Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: „Ce să fac?“. Bătrânul îi zice: „Când a intrat în pământul făgăduinţei, Avraam şi-a cumpărat un loc de mormânt şi prin acest mormânt a moştenit pământul“.
Facerea 7, 4: „Căci peste şapte zile Eu voi vărsa ploaie pe pământ, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi am să pierd de pe faţa pământului toate făpturile câte am făcut.“ În versetul de
Cea de-a şaptea cerere a Rugăciunii Domneşti este „ci ne izbăveşte de cel rău“. Aceasta este o întărire şi o completare a celei precedente. Căci, precum observă Sf. Chiril al Ierusalimului, dacă
După cel de-al II-lea Război Mondial (1939-1945), a luat fiinţă la Budapesta, în Ungaria, Biserica Ortodoxă maghiară, sub conducerea protoiereului Feriz Berki. Până în 1954, noua Biserică care număra
Un frate i-a zis avvei Pimen: „Dacă văd vreun lucru rău, vrei să-l spun?“. Bătrânul îi zice: „Este scris: Să răspunzi înainte de a asculta e smintire şi neruşinare. Dacă eşti întrebat, vorbeşte,
Ispitele nu trebuie să înfricoşeze pe nici un creştin, deoarece, cu ajutorul harului dumnezeiesc, pot fi biruite chiar şi încercările cele mai puternice, mai ales că Dumnezeu nu permite ca ispita să
Credinţa ortodoxă este cea mai veche formă de creştinism din Finlanda. S-a răspândit în sudul Finlandei şi printre locuitorii Kareliei din jurul lacului Ladoga prin contacte comerciale şi de alte feluri cu
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: „Ce înseamnă să nu răsplăteşti răul cu rău?“. Bătrânul îi zice: „Patima aceasta are patru forme: prima, de la inimă; a doua, de la ochi; a treia, de la limbă; a pa
Facerea 7, 3: „De asemenea, şi din păsările cerului să iei: din cele curate câte şapte perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, iar din toate păsările necurate câte o pereche, parte bărbătească
Cerându-I lui Dumnezeu „nu ne duce pe noi în ispită“, Il rugăm să ne ajute să nu cădem în ispită. Atacul diavolesc nu este un păcat; învoirea cu momeala pusă la cale de cel viclean este păcat. Prin
După cel de-al Doilea Război Mondial, conducerea Bisericii Ortodoxe şi guvernul polonez au convenit ca ortodocşii polonezi să se organizeze într-o Biserică autocefală. Astăzi, Biserica Ortodoxă Polonă este o
Avva Iosif l-a întrebat pe avva Pimen cum trebuie să postim. Avva Pimen îi zice: „Eu ţin ca fratele care mănâncă în fiecare zi să mănânce puţin şi să nu se sature“. Avva Iosif îl întreabă: „Dar
Ispita, potrivit învăţăturii duhovniceşti a Bisericii Ortodoxe, este pusă în legătură cu „războiul nevăzut“ pe care îl au creştinii cu diavolul. Părinţii filocalici consideră că ispita, momeala sau
Credinţa ortodoxă este cea mai veche formă de creştinism din Finlanda. S-a răspândit în sudul Finlandei şi printre locuitorii Kareliei din jurul lacului Ladoga prin contacte comerciale şi de alte feluri cu
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: „Am primit o moştenire, ce să fac cu ea?“. Bătrânul îi zice: „Du-te şi vino să-ţi răspund peste trei zile“. Acela a revenit în ziua stabilită şi bătrânul i-a zi
Facerea 7, 2: „Să iei cu tine din toate animalele curate câte şapte perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, iar din animalele necurate câte o pereche, parte bărbătească şi parte
Viaţa omului pe pământ este o luptă, adevăr spus şi în Sf. Scriptură: „Oare omul pe pământ nu este ca într-o slujbă ostăşească şi zilele lui nu sunt ca zilele unui simbriaş?“, se întreabă dreptul
La 5 iunie 1948 noua Biserică Ortodoxă Polonă a cerut autocefalia de la Patriarhia Rusă de Moscova, motivând că Biserica Autonomă Polonă considera necanonică şi nevalabilă autocefalia Bisericii polone
Un frate a venit la avva Pimen şi-i zice: „Avva, am multe gânduri rele şi mă pun în primejdie“. Bătrânul îl scoate afară şi-i zice: „Umflă-ţi pieptul şi opreşte vântul!“. El răspunde: „Nu pot s
Facerea 7, 1: „După aceea, a zis Domnul Dumnezeu lui Noe: «Intră în corabie, tu şi toată casa ta, căci în neamul acesta numai pe tine te-am văzut drept înaintea Mea.»“ În chiar primul verset al
A cincea cerere din Rugăciunea Domnească este: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri“. Prin aceste cuvinte creştinul are prilejul de a se smeri, cerând să i se
Biserica Ortodoxă Polonă este o Biserică autocefală. Este formată din şase eparhii şi, în prezent, este condusă de Mitropolitul Sawa, Arhiepiscop de Varşovia şi Mitropolit al Poloniei. Cu toate că
Un frate a venit la avva Pimen şi-i zice: „Îmi semăn ogorul şi dau din el pomană“. Bătrânul îi zice: „Bine faci“. Fratele s-a dus cu mare osârdie şi a sporit în facerea de bine. Avva Anub a auzit
Facerea 6, 22: „Şi a început Noe lucrul şi precum îi poruncise Domnul Dumnezeu aşa a făcut.“ Acest ultim verset al capitolului al VI-lea din cartea Facerii a Sfintei Scripturi vine să consfinţească
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile
Puține lucruri influențează mai profund dezvoltarea unui copil decât atmosfera emoțională din familie și felul în care mama reușește să ofere siguranță, răbdare și sens în relația de zi cu zi. Copiii nu


