Cu o fină observaţie, un profesor de teologie din perioada modernă sublinia: „Ascetismul trebuie legat de ideea cetățeniei cerurilor, nu a unei societăți lumești, dacă nu este să rămână o simplă
Cu o fină observaţie, un profesor de teologie din perioada modernă sublinia: „Ascetismul trebuie legat de ideea cetățeniei cerurilor, nu a unei societăți lumești, dacă nu este să rămână o simplă
Trăim într-o lume tehnologizată și digitalizată, drept urmare o cantitate uriașă de informații ne asaltează permanent pe diverse canale. Toate acestea amprentează negativ echilibrul nostru sufletesc. Despre cum
Suntem în perioada postului de patruzeci de zile rânduit înaintea Marelui Praznic al Naşterii Mântuitorului Hristos. La începutul fiecărui post ne propunem să reuşim postirea cu pace şi binecuvântare, dar mai
Despre scriitorul Cezar Elisei am aflat în luna iunie, când pornea, pe jos, pe traseul Iași-Constanța, hotărât să consume doar apă. Ulterior, prin intermediul interviului pe care ni l-a acordat, aveam să
În Postul Adormirii Maicii Domnului, preoţi şi voluntari din mai multe parohii din municipiul Galaţi s-au deplasat la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Galați pentru a face o faptă bună în această
Vocaţia omului este jertfa, care înseamnă iubire. Sfântul Apostol Pavel ne vorbeşte despre „credinţa lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6). Jertfa este dăruire de sine. Fără iubire nu există je
Practicarea postului, însoțită de rugăciune și milostenie, cu discernământ, este îndemnul părinților din Pateric. Lucrarea lăuntrică se vădește nu doar din punct de vedere duhovnicesc, cât și în
După cum se știe, perioada de post este una de nevoință susținută, care urmărește o anumită subțiere a trupului și, implicit, a minții, prin abținerea de la bucatele de origine animală care, de regulă,
A sosit timpul binecuvântat al Sfântului și Marelui Post al Păresimilor. Se cuvine să ne ostenim a-i înțelege cât mai profund rostul și roadele mântuitoare. Vremea lui concentrează tainic întreaga noastră
Sfântul Ioan Casian (360/365 - 435) este analizat de teologi îndeosebi pentru rolul jucat în organizarea vieții monahale. Primele sale cărți, „Așezămintele mănăstirești” și „Convorbiri cu
O capcană în care cade adesea creștinul este aceea de a crede că postul trupesc nu are valoare, adevăratul post fiind doar cel sufletesc. Evident că abținerea de la bucate fără abținerea de la săvârșirea
Postul Adormirii Maicii Domnului, deși are doar două săptămâni, poate fi comparat ca asprime și rânduială cu Postul Mare, care ne pregătește pentru întâmpinarea Paştilor. Asemenea praznicului Adormirii Maicii Domnului, acest post este mai nou în comparaţie cu celelalte, care datează din primele secole creştine. Postul acesta a apărut din dragostea fierbinte pe care creştinii ortodocşi au avut-o întotdeauna pentru Maica Domnului, ca urmare a mijlocirilor şi nenumăratelor mângâieri venite din partea ei pentru adunarea celor credincioşi. Postul Adormirii Maicii Domnului este unul aspru, care, în privinţa hranei, seamănă foarte mult cu Postul Mare.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia X, I-II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 116-117 „Deci dacă sunt aici unii care, împiedicați de vreo boală trupească, nu pot sta
Pentru că Postul Mare se apropie, iată câteva sfaturi pentru cei care s-au decis să țină postul pentru prima dată. Arhimandritul Markell (Pavuk) recomandă celor care s-au hotărât să țină postul pentru prima
Ultimă sărbătoare cu ținere a lunii august și a anului bisericesc, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul ne cheamă la introspecție și ajunare chiar dacă ar cădea în orice zi din cursul săptămânii.
Pe tema postului, Biserica a exprimat întotdeauna o concepție profundă, după cum afirma și teologul H. Tristram Engelhardt jr: „Posturile în deplinătatea lor cer nu numai abținerea de la unele alimente, uneori
Pentru credincioșii ortodocși români astăzi începe o perioadă specială de postire pregătitoare pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. În interviul acordat, părintele asistent dr. Silviu Tudose de
În prima săptămână din Postul Sfintelor Paşti, în toate locaşurile de rugăciune din Patriarhia Română vor fi săvârşite slujbe speciale, specifice perioadei Triodului. La Catedrala Patriarhală, în primele
Creştinii ortodocşi au intrat de astăzi în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Biserica a rânduit ca sărbătorirea lor să fie pregătită printr-o perioadă de post și rugăciune, printr-o primenire
Postul a existat și în Rai și el nu a fost nicidecum o pedeapsă. Cât timp Adam a păzit porunca postului, postul a fost păzitorul bucuriei și temeiul desfătării lui. Postul lui Adam în rai nu a avut în
La Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită luni, 14 martie, slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a citit prima parte a


