Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

La Catedrala episcopală din Roman a avut loc ieri ridicarea la rangul de Arhiepiscopie a Episcopiei Romanului. Programul liturgic a început cu slujba Utreniei şi a continuat cu oficierea Sfintei Liturghii de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de alţi 13 ierarhi ai Bisericii noastre, înconjuraţi fiind de un sobor de preoţi. Cei peste 6.000 de credincioşi prezenţi la acest eveniment s-au închinat la racla cu moaştele Sfântului Teodosie de la Brazi, care a fost adusă în procesiune sâmbătă dimineaţă.

Noua Arhiepiscopie va avea titulatura „Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului“. De acum înainte, la slujbele religioase, cei doi ierarhi de la Roman vor fi pomeniţi şi cinstiţi astfel: Înalt Preasfinţitul Părinte Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, respectiv Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Catedrala episcopală din Roman a îmbrăcat ieri straie de săbătoare când a avut loc festivitatea de proclamare şi ridicare a Episcopiei Romanului la rang de Arhiepiscopie, cu titulatura de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită pe un podium special amenajat lângă vechea biserică voievodală închinată Sf. Cuv. Parascheva, începând cu ora 9:00, de Preafericitul Părinte Daniel, alături de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, IPS Mitropolit Nifon al Arhiepiscopiei Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, IPS Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, PS Epifanie, Episcopul Buzăului şi Vrancei, PS Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, PS Visarion, Episcopul Tulcii, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, PS Andrei Făgărăşanul, Episcop-Vicar al Episcopiei Sibiului, PS Gurie Gorjeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, şi de PS Ioachim Băcăuanul, înconjuraţi de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. La slujba Sfintei Liturghii au mai participat peste 300 de preoţi purtând epitrahile din cele cinci protopopiate ale Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Răspunsurile la strană au fost date de Corul „Ierotheos“ al preoţilor Protopopiatului Oneşti.

De ce Arhiepiscopie?

La finalul slujbei, Preafericitul Părinte Daniel a explicat faptul că ceremonia de ridicare în rang de Arhiepiscopie a Episcopiei Romanului presupune ridicarea în rangul de Arhiepiscop a PS Episcop Eftimie şi cea de Episcop-Vicar a PS Ioachim Băcăuanul. „Acest moment solemn este rezultatul hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care la propunerea noastră, în consultare cu Sinodul Permanent, a aprobat ca venerabila şi vrednica Episcopie a Romanului să devină Arhiepiscopie, cu titulatura Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului“, a spus PF Daniel.

A urmat citirea Tomosului patriarhal de către IPS Mitropolit Teofan, prin care au fost amintite motivele care au stat la baza deciziei ca Episcopia Romanului să devină Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. „Cunoscând rolul pe care l-a avut în istoria Bisericii noastre Episcopia Romanului, cu o existenţă neîntreruptă de 601 ani, înfiinţată în vremea domnitorului Alexandru cel Bun al Moldovei şi pomenită în documente din secolul al XV-lea ca Mitropolia Ţării de Jos, Mitropolia din Târgu Roman ori Arhiepiscopia din Ţara de Jos, eparhie la care au păstorit vrednici ierarhi, unii dintre ei cu importante contribuţii la promovarea culturii, spiritualităţii şi vieţii bisericeşti moldave, între care amintim pe viitorii mitropoliţi ai Moldovei: Teoctist, care l-a uns ca Domn al Moldovei pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, Anastasie Crimca, Sfântul Ierarh Dosoftei şi Veniamin Costache, străluciţi cărturari, precum şi pe episcopii: Evloghie, care a întâmpinat moaştele Sfintei Parascheva la intrarea în ţară (1641) şi a participat la Sinodul de la Iaşi (1642), Macarie Cronicarul, Melchisedec Ştefănescu, ilustru cărturar şi fervent susţinător al recunoaşterii autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885), şi Teodosie Atanasiu, provenit din ţinuturile Bacăului; ţinând seama că la Roman au păstorit ierarhi care, pentru sfinţenia vieţii lor au fost canonizaţi de Sfântul nostru Sinod; în lumina rânduielilor canonice şi pe temeiul statornicirilor bisericeşti înscrise în art. 7 alin. (3) din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, care prevăd că: «episcopiile vechi pot deveni arhiepiscopii, pe baza unei motivaţii temeinice»“ în consultare cu Sinodul Permanent, în calitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, am propus Sfântului Sinod ridicarea la rangul de Arhiepiscopie a şase episcopii cu continuitate istorică seculară, între care şi Episcopia Romanului. (…) Privind cu îndreptăţire la temeinicia propunerilor Noastre făcute în consultare cu Sinodul Permanent, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin Hotărârea nr. 3.621 din 19 iunie 2009, a aprobat următoarele: înălţarea Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie, schimbarea titulaturii acesteia în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi înscrierea acesteia în Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române cu titlul Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului.

