Cugetări despre rugăciune

Rugăciunea face parte din programul vieții duhovnicești creștine, alături de citirea Sfintei Scripturi și a altor cărți duhovnicești, de Spovedanie și Dumnezeiasca Împărtă­șanie, de post și de participarea la sfintele slujbe ale Bisericii. Rugăciunea este mijlocul primordial și absolut necesar pentru unirea și părtășia omului cu Dumnezeu. Sfinții Părinți spun că atât de ­importantă este rugăciunea pentru suflet pe cât de importantă este respirația pentru trup. Marea însemnătate a rugăciunii se poate constata în viața pământească a Domnului nostru Iisus Hristos. Fiecare hotărâre și acțiune importantă din viața Sa omenească a fost precedată sau însoțită de rugăciune. Iată câteva exemple:

Botezul lui Iisus a fost însoțit de rugăciune: Și după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se și Iisus și rugându-Se, s-a deschis cerul  (Luca 3, 21).

Înainte de a-și alege apostolii, Iisus s-a rugat întreaga noapte: Și în zilele acelea, El a ieșit la munte să Se roage și a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Și când s-a făcut ziuă, a chemat la Sine pe ucenicii Săi și a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli  (Luca 6, 12-13).

Iisus obișnuia să se roage în zorii zilei: Și a doua zi, foarte de noapte, sculându-Se, a ieșit și s-a dus într-un loc pustiu și Se ruga acolo (Marcu 1, 35).

Iisus s-a rugat înainte de evenimentul Schimbării la față pe muntele Tabor: Iar după cuvintele acestea..., luând cu Sine pe Petru și pe Ioan și pe Iacov, S-a suit pe munte, ca să Se roage. Și pe când Se ruga El, chipul feței Sale s-a făcut altul și îmbrăcămintea Lui albă strălucind  (Luca 9, 28-29).

Iisus s-a rugat înainte de a-l învia pe Lazăr: Iisus Și-a ridicat ochii în sus și a zis: Părinte, Îți mulțumesc că M-ai ascultat. Și Eu știam că întotdeauna Mă asculți, dar pentru mulțimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis. Și zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! (Ioan 11, 41-43).

Iisus s-a rugat înainte de mântuitoarele Sale pătimiri, în noaptea Joii celei Mari: Atunci Iisus a mers împreună cu ei la locul numit Ghetsimani și a zis ucenicilor: Ședeți aici, până ce Mă voi duce acolo și Mă voi ruga... Și mergând puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ, rugându-Se și zicând: Părintele Meu, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum voiești Tu (Matei 26, 36-39).

Referitor la rugăciune, Fericitul Augustin spunea următoarele: Dumnezeu nu ne cere să-I spunem nevoile noastre ca să afle despre ele, ci pentru ca noi să ­putem fi în stare să primim ceea ce El este pregătit să ne dea. Tot Fericitul Augustin mai spunea: Unde Îl putem afla pe Dumnezeu? Nu pe pământ, căci El nu se află acolo. Și nici în cer, căci acolo nu suntem noi. Pe Dumnezeu Îl ­putem afla în inimile noastre. El s-a suit la cer în chip vădit, ca să se poată întoarce la noi întru ­ascuns, și niciodată să nu ne mai părăsească.

Rugăciunea este înălțarea minții și a inimii către Dumnezeu, pentru a I ne adresa, fie mulțu­mindu-I și slăvindu-L, fie mărturisindu-I ceea ce avem în suflet, fie cerându-I ceea ce avem nevoie. Rugăciunea înseamnă a duce problemele și greutățile noastre ­înaintea lui Dumnezeu, știind că El ne va ajuta să le purtăm și ne va întări forțele pe drumul vieții.

Rugăciunea este cablul de alimentare dintre viețile noastre ­golite și inepuizabila energie a lui Dumnezeu care nu încetează niciodată să ne pună din nou în mișcare. Prin rugăciune ne deschidem porțile inimii spre a primi pe Duhul Sfânt în noi.

Rugăciunea mai este sistemul nostru de comunicare cu casa părintească, amintindu-ne că suntem copiii lui Dumnezeu. Rugăciunea este răspunsul sufletului la dragostea lui Dumnezeu. ­Rugăciunea ține de dragoste; cu cât iubim mai mult pe Dumnezeu, cu atât ne vom ruga mai mult. Creștinul își exprimă dragostea față de Dumnezeu prin rugăciune. Dacă ne rugăm înseamnă că-L iubim pe Dumnezeu, iar dacă nu ne rugăm arătăm că nu-L iubim, căci măsura dragostei noastre de Dumnezeu este dată de măsura rugăciunii noastre.

Rugăciunea ne învață să-i ­iubim și pe confrații și semenii noștri, rugându-ne pentru ei la fel de stăruitor cum ne rugăm pentru noi înșine. Omul care se roagă nu mai este singur și izolat, pentru că rugăciunea este comunicare cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu îngerii și sfinții și cu toți membrii Bisericii care se roagă și ei.

Nu orice rostire de rugăciune este cu adevărat rugăciune. A îngenunchea înaintea unei icoane, acasă sau în biserică, sau a face metanii nu este încă rugăciune veritabilă, ci ceva ce ține de rugăciune; a spune rugăciuni din memorie, sau a le citi din carte, sau a le asculta citite de cineva, de asemenea nu este încă rugăciune deplină, ci instrument sau mijloc de descoperire și cultivare a rugăciunii. Rugăciunea în esență este nașterea în inima noastră a simțămintelor de ­evlavie față de Dumnezeu, a simță­mintelor de pocăință și defăimare de sine, de recunoștință, de slavoslovie, de devotament, de frângere a inimii, de cădere înaintea lui Dumnezeu și de supunere față de voia Lui. Toată atenția și grija noastră trebuie să fie pentru ca, în vremea rostirii rugăciunii, aceste simță­minte să umple sufletul nostru, așa încât atunci când limba noastră rostește rugăciuni sau urechea noastră le ascultă sau ­trupul nostru face metanii, inima noastră să nu fie rece, goală și împietrită, ci ea să vibreze de aceste simțăminte care ne pun în legătură cu Dumnezeu.