Credincioșii Parohiei „Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos” din Parepa‑Rușani, Protoieria Urlați, județul Prahova, au trăit astăzi, 11 octombrie, momente de bucurie duhovnicească cu prilejul
Credincioșii Parohiei „Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos” din Parepa‑Rușani, Protoieria Urlați, județul Prahova, au trăit astăzi, 11 octombrie, momente de bucurie duhovnicească cu prilejul
Parte a tradiției hramului de la Iași, procesiunea „Calea Sfinților” a adunat și în acest an mii de pelerini, care au însoțit sfintele moaște pe străzile orașului. La procesiune au participat
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit azi, 11 octombrie, slujba de târnosire a bisericii ortodoxe
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de pe colina Galata a municipiului Iași a primit, în dimineața zilei de 11 octombrie, veșmântul sfințirii. Slujba de târnosire a lăcașului de cult și Sf
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie duminică, 11 octombrie, la Catedrala Patriarhală din București, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi,
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
În fiecare an, începând cu 1991, la 1 octombrie, ca urmare a rezoluției 45/106 din anul 1990 a Organizației Națiunilor Unite, în întreaga lume se sărbătorește Ziua Internațională a persoanelor vârstnice.
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu. În cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, seniorii au beneficiat gratuit de
Protoieria Sector 3 Capitală a respectat și în acest an tradiția frumoasă de ajutorare a elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse prin oferirea de ghiozdane complet echipate. 300 de elevi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s‑a desfășurat în parohiile din cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte campania umanitară „Ghiozdanul
Luna octombrie, sau Brumărel, cum este denumită în tradiția populară, una dintre cele mai frumoase luni ale anului, ne oferă un spectacol de culoare, când frunzele îşi intensifică nuanţele, variind de la
Odată cu venirea frigului, mulți oameni observă că pielea devine mai uscată, mai aspră și începe să provoace mâncărime. Uneori, senzația poate deveni atât de supărătoare încât să tulbure somnul sau
Abia a împlinit 38 de ani. Și-a sărbătorit aniversarea alături de frumoasa lui soție și cei doi copilași. Când a suflat în lumânări și și-a pus o dorință, s-au amestecat multe aspirații familiale,
Timp de decenii, pacienții cu insuficiență renală terminală (cei ai căror rinichi nu mai funcționează aproape deloc) au fost nevoiți să își modifice drastic viața. Pentru milioane de oameni din întreaga
Tofu. Tempeh. Seitan. Câteva apariții relativ noi pe piața românească. Denumirile străine ne determină o oarecare reticență, astfel că, de multe ori, rămân neobservate pe rafturile supermarketurilor. Și,
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Astăzi, „Universul Euharistic” este gata. Potirul monumental din marmură străjuiește lângă Catedrala Arhiepiscopală din Roman și își așteaptă inaugurarea. Cu o lună în urmă, când l-am întâlnit pe
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, ne rugăm ție cu genunchii plecați și cu lacrimi fierbinți. Adu-ți aminte de neputința firii omenești, care cuprinde și împresoară pe tot muritorul, de la
Acatistul Sfântului Efrem cel Nou face parte atât din categoria rugăciunilor ortodoxe de laudă, cât și din cea a rugăciunilor pentru sănătate, a rugăciunilor la boală și necaz sau a rugăciunilor de ajutor în nevoi.
La vreme de încercare, având în vedere evoluția situației provocate de epidemia de coronavirus Covid-19, Biserica noastră pune la dispoziția credincioșilor o listă de rugăciuni ortodoxe speciale, și anume rugăciuni de ajutor la vreme de boală și necaz.
Paraclisele Maicii Domnului sunt rugăciuni ortodoxe către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care se spun la vreme de boală, la întristarea sufletului şi la vreme de nevoie. Credincioșii le numesc rugăciuni pentru sănătate, rugăciuni puternice, rugăciuni de mare ajutor. Sunt 3 la număr: Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (numit şi Paraclisul întâi sau Paraclisul mic), al doilea Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Paraclisul cel Mare al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino
Paraclisele Maicii Domnului au un rol taumaturgic sau vindecător - rugăciuni pentru sănătate, cum le numesc, efectiv, credincioșii. Sunt rugăciuni de ajutor, foarte folositoare pentru tot creştinul. Al Doilea Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se cântă la întristare sufletească şi la orice întâmplare grea. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino
Rolul cel mai de preţ al Paracliselor Maicii Domnului, absolut de necontestat, experimentat, este taumaturgic (vindecător), căci el e tunetul ce alungă întunericul şi vindecă rănile deznădejdilor celor cu neputinţă de vindecat. Paraclisele Maicii Domnului sunt cunoscute ca rugăciuni pentru sănătate.
Acatistul Icoanei Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” face parte din salba rugăciunilor ortodoxe către Maica Domnului, care se rostesc la vreme de încercare, suferință, boală. Sunt rugăciuni de ajutor, rugăciuni de sănătate pentru creștini, care le rostesc cu multă credință, cerând ocrotirea Maicii Domnului și sprijinul ei grabnic.
Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului face parte din categoria rugăciunilor ortodoxe de ajutor, prin care credincioșii cer ocrotirea și sprijinul Maicii Domnului. Mijlocirea neîncetată şi dragostea ei de mamă ajută la vindecarea bolilor şi potolirea necazurilor noastre. Astăzi poporul cel binecredincios, luminat prăznuind, umbriți fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, și căutând către prea cinstită icoana ta cu umilință grăim: Acoperă-ne pe
Condacul 1 Ca pe un ocrotitor al celor din necazuri te lăudăm pe tine, Părinte, cel mare între ierarhi,ctitor preaslăvit al Mănăstirii Dusicon, cel ce lui Dumnezeu i-ai bineplăcut în chip
Acatistul Sfinților Mucenici Doctori fără de arginți Chir și Ioan Viaţa Sfinților Mucenici Doctori fără de arginți Chir și Ioan Sfântul Chir era din Alexandria Egiptului şi ajunsese, cu darul lui Dumnezeu şi după multă învăţătură, doctor iscusit,
Acatistul Sfântului Dimitrie cel Nou este rugăciune la boală și necaz, rugăciune pentru sănătate sau rugăciune de ajutor pentru credincioșii aflați în nevoi.
Troparul Sfintei Muceniţe Filofteia, glasul al 8-lea: Întru răbdarea ta ţi-ai agonisit plata ta, Fericită Filofteia, întru ispite neîncetat răbdând, în bătăi suferind, în necazuri binevoind, pe săraci
Troparul Chip te-ai făcut înfrânării şi prin dumnezeiescul Duh pe toţi i-ai luminat; alergarea dreptei credinţe ai săvârşit-o şi cu învăţăturile lumea ai luminat şi ai mustrat cugetele celor rău
Acatistul Sfântului Spiridon este, concomitent, și rugăciune ortodoxă de laudă, și rugăciune pentru sănătate, rugăciune la boală și necaz sau rugăciune de ajutor în nevoi.
Acatistul Sfântului Haralambie este, astfel, una din rugăciune ortodoxă de laudă dar, mai ales una dintre puternicele rugăciuni la boală și necaz, rugăciuni pentru sănătate sau rugăciuni de ajutor în molime și alte năpaste.
Înainte de Otpustul slujbei (Sfânta Liturghie sau Vecernie sau Pavecerniță), preotul rostește: Domnului să ne rugăm! Credincioșii: Doamne, miluiește! Preotul citește această rugăciune, pe solee, cu
Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce odinioară la scăldătoarea Vitezda ai vindecat cu puterea Ta pe cel care zăcea de 38 de ani în boală și, întâlnindu-l apoi în templu, i-ai zis: „Iată, te-ai făcut sănătos;
Doamne, norii negri ai nenorocirilor se îngrămădesc asupra capului meu și întristările chinuitoare mă îngrozesc. Dar, deși sufăr, nu cârtesc, preabunule, de vreme ce Tu ești întotdeauna sprijinitorul meu
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce cu înțelepciunea Ta ai zidit pe om din țărână și ai suflat în fața lui suflare de viață și, binecuvântându-l, ai zis: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți
Doamne, Ție mă rog, păzește pe frații mei (ori fratele meu) și surorile mele (ori sora mea), dăruindu-le sănătate, ajutor și dumnezeiescul Tău har, ca să umble în căile Tale și să împlinească voia Ta ce
Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Care împuternicești florile și verdeața de pe tot pământul cu căldura soarelui Tău, și sufletul omenesc cu căldura iubirii Tale; Tu, Cel ce toate le-ai zidit de bunăvoia Ta în ce
Acest acatist este și o rugăciune la boală și necaz, o rugăciune pentru sănătate și o rugăciune de ajutor pentru diferitele nevoi ale credincioșilor
Acatistele sunt rugăciuni ortodoxe prin care cerem mai ales mijlocirea sfinţilor spre ne izbăvi la vreme de nevoie şi necaz. Sunt rugăciuni de ajutor pentru credincioși, în cazul de față Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași fiind citit cu multă credință de cei ce o iubesc pe Cuvioasa și aleargă la sprijinul ei ori de câte ori au o problemă, un necaz, o greutate sau vor pur și simplu să-i aducă o rugăciune de mulțumire, cu o închinare smerită. Iar Sfânta îl ascultă pe fiecare în parte şi nu întârzie să le vină în ajutor celor ce îşi pun speranţa în puterea ei, dăruindu-le ajutor, sănătate, spor în casă şi bucurii. Minunile Cuvioasei sunt nenumărate.
Acatistul Sfântului Pantelimon este deopotrivă una dintre rugăciunile ortodoxe de laudă și una dintre puternicele rugăciuni la boală și necaz, rugăciuni pentru sănătate sau rugăciuni de ajutor în nevoi.
Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain) Luca 7, 11-16 În vremea aceea S-a dus Iisus într-o cetate numită Nain şi împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi mulţime mare. Iar când S-a
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, bogaților, că vă luați pe pământ mângâierea voastră! Vai vouă, celor ce sunteți sătui acum, că veți flămânzi! Vai vouă, celor ce
Fraților, precum totdeauna m-ați ascultat, nu numai când eram de față, ci cu atât mai mult acum când sunt departe, cu frică și cu cutremur lucrați mântuirea voastră; fiindcă Dumnezeu este Cel ce lucrează î
Sfinţii Mucenici Prov, Tarah şi Andronic (†304) au trăit în oraşul Pompeiopole din Paflagonia (Asia Mică). Cel care conducea Imperiul Roman era împăratul persecutor al creştinilor, Diocleţian (286-305). Ei au
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 419-420 „Auzind hogea din sat de vindecarea copilului (unui arab, cu rugăciunile Arhimandritului Irinarh Ros


