În contextul în care și astăzi în lume cei mai numeroși martiri pentru credință sunt creștinii, Patriarhia Română își exprimă aprecierea pentru declararea de către Parlamentul României a zilei de 16
13 Aug, 2020
x
În contextul în care și astăzi în lume cei mai numeroși martiri pentru credință sunt creștinii, Patriarhia Română își exprimă aprecierea pentru declararea de către Parlamentul României a zilei de 16
Duminică, 12 iulie 2020, se împlinesc 300 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu la ctitoria sa din București, Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou”. Aduse din insula Halki la 12 iulie 1720 de Doamna Marica, soția voievodului, cinstitele moaște ale Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu au fost așezate, în anul Tricentenar-2014, într-o frumoasă raclă de argint aurit, sub un baldachin sculptat în lemn de tei și aurit în tehnică bizantină-bolus, spre veșnică pomenire a jertfelnicei mucenicii împlinite de Sfinții Martiri Brâncoveni.
Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu a marcat profund istoria României. În cei 26 de ani de domnie - una dintre cele mai lungi din istoria Principatelor Române -, Țara Românească a prosperat în pace, înflorire culturală și dezvoltare a vieții spirituale. Martiriul, încheiat cu execuție, prin care el și fiii săi au trecut la Constantinopol, nu i-a putut șterge nici amintirea, nici moștenirea, materializată prin numeroase ctitorii religioase, dar și prin maniera artistică și arhitecturală care-i poartă numele.
Potlogi, din județul Dâmbovița, este Mogoșoaia numărul 2, mult mai puțin cunoscut, mult mai puțin frecventat, dar cu nimic mai puțin frumos decât acesta. În plus, are o istorie teribilă. A fost ridicat în
Cel de-al doilea vlăstar al familiei Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu a primit la botez numele Sfântului Arhidiacon Ștefan. Fecior de domn cu educație aleasă, Ștefan Brâncoveanu a cercetat viața mucenicului al cărui nume l-a purtat, închinându-i un cuvânt panegiric pe care l-a tipărit, în 1702, la București, Antim Ieromonahul din Ivir. Într-atât l-a impresionat martiriul ocrotitorului său, încât a ctitorit Schitul „Sfântul Ștefan” din incinta Mănăstirii Hurezi, podoaba artei brâncovenești a tatălui său. Iar pilda i-a urmat-o până în acea zi de 15 august 1714, când a primit Botezul sângelui, alăturându-i-se Sfântului Arhidiacon Ștefan în ceata mucenicilor.
Naşterea Mântuitorului, pe care astăzi o prăznuim, ne invită să reflectăm profund asupra existenţei de dincolo de materie: de unde a venit acest Prunc? De ce venirea Lui în materie şi în
Acceptarea suferinţei şi a morţii e suprema garanţie ce o poate da omul despre adevărul mărturiei lui. Martirul rămâne martorul unor realităţi spirituale pe care le cunoaşte din propria experienţă.
Ziua de 15 august 1714, praznicul Adormirii Maicii Domnului, era onomastica Doamnei Maria şi aniversarea lui Constantin Brâncoveanu, care împlinea 60 de ani. Avea să fie, însă, ziua naşterii
În martie 1714, în timp ce alaiul principelui mazilit Constantin Brâncoveanu, împreună cu familia sa, pornise spre Constantinopol, Domniţa Bălaşa se afla în capitala Imperiului Otoman pentru a o peţi pe fiica lui Antioh Cantemir pentru fratele ei, Radu. Au fost arestaţi şi ei şi închişi vreme de trei săptămâni, până s-au adăugat rudelor lor aduse din Ţara Românească. Intrigile boierilor Cantacuzini ajunşi la conducere nu au încetat nici după mazilirea rudei lor, întrucât se temeau că diplomaţia şi averea lui Constantin Brâncoveanu îl vor readuce pe tronul ţării.
Un martiriu mare cât un popor. Oricum, cât tot ce este mai bun şi mai copt în el. Un domnitor, copiii şi sfetnicul său, păşind spre călău, în soarele unei veri străvechi, păşind prin
Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu a fost mare ctitor de locaşuri sfinte, de cultură şi de conştiinţă naţională. A fost, de asemenea, un mare diplomat, un bun administrator şi un înţelept creator de sinteze spirituale şi de strategii pentru menţinerea păcii. Dar, ca o încununare a tuturor acestora, a fost un domnitor creştin care a pecetluit prin sângele său şi al fiilor săi mărturia credinţei creştin-ortodoxe şi a demnităţii naţionale, în timpul stăpânirii otomane asupra Ţării Româneşti.
Yedikule poate să devină pentru mulţi turişti europeni o amintire sau un loc de agrement, însă pentru noi, românii, acest muzeu este mult mai mult. Yedikule face parte dintre locurile sfinţite de jertfa familiei Sfinţilor Brâncoveni, care sunt un simbol al jertfei întregului neam în istorie. Yedikule este o golgotă a eroismului, a demnităţii, a credinţei şi a martirajului care ne însufleţeşte pe noi, românii de pretutindeni, să ne iubim Ţara şi Credinţa. Orice român adevărat poate deveni prin viaţa lui un brâncovean, când se jertfeşte pentru credinţă şi pentru neam.
În anul 1698, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, domnitorul Constantin Brâncoveanu vedea încheiate lucrările de construire a palatului domnesc de la Potlogi, ridicat pentru fiul său cel întâi născut şi moştenitor, Constantin. Pe când era boier, Brâncoveanu a avut în acel loc case şi a ctitorit, în anul 1683, o biserică de curte. Chinuit de vicisitudinile vremii, palatul stă în prezent sprijinit în cârje de reparaţii, dar încă vesteşte prezenţa domnitorului martir în acele locuri.
Situată în judeţul Dâmboviţa, pe drumul dintre cetatea Târgoviştei şi Bucureşti, comuna Potlogi este locul unde marele spătar Constantin Brâncoveanu cumpăra, în 1679, moşia unui postelnic cu numele Dima. La Potlogi a construit o casă pentru a-i servi drept adăpost în misiunile avute pe drumul spre Bucureşti, Târgovişte sau Piteşti şi a ctitorit prima biserică, închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Biserica ridicată în anul 1683 se află în prezent la finele unui amplu proces de restaurare ce i-a redat frumuseţea de odinioară.
Despre arestarea şi moartea lui Constantin Brâncoveanu există numeroase mărturii, multe din ele aparţinând unor străini, agenţi diplomatici sau economici la Constantinopol. Interesul mare pentru destinul principelui este motivat şi de caracterul considerat iraţional, chiar "bestial" al atitudinii turcilor faţă de "nefericitul" principe, asta într-o epocă în care cruzimile erau la ordinea zilei. Toate mărturiile sunt unanime în a aprecia că arestarea întregii familii şi modul în care a fost regizată moartea celor şase persoane depăşesc cu mult limitele acceptabile, chiar şi pentru o societate crudă precum era cea otomană.
