Troparul, glasul al 3-lea Credința cea mântuitoare comoară nerăpită ai socotit-o, de trei ori fericite, păgânătatea cea părintească părăsind-o și, urmând Stăpânului, te-ai îmbogățit cu darurile
Troparul, glasul al 3-lea Credința cea mântuitoare comoară nerăpită ai socotit-o, de trei ori fericite, păgânătatea cea părintească părăsind-o și, urmând Stăpânului, te-ai îmbogățit cu darurile
Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu
Condacul 1 De negrăită smerenia ta cetele îngerești s-au minunat Părinte, iar de fierbinte dragostea ta pentru tot sufletul necăjit oamenii s-au încredințat, izvor de tămăduiri arătându-se sfintele
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici, auzi-mă pe mine, nevrednica roaba Ta (numele). Doamne, în milostiva Ta stăpânire sunt copiii mei (numele): miluieşte-i şi
Preasfântă Fecioară, Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare! Îţi mulţumesc pentru toate icoanele Tale făcătoare
Troparul, glasul al 8-lea: Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; căci luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător, ci să poarte g
Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit s
Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, Cel ce numai cu cuvântul Tău ai făcut cerul şi pământul cu toate cele ce sunt într-însele; Dumnezeule, Cel ce ai zis făpturilor Tale să crească şi să se înmulţească, Tu
Pentru creştini este foarte important să se roage zilnic. Rugându-ne în fiecare zi, suntem în dialog cu Dumnezeu şi arătăm că suntem conştienţi de importanţa vieţii noastre spirituale. Rugăciunea zilnică
Iubite Părinte Paisie, tu, care cât ai fost pe pământ ai vindecat cu atâta dragoste neputințele noastre nenumărate, boli trupești și sufletești, cu mult mai mult poți acum să ne ajuți și să ne izbăvești de toate greutățile.
Sâmbătă, 10 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mucenic Dimitrie”
O, Împărăteasă Prealăudată a îngerilor şi Acoperământul milostivirii neamului omenesc, Maică a Domnului, Ceea Ce întru minunată icoana Ta ne-ai dăruit nouă chipul frumuseţii Tale, nu-Ţi întoarce nici ac
Condac 1: Pe Epictet, preotul cel preaînțelept și pe Astion, ucenicul cel mult râvnitor, veniți toți să-i lăudăm, că aceștia, de o cinste cu Ermolae și cu Pantelimon fiind, împreună au binevestit
Condacul 1 Pe vasele Sfântului Duh şi făcliile strălucitoare ale Bisericii lui Hristos, pe Sfinţii români aleşi de Dumnezeu, cei care au luminat pământul ţării noastre şi poporul binecredincios cu lumina
Troparul, glasul al 8-lea: Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi de minuni făcătorilor, Cosma şi Damian, cercetaţi neputinţele noastre; în dar aţi luat, în dar daţi-ne nouă. Condacul 1 Cei
Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos, este cunoscut pentru sfinţenia şi asceza vieţii sale. Detalii despre viaţa lui aflăm din Sfintele Evanghelii. De asemenea,
Credincioșii timișoreni au participat, de sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, la Sfânta Liturghie, săvârșită la Catedrala Mitropolitană din Timișoara de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul
Valoarea rugăciunii este indiscutabilă și de necontestat chiar și de cei care n-o practică. Cu rugăciunea încep și se încheie toate ale vieții. Ea însoțește pașii noștri din copilărie, fiind semnul
O experienţă de neuitat m-a pus în situaţia de a trăi personal sentimentul de îndreptăţită încredere în ideea că este bine să comunici, în rugăciune, cu sfinţii. Şi chiar prin icoană! Mă aflam,
Troparul glasul al 3-lea: Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele
Troparul, glasul al 4-lea: Stea mult-luminoasă, răsărită în ținutul Gledinului, ai strălucit ca un semn dumnezeiesc în pământul Moldovei, luminând inimile credincioșilor. Stâlp neclintit al