea făcând lucruri altruiste, din dragoste pentru copii, pentru părinţi, într-o vreme în care orice cuvânt frumos şi orice timp petrecut cu ceilalţi aduce încurajare, alinare, bucurie.

Citeşte mai multe despre:   coronavirus  -   copil  -   Liceul Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu