În primele veacuri ale istoriei creştine, mărturia pentru Hristos, afirmarea credinţei în El ca Domn şi Dumnezeu atrăgeau după sine, adeseori, moartea martirică. Lumea antică păgână, care nu accepta mărturia despre un Dumnezeu Care S-a făcut om, a suferit, a fost răstignit şi a înviat, precum şi forurile superioare ale statului roman, care îi priveau pe creştini ca pe nişte necredincioşi, duşmani ai statului şi ai tradiţiilor lui, s-au opus cu toate mijloacele răspândirii învăţăturii creştine. În atar condiţii, când apartenenţa la creştinism putea atrage moartea în orice clipă, faptul ca cineva să fie creştin însemna să trăiască cu adevărat doar în vederea vieţii veşnice, adică să trăiască fiind orientat eshatologic.
29 Oct, 2017
