La cumpăna veacurilor 19-20, pronia divină a rânduit ca două spirite de excepție să se întâlnească în duh: Mihai Eminescu, poetul nepereche al neamului românesc, și Elie Miron Cristea, primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, dar și primul teolog care, cu minte luminată, a așternut pe hârtie prima teză de doctorat despre Mihai Eminescu, la Universitatea din Budapesta. În paginile sale, Miron Cristea nu a făcut doar o analiză literară, ci a înălțat laude poetului care a devenit în ochii săi un mistic al neamului, un pătimitor hristic pentru cultura națională.



