Lumea de astăzi nu mai seamănă cu lumea de acum un an și nici cu lumea de ieri. În încercarea de adaptare, actul educației a suferit și suferă și el numeroase mutații. Educația tradițională, cu
Lumea de astăzi nu mai seamănă cu lumea de acum un an și nici cu lumea de ieri. În încercarea de adaptare, actul educației a suferit și suferă și el numeroase mutații. Educația tradițională, cu
Biserica îi preţuieşte și ocrotește enorm pe copii. Dumnezeu Își manifestă continuu iubirea adăpostitoare față de om încă din prima zi a venirii acestuia pe lume, întâmpinându-l pe viitorul membru al trupului eclesial, mai întâi de toate, prin ocrotirea de răul spiritual, de lucrarea reală și agresivă a diavolului asupra omului și a întregii creații. Botezul înseamnă o naștere din nou și o nouă viață spirituală în Hristos-Domnul, Care a biruit veșnicia morții.
Copiii de la Centrul de zi „Sfânta Sofia” din Capitală au sărbătorit în avans, luni, 31 mai, Ziua Internaţională a Copilului, prin participarea la diverse activităţi recreative. Beneficiarii centrului au
Peste 240 de copii ai clericilor slujitori în parohii rurale de categoria 2 și 3 din Arhiepiscopia Bucureștilor au primit daruri luni, 31 mai 2021, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cu ocazia
În multe centre sociale şi parohii din Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, au fost organizate în jurul datei de 1 iunie o serie de activităţi religioase, cultural-artistice, educaţionale şi social-filantropice.
Vom fi uimiţi să aflăm o analiză profundă şi concluzii surprinzător de realiste la unul dintre cei mai mari Părinţi ai Ortodoxiei: Sfântul Ioan Gură de Aur (trăitor în veacul al IV-lea după Hristos,
Tradiţia creştină liturgică a fost şi este bine imprimată în conştiinţa poporului român binecredincios, întrucât la sate şi la oraşe, în spitale, moaşele sau asistentele medicale au cunoscut dintotdeauna
Una dintre cele mai mari dureri sufleteşti pe care le poate purta un creştin matur în viaţa sa o reprezintă moartea unuia dintre copiii săi. Durerea este amplificată, iar situaţia dramatică este accentuată
Copiii ajung să cunoască tehnologia începând cu vârsta de 3 ani. Dacă acest lucru este supravegheat și condus cu discernământ de părinți, ei vor dobândi niște obiceiuri digitale utile. În cazul în
Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea I, Capitolul al V-lea, 12-14, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 16, pp. 86-87 „Pedagogia înseamnă educarea copiilor; se vede aceasta lămurit chiar din
Un studiu efectuat de către Eurostat în 15 dintre cele 28 de țări membre ale Uniunii Europene în anul 2018 a constatat că românii se află în topul dependențelor de tehnologie, după greci, finlandezi și
Dacă m-ar întreba cineva care este cea mai importantă lecție pe care am învățat-o lucrând cu părinții și copiii, aș spune fără ezitare că am realizat impactul uriaş pe care cuvintele părinților îl au
Perioada pandemiei, cu şcoli închise, cursuri online şi mai nou vacanţă de primăvară prelungită, a pus pe umerii părinţilor o bună parte din sarcina educaţiei şcolare: ajutor în rezolvarea temelor,
Numeroase cercetări sugerează faptul că timpul petrecut citind din plăcere poate fi un indicator- cheie pentru succesul educaţional viitor al unui copil, chiar mai important decât statutul socio- economic al
A fi profesor este o bucurie şi o responsabilitate mare. A fi profesor de religie este o binecuvântare, având o mare răspundere în misiunea aleasă. Profesorul de religie este ajutat în misiunea sa de către
Exemplul părinților de a se împărtăși cu cinstitul Trup și Sânge al Mântuitorului Hristos întărește convingerea copilului că el trebuie să ducă o viață în Hristos și pentru Hristos. Lucrul acesta îl
În faimoasa sa lucrare „Sex and culture” (1934), antropologul britanic J.D. Unwin, de la Universitatea Oxford, a studiat 80 de triburi și 6 mari civilizații, de‑a lungul a 5.000 de ani de istorie. Cartea
O țară în care generația tânără este văduvită de idealuri înalte și determinată să se risipească în patimi, dependențe și distracții de tot soiul, cât mai culpabilizante și mai distrugătoare, este o
Neuroplasticitatea creierului, descoperire recentă în domeniul neuroștiințelor, arată că tot ceea ce ni se întâmplă influențează dezvoltarea creierului. Vestea bună este că acest proces se întâmplă pe
În România, mai mult de un sfert din copiii cu vârste între 5 şi 10 ani suferă de obezitate, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Aceste cifre atrag atenția asupra tendinței îngrijorătoare
Specialişti în ştiinţele educaţiei de la mai multe universităţi din ţară au realizat un studiu aplicat pe şcoala online, la care au participat peste 10 mii de cadre didactice din toată ţara şi care relevă