În temeiul prevederilor Can. 12 al Sinodului IV Ecumenic şi ale art. 7 alin. (2) din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române potrivit cărora «Titulatura mitropoliţilor, arhiepiscopilor şi episcopilor este cea a eparhiei pe care o păstoresc», prin aceeaşi hotărâre, Sfântul Sinod a aprobat conferirea rangului de Arhiepiscop Preasfinţitului Părinte Eftimie, care va purta titulatura Înalt Preasfinţitul Părinte Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, iar în conformitate cu prevederile art. 88 lit. k) din acelaşi Statut, Sfântul Sinod a aprobat ca Preasfinţitul Arhiereu-Vicar Ioachim Băcăuanul să fie înălţat la rangul de episcop-vicar, urmând a purta titulatura Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului“.

„Cele două ţinuturi şi-au conjugat destinele şi aspiraţiile“

Apoi, Patriarhul României a înmânat însemnele de episcop-vicar Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul: mantia de arhiereu, crucea pectorală, engolpionul şi cârja arhierească. PS Ioachim Băcăuanul, de acum Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a adresat un cuvânt în care a mulţumit pentru prezenţa la acest eveniment solemn Patriarhului României, celorlalţi arhierei prezenţi, domnului Traian Băsescu, preşedintele României, preoţilor şi credincioşilor, făcând în acelaşi timp o cronologie a evenimentelor istorice care au marcat Episcopia Romanului până în prezent. „De acum putem să spunem că Romanul este istoria şi tradiţia acestei eparhii, iar Bacăul împlinirea şi prelungirea ei. Ţara de Jos de altădată, cu Bacăul, centru social-politic, şi Romanul, centru spiritual şi cultural al străvechiului teritoriu românesc, se reactivează şi se regăsesc împreună în lucrarea lor de peste veacuri. Cele două ţinuturi care şi-au conjugat destinele şi aspiraţiile o vor face pe deplin şi de acum înainte“, a spus Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Întâistătătorul Bisericii noastre le-a urat Înalt Preasfinţitului Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi PS Ioachim Băcăuanul „ani mulţi cu sănătate, fericire, ajutor de la Dumnezeu în lucrarea sfântă, pastorală a acestei Arhiepiscopii“. PS Ioachim Băcăuanul a oferit Părintelui Patriarh din partea Centrului Eparhial o reproducere murală a icoanei Sf. Cuv. Parascheva, pictată în Catedrala episcopală din Roman.

Soborul de ierarhi s-a îndreptat apoi spre Reşedinţa episcopală unde PF Părinte Daniel i-a înmânat Preasfinţitului Eftimie, care din motive de sănătate nu a putut participa la ceremoni, însemnele episcopale: mantia de arhiereu, crucea pectorală, engolpionul şi cârja arhierească.

„În Crucea lui Hristos este ascunsă puterea Învierii Sale“

▲ În cadrul Sfintei Liturghii, oficiate ieri la Roman, Patriarhul Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat Evanghelia duminicii dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, dar şi înţelesul duhovnicesc al Sfintei Cruci ▲

În Evanghelia duminicii dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, vedem deodată taina Crucii şi taina Învierii, taina iubirii celei mai tari decât moartea, care s-a arătat prin Învierea lui Hristos. Hristos-Domnul a venit în lume din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. S-a făcut om pentru ca să mântuiască pe oameni de păcat şi de moarte şi să le dăruiască viaţă veşnică. Oricine crede în El va trăi veşnic, pentru că Dumnezeu-Omul este Izvorul vieţii veşnice. „Coboară din cer, cel ce este din cer, Fiul lui Dumnezeu, Cel veşnic. Se face om, coborând, deci, la condiţia umană, la nivelul existenţei umane, ca pe noi oamenii, pământeni trecători, să ne ridice la viaţa cea veşnică, cerească, netrecătoare“, a spus Părintele Patriarh.

Ceea ce surprinde în aceste cuvinte ale Mântuitorului din Evanghelie este referinţa sau legătura pe care o face El între şarpele din pustie şi înălţarea Sa pe cruce, „precum Moise a înălţat şarpele în pustie, trebuie ca Fiul Omului să Se înalţe, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Şarpele de aramă înălţat de Moise, de culoare roz, seamăna într-un fel cu trupul atârnat pe lemn. Deci şarpele care vindeca veninul de şarpe, prin simpla privire a lui, era o preînchipuire, o prefigurare a Mântuitorului Iisus Hristos înălţat pe Cruce, ca să aducă nouă biruinţa asupra morţii“, a explicat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

De ce tocmai şarpele de aramă devine simbol al răstignirii lui Hristos şi ce legătură este între şarpele de aramă, şerpii veninoşi şi şarpele din Paradis, a întrebat retoric Părintele Patriarh. A răspuns prin cuvintele Sântului Ioan Gură de Aur: „«Acolo, în Vechiul Testament, un şarpe muşca şi un şarpe vindeca. Aici, în taina lui Hristos, moartea învinge moartea, şi moartea a dăruit viaţă veşnică». Este vorba, deci, de o biruinţă a lui Hristos asupra morţii, tocmai trecând prin moarte, după cum erau vindecaţi de veninul ucigător al şarpelui, cei ce priveau şarpele de aramă. Mai mult decât atât, trebuie să facem o legătură între taina Crucii, ca înălţare a lui Iisus Hristos, spre a Se jertfi, spre a trece prin moarte, pentru a birui moartea, pe de o parte, şi biruinţa lui Hristos asupra diavolului celui viclean din rai, care a îndemnat pe Adam şi pe Eva la neascultare de Dumnezeu, pe de altă parte“.

