Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Rugăciunea lui Noe
Noe a fost ales de Dumnezeu pentru a salva viața de pe pământ prin arca pe care a construit-o și care a asigurat supraviețuirea familiei lui și a viețuitoarele din ea în fața potopului.
Tradiția patristică îl consideră pe Noe o preînchipuire a lui Hristos, arca lui fiind o imagine a Bisericii.
Despre Noe avem consemnat în capitolele 6, 7, 8 și 9 din cartea Facerea. El este prin fiii săi Sem, Ham și Iafet strămoșul neamului omenesc izbăvit de potop.
Din cartea Facerea știm că el a aflat „har înaintea Domnului Dumnezeu” (Facerea 6, 8). Şi acest lucru s-a întâmplat în contextul părerii de rău a lui Dumnezeu „că l-a făcut pe om pe pământ” (Facerea 6, 6). Domnul a luat hotărârea de a pierde viața de pe pământ, însă, pentru că Noe „era om drept și neprihănit” (Facerea 6, 9), îl alege pentru a salva neamul omenesc și viețuitoarele care își vor găsi loc în arcă.
Biblia îl prezintă pe Noe ca pe un om ce „mergea pe calea Domnului”, adică un drept ce asculta de Dumnezeu și care s-a învrednicit a vorbi cu El.
Pentru noi Noe este un model de urmare a Domnului, mai ales în timpuri când majoritatea oamenilor nu mai cred în Dumnezeu. Tocmai pentru credința lui, Dumnezeu a hotărât salvarea lui și a familiei sale. Prin Noe avem un exemplu că omul credincios și drept este totdeauna ajutat de Dumnezeu, chiar dacă lumea este rea și pare că nu mai există salvare. Modul în care el ascultă necondiționat de Dumnezeu este o împlinire a stării lui de rugăciune, adică a omului care nu se lasă absorbit de duhul lumesc, ci este dedicat întru totul „căii Domnului”.
După potop, Noe înalţă rugăciune de mulțumire lui Dumnezeu prin jertfa pe care o aduce prin „ardere de tot pe jertfelnic. Iar Domnul Dumnezeu a mirosit mireasmă bună și Domnul a zis în inima Lui: «Am socotit să nu mai blestem pământul pentru faptele omului, pentru că cugetul inimii omului se pleacă la rău din tinerețile lui și nu voi mai pierde toate vietățile, cum am făcut. De acum, cât va trăi pământul, semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea nu vor mai înceta!»” (Facerea 8, 20-22) Apoi, Dumnezeu îi binecuvântează pe Noe și pe fiii lui la fel ca pe primii oameni, Adam și Eva: „Nașteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l stăpâniți” (Facerea 9, 1).
Astfel, Noe și fiii săi sunt noii începători ai neamului omenesc. Noi, astăzi, ne identificăm în cele trei ramuri ale umanității izvorâte din Sem, Ham și Iafet. Auzim până astăzi vorbindu-se de neamuri semitice, hamite și iafetite.
Pentru că Noe a ascultat de Dumnezeu și a trăit cu dreptate, nu doar a fost salvat el și familia lui, ci chiar mai mult, Domnul a făcut un legământ cu ei că nu va mai pierde pământul prin potop (Facerea 9, 11). Semnul acestui legământ este curcubeul: „Pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semn al legământului dintre Mine și pământ” (Facere 9, 13). Atunci când vedem curcubeul pe cer după ploaie să știm că acesta este semnul legământului făcut de Dumnezeu că nu va mai pierde lumea prin potop.
Noe este modelul omului drept, care trăiește viața ca o rugăciune de mulțumire adusă lui Dumnezeu, de la Care primește salvare și binecuvântare pentru a stăpâni pământul.