Spre sfârșitul perioadei stării de urgență, Biserica Ortodoxă Română a acordat ajutoare persoanelor vulnerabile în valoare de 1.767.365 de lei, contribuția la diminuarea efectelor pandemiei ajungând la un tota
Spre sfârșitul perioadei stării de urgență, Biserica Ortodoxă Română a acordat ajutoare persoanelor vulnerabile în valoare de 1.767.365 de lei, contribuția la diminuarea efectelor pandemiei ajungând la un tota
În funcţie de noile probleme apărute, în special în domeniul educațional și al asistenței sociale, la nivelul eparhiilor s-au luat unele măsuri pentru limitarea efectelor pandemiei. Persoanele vulnerabile au
Episcopia Caransebeșului și Administrația locală din județul Caraș-Severin continuă parteneriatul prin care ajută categoriile sociale afectate de pandemia actuală, păstrând astfel aprinsă candela credinței,
În a treia săptămână după Paşti, în eparhii din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei au continuat acţiunile de ajutorare a persoanelor afectate de pandemia de COVID-19 şi de măsurile de restricţionare impuse de
Activitățile sociale au continuat în Arhiepiscopia Tomisului, astfel că, în perioada 28 aprilie - 4 mai 2020, 1.072 de persoane (persoane izolate la domiciliu, aflate în risc social, familii cu mulți copii,
Cei zece protopopi din Arhiepiscopia Sibiului au participat miercuri, 6 mai, la o şedinţă online cu Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu membrii
În perioada aceasta, prin proiectele locale ale eparhiilor și parohiilor, se asigură hrană şi alte produse necesare traiului zilnic persoanelor aflate în izolare la domiciliu sau asistate în instituţii sociale. A
Pentru a veni în sprijinul elevilor defavorizați, care nu îşi pot continua pregătirea școlară de acasă, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a lansat public, începând din data de 4 mai 2020, apelul pe
În perioada Săptămânii Luminate, au fost oferite diferite categorii de ajutoare prin protopopiatele din Arhiepiscopia Alba Iuliei, fiind sprijinite 1.290 de persoane care se confruntă cu greutăți
La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, în perioada 28 aprilie - 3 mai 2020, pentru acoperirea unor nevoi concrete ale unor semeni aflați în
În eparhiile Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei continuă sprijinirea spitalelor şi a persoanelor vulnerabile în perioada de criză provocată de pandemia de COVID-19. Proiectele social-filantropice desfăşurate
În contextul prelungirii închiderii unităților de învățământ, Arhiepiscopia Bucureștilor vine în sprijinul elevilor din anii terminali din județul Ilfov pentru a beneficia de învățământul la distanță
În eparhiile ortodoxe române din diasporă continuă ajutorarea persoanelor vulnerabile aflate în carantină sau în izolare. Voluntarii din cadrul parohiilor s-au implicat atât în acțiunile de distribuire a
Preoții din Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava, desfăşoară în această perioadă mai multe activităţi social-filantropice, acestea fiind complementare suportului duhovnicesc şi moral pe care îl oferă î
Sectorul social al Arhiepiscopiei Râmnicului a oferit în această perioadă pachete cu alimente mamelor aflate în Centrul familial Troianu, județul Vâlcea, familiilor cu mulți copii, vârstnicilor, iar zilnic,
Biserica noastră, prin preoţii, angajaţii aşezămintelor sociale şi credincioşii ei, a intensificat în această perioadă nu doar rugăciunea, ci şi lucrarea pentru sprijinirea aproapelui aflat în nevoie. Mame
Protopopiatul Cluj I, prin preoții din parohii și Serviciul de asistență comunitară, împreună cu personalul neclerical și membrii organismelor parohiale, se implică în sprijinirea persoanelor afectate de
În luna aprilie, parohiile din Protopopiatul Piatra Neamț s-au mobilizat și au oferit pachete cu produse, hrană caldă și medicamente familiilor și persoanelor vulnerabile, precum și cadrelor medicale de la
În luna aprilie, Biserica Ortodoxă Română s-a implicat în ajutorarea semenilor afectaţi de pandemie. Clericii şi voluntarii din parohii au făcut eforturi deosebite pentru a veni în sprijinul persoanelor aflate
Arhiepiscopia Craiovei, prin asociațiile, fundațiile, protoieriile și parohiile din cele două județe, Dolj și Gorj, s-a mobilizat în această perioadă de nevoie, sprijinind personalul medical, spitalele,
De la începutul stării de urgență, Biroul de asistență socială al Protopopiatului Turda, din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a venit în sprijinul celor aflați în dificultate. Preoții,