Sâmbătă, 12 aprilie, în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim, aproximativ 2.000 de credincioși, împreună cu 60 de preoți din protopopiatele din Iași, au luat parte la tradiționala
Sâmbătă, 12 aprilie, în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim, aproximativ 2.000 de credincioși, împreună cu 60 de preoți din protopopiatele din Iași, au luat parte la tradiționala
Parohia Secu-Tașca, județul Neamț, cu hramul „Schimbarea la Față”, păstorită de părintele paroh Dănuț Gheorghiță Caia, a fost marți, 8 aprilie, gazda unei conferințe de primăvară cu preoții Protopopiatului Piatra Neamț al Arhiepiscopiei Iașilor. La eveniment a participat Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a binecuvântat luni, 7 aprilie, noua capelă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” - Detașamentul 1 de Pompieri Iași, închinată Sfântului Iosif de la Partoș, ocrotitorul pompierilor, și Sfântului Efrem cel Nou.
Prima denie din acest an, numită și Denia Canonului Mare, a fost oficiată miercuri, 2 aprilie, la Catedrala Mitropolitană din Iași, de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. În cadrul slujbei, clericii și credincioșii au rostit împreună stihul „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, cererea care ne amintește de rugăciunea vameșului din prima duminică a Triodului și care ne îndeamnă la pocăință și îndreptare.
De Sărbătoarea Bunei Vestiri, marți, 25 martie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Miclăușeni, județul Iași, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal.
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit astăzi , 18 martie, Liturghia Darurilor înainte sfințite în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Boiștea, județul Neamț. Evenimentul a fost prilejuit de sfințirea noului ansamblu parohial, recent finalizat, precum și de conferința de primăvară cu preoții din cadrul Protopopiatului Târgu Neamț.
În prima duminică a Postului Paștelui, a Ortodoxiei, 9 martie, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare a fost săvârșită la Catedrala Mitropolitană din Iași de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Joi, în cea de-a patra zi a Postului Sfintelor Paști, la Catedrala Mitropolitană din Iași, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit ultima parte din Canonul cel Mare, alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul.
Miercuri seara, 26 februarie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a binecuvântat lucrările de renovare efectuate în ultimele luni la cantina și recepția Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași. Aceste spații, dedicate studenților teologi, precum și celor în căutare de tihnă și de o masă caldă, au fost modernizate și reamenajate pentru a oferi celor care calcă pragul comunității o experiență ospitalieră deosebită.
În cea de-a treia duminică a Triodului, premergătoare Postului Sfintelor Paști, la Catedrala Mitropolitană din Iași, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Ierarhul le-a adresat credincioșilor prezenți la slujbă un îndemn la grijă și milostenie față de cei aflați în nevoie, urmând pilda iubirii și compasiunii arătate de Domnul Hristos.
Cel mai mare lăcaș de rugăciune din cetatea Iașilor, „Maica bisericilor moldave”, și-a sărbătorit duminică, 2 februarie, hramul istoric - praznicul Întâmpinării Domnului Iisus Hristos. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Tot duminică a fost sărbătorită Ziua Tineretului Ortodox, prilej de bucurie pentru voluntarii asociațiilor de tineret, care au oferit răspunsurile liturgice.
Sfântul Ierarh Iosif Naniescu, cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei și Sucevei, a fost cinstit duminică, 26 ianuarie, de către un numeros sobor de ierarhi, preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Iași, lăcașul pe care l-a reclădit și în care se află, lângă baldachinul Sfintei Parascheva, racla cu cinstitele sale moaște. Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
În ziua de 20 ianuarie 2025, la Reședința mitropolitană din Iași s-a întrunit, în şedinţă de lucru, Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la care, sub preşedinţia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, au participat: Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
La Catedrala Mitropolitană din Iași, în prima zi a noului an, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare cu prilejul celor
Atmosferă de sărbătoare la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde sute de credincioși s-au adunat pentru a celebra slăvitul praznic al Nașterii Domnului Hristos. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi.
În perioada 29 noiembrie - 2 decembrie, o parte a echipei coordonatorilor de voluntari ai Departamentului Minorități din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor a efectuat o vizită formativă în Regatul Danemarcei. Itinerarul a inclus orașele Copenhaga, Odense și Billund, având ca scop atât consolidarea echipei de coordonatori, cât și aprofundarea patrimoniului cultural și spiritual al țării.
De praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Ieșenii și credincioșii care au luat parte duminică dimineață, 10 noiembrie, la Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Mitropolitană s-au rugat împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Din sobor a făcut parte și arhimandritul Efrem Vatopedinul, starețul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos.
Obștea Mănăstirii Agapia din județul Neamț și‑a cinstit vineri, 8 noiembrie, patronii spirituali, pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. În această zi de aleasă sărbătoare, Sfânta Liturghie a fost
În contextul creșterii alarmante a cazurilor de adicții în rândul tinerilor și adulților, Arhiepiscopia Iașilor a inaugurat luni, 4 noiembrie, Centrul Ortodox de Recuperare din Adicții „Sfântul Maximilian” (CORA). Așezământul funcţionează în cadrul Parohiei „Sfântul Vasile cel Mare” din cartierul Tătărași al municipiului Iași și este parte a unui program mai larg al Arhiepiscopiei Iașilor pentru consilierea și tratarea persoanelor afectate de dependențe.
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a poposit în zilele de 2 și 3 noiembrie 2024 în două comunități din județul Botoșani. Înconjurat de slujitori, ierarhul a sfințit două biserici aducând bucurie, dar și împlinire în viața preoților, credincioșilor din nordul țării care și-au văzut finalizate ostenelile de mulți ani.


