Prima parte a Triodului, o pregătire pentru postul înțeles ca un parcurs mistagogic în taina morții făcătoare de viață a Domnului nostru Iisus Hristos, abundă în sugestii legate de tensiunea postirii (și a lucrării virtuților) ca experiență lăuntrică și exteriorizarea acesteia (cf. Matei 6, 16-18). Smerenia, pocăința și mila sunt opozabile lăudăroșeniei fariseului cu privire la performanțele sale morale și rituale, ascultării interesate și arogante a fiului mare și insensibilității și indiferenței rapace a celor care trăiesc pentru dobândirea comorilor din această lume, unde strălucirea este pe cât de orbitoare (în interior și în afară), pe atât de irevocabil supusă deteriorării treptate și distrugerii progresive.


