Rugăciunea trebuie să îl însoţească permanent pe credincios în urcuşul său duhovnicesc întrucât, fără rugăciune, în om nu vor putea să crească şi să rodească virtuţile,
Rugăciunea trebuie să îl însoţească permanent pe credincios în urcuşul său duhovnicesc întrucât, fără rugăciune, în om nu vor putea să crească şi să rodească virtuţile,
Dumnezeu l-a creat pe om din iubire, vrând să-l facă părtaș dragostei Sale. Zidit după chipul lui Dumnezeu și chemat la „asemănarea cu El” (Facere 1, 26), omul este o ființă spirituală
Conform OMS, zgomotul este a doua cauză în lume a problemelor grave de sănătate ale oamenilor. Cu toate eforturile depuse, numai în Europa se înregistrează peste 100 milioane de oameni afectați de
Rugăciunea, sau starea de rugăciune mai bine zis, este deosebit de sensibilă la diferite atacuri sau prefaceri care se întâmplă în sufletul celui care dorește să dobândească isihia sau
Când participăm la slujbele bisericeşti, auzim rugăciunea Dreptului Simeon: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei
Sfântul Simeon Noul Teolog a pus un accent deosebit pe curățirea de patimi, pe rugăciune și contemplație. Părintele profesor Constantin Pătuleanu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian
Istoria chiliei Sfântului Ioan Botezătorul din Colciu, comunitate monahală românească din Sfântul Munte Athos, este strâns legată de personalitatea duhovnicului Ilie Hulpe, cel care, în
Discipolii lui Iisus, văzându-L adesea pe Iisus Hristos ieșit din rugăciune, acel moment de intimitate cu Dumnezeu Tatăl, l-au rugat să-i învețe și pe ei să se roage asemenea lui. Atunci El le-a zis:
De aproape un secol, instituțiile de învățământ teologic ale Bisericii Ortodoxe din întreaga lume și-au ales ca sărbătoare comună ziua de 30 ianuarie a fiecărui an - mărturie modernă a
Pomenirea Sfinților Trei Ierarhi în fiecare an reprezintă un eveniment bisericesc, teologic și duhovnicesc de o mare semnificație eclesială. Aceasta deoarece, pomenindu-i pe cei trei mari
Rugăciunea isihastă, adică chemarea perpetuă a numelui lui Hristos, este o lucrare duhovnicească deosebit de înaltă. Numele Domnului Iisus este izvor de putere și înnoire sufletească pentru cel care
Trăirea credinței presupune pregătire, atașament, concretizare prin trăire și comportament la nivel personal sau comunitar. Poate că cea mai elocventă formă de mărturisire - concretă, vie, expresivă - &i
Rugăciunea adusă lui Dumnezeu cu inima curată este bine primită, iar un exemplu semnificativ în acest sens este jertfa dreptului Abel. Din paginile primei cărți din Sfânta Scriptură, Facerea
Nu suntem niciodată cu desăvârșire singuri. Lumea noastră lăuntrică este populată de prezențele tuturor celor pe care i-am întâlnit vreodată. Fiecare contact uman
Rugăciunea îl înalţă pe om la Dumnezeu, adică la Arhetipul său, şi îl împlineşte ca persoană. Rugăciunea este deodată cel mai mare privilegiu dat omului de către Dumnezeu, şi o
Sfântul Sinod al Bisericii noastre a declarat 2022 „Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului”. În acest context, cu prilejul comemorării poetului național Mihai
Rugăciunea lacrimilor constituie una dintre cele mai importante particularităţi ale misticii Răsăritului creştin. Rod al pocăinţei sau al negrăitelor bucurii izvorâte din redobândirea
Puține practici religioase sunt percepute la nivel personal într-o perspectivă atât de variată precum rugăciunea. Pentru cel care se confruntă cu constrângerile familiale sau sociale, ea poate fi
Troparul Sfântului Mucenic Clement, glasul al 4-lea: Viță de sfințenie și stâlpare de chinuire, floare preasfințită și rod de Dumnezeu dăruit, de-a pururi înfloritor ai fost dat
Troparul Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul, glasul 1: Locuitorul pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Macarie; și cu
Pentru a descoperi începuturile rugăciunii trebuie să plecăm de la ce înseamnă a ne ruga. După cum ne învaţă Biserica noastră, rugăciunea este modul în care noi comunicăm cu Dumnezeu: &b