„Învierea arată slava Crucii“

Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că Hristos-Domnul, când şi-a întins mâinile pe Cruce, a făcut aceasta din ascultare faţă de Dumnezeu Tatăl. Prin ascultarea smerită până la moarte, Hristos vindecă neascultarea lui Adam, biruieşte orgoliul, viclenia şi răutatea diavolului, care din invidie faţă de om a îndemnat pe oameni la neascultare faţă de Dumnezeu. De aceea, Sfântul Evanghelist Ioan numeşte pe şarpele din rai ca mincinos, tată al minciunii şi ucigător de oameni. Patriarhul nostru a vorbit şi despre puterile diavoleşti care îndemnau pe evreii care Îl urau şi Îl invidiau pe Hristos să-L omoare, crezând diavolii că astfel Hristos va răspunde la ură cu ură, la răutate cu răutate, şi aşa va cădea din ascultare în neascultare de Dumnezeu, şi din iubire de oameni, în neiubire sau ură faţă de oameni. Dar cunoscând viclenia demonilor, Hristos-Domnul a răspuns la răutate cu bunătate, la ură cu iubire, zicând pe Cruce: „Părinte, iartă-i, că nu ştiu ce fac!“. Doar aşa a biruit Hristos pe diavol, atunci când a murit pe Cruce, în stare de jertfă, de ascultare şi de iubire. „În Crucea lui Hristos este ascunsă puterea Învierii lui Hristos, iar Învierea arată slava Crucii. Crucea acum nu mai este simbolul suferinţei sau al unei morţi nedemne, ci este simbolul biruinţei asupra suferinţei. Din instrument al morţii nedemne, acum crucea devine semn al biruinţei, al vieţii eterne“, a mai spus Preafericitul Părinte Daniel.

Din Evanghelie trebuie să înţelegem rostul răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos, rostul Învierii Sale din morţi şi înălţării Sale întru slavă. Acesta este „iertarea de păcate, prin neascultarea pe care noi adesea o facem în raport cu Dumnezeu, dar dacă ne pocăim pentru păcate, ne iartă şi ne dăruieşte bucuria biruinţei asupra ispitelor diavoleşti şi asupra suferinţelor, încercărilor şi necazurilor“, a punctat Părintele Patriarh.

Semnul Sfintei Cruci este semnul iubirii jertfelnice mai tare decât păcatul şi moartea, mai tare decât diavolul şi toate uneltirile lui. Prin Sfânta Cruce noi vedem că Hristos este prezent în Biserică, în viaţă. Sfânta Cruce ca semn al iubirii jertfelnice a lui Hristos şi ca izvor al vieţii veşnice a devenit şi simbol pentru noi al biruinţei şi al bucuriei. De aceea purtăm de când ne botezăm lănţişorul cu Sfânta Cruce la gât, ne însemnăm dimineaţa şi seara, înainte şi după masă cu Sfânta Cruce. (de diac. George ANICULOAIE)

Credincioşii s-au închinat la moaştele Sfântului Teodosie de la Brazi

Credincioşii din Roman, dar şi din alte zone ale ţării, care au participat la festivitatea de proclamare şi ridicare a Episcopiei Romanului la rang de Arhiepiscopie, s-au rugat în timpul Sfintei Liturghii şi s-au închinat la moaştele Sf. Ierarh Teodosie de la Brazi. „Astăzi am participat la împlinirea a 601 ani de la prima atestare documentară a Episcopiei Romanului şi la ridicarea în rang de Arhiepiscopie a acestei Eparhii. Am ascultat cu mare interes cuvântul plin de folos duhovnicesc al PF Daniel şi ceremonia festivă care a avut loc. M-am închinat şi la moaştele Sf. Ierarh Teodosie de la Brazi, rugându-mă pentru sănătate şi ajutor“, a declarat Aurel Poenaru din Roman. „Astăzi a fost o sărbătoare foarte importantă pentru credincioşii din inima Moldovei. Am participat la Sfânta Liturghie şi m-am închinat la sfintele moaşte. M-am rugat pentru sănătate, spor şi ajutor, dar m-am împărtăşit şi din cuvintele frumoase care au fost rostite la această festivitate“, după cum a mărturisit Mihaela Apetrei din Piatra Neamţ.