„Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr nu au fost judecați după faptele lor, ci după starea duhovnicească a vieții lor”

În Duminica a 22-a după Rusalii, succesoare a duminicii în care pictura Catedralei Naționale a fost sfințită, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, în care a tâlcuit textul biblic citit în această duminică (Luca 16, 19-31) şi a evidențiat importanța milosteniei în viața oamenilor. 

La începutul cuvântului său, Patriarhul României a arătat esența Evangheliei citite astăzi, precum și cele trei învățături care izvorăsc din ea: „În Evanghelia Sa, Mântuitorul nostru Iisus Hristos vorbește despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr. În esență, Evanghelia ne spune că bogatul pierde mântuirea pentru că este nemilostiv. Această Evanghelie ne arată trei mari învățături: sufletul nemuritor al omului după despărțirea sa de trup ajunge ori în Bucuria Drepților, ori în întristarea păcătoșilor ne­pocăiți, adică fie în starea fericită din Rai, fie în starea tristă și chinuitoare din iad. În al doilea rând, învățăm din Evanghelia de astăzi că sufletul omului despărțit de trup este activ, are conștiința luminată și poate comunica spiritual cu alte suflete. În al treilea rând, învățăm că sufletele oamenilor despărțite de trupuri sunt conștiente de starea proprie în care se află și de deosebirea care este între Rai și iad, între comuniune fericită și singurătate nefericită sau chinuitoare. Focul sau văpaia în care se află sufletul bogatului nemilostiv, în interpretarea Părinților Bisericii, este o mustrare a conștiinței, un regret, o suferință a sufletului pentru faptele rele săvârșite sau pentru binele pe care putea să îl facă omul pe pământ, dar nu l-a făcut. Cu alte cuvinte, focul nematerial al iadului este durerea vidului spiritual din sufletul omului nemilostiv, adică insensibil și inuman în relație cu semenii lui”. 

Preafericirea Sa a vorbit și despre diferența statutului duhovnicesc al celor două perso­nalități prezente în textul Evangheliei de astăzi. 

„Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr reprezintă două persoane diferite, două stări sociale diferite și două stări spirituale diferite. Fericitul Augustin spune că Mântuitorul Iisus Hristos îl numește pe sărac, îi spune pe nume, «Lazăr», care în limba ebraică înseamnă «cel ajutat», iar numele bogatului nu este pronunțat de Fiul lui Dumnezeu. Fericitul Augustin interpretează această diferență, spunând că Lazăr este pomenit pe nume pentru că numele lui este scris în Ceruri, iar bogatul nu este pomenit pe nume pentru că nu este scris în Ceruri, în Cartea Mântuirii. Bogatul, spune Evanghelia, trăia veselindu-se în toate zilele în chip strălucit, era îmbrăcat în porfiră și în vison, adică în haine scumpe. El trăia toată ziua în petreceri fastuoase, pe când săracul Lazăr era bolnav și singur, plin de bube și flămând. El nu mai era un om printre oameni, ci un om printre câini, deoarece numai câinii erau aproape de el și îi lingeau bubele, oferindu-i astfel un pansament. Câinii din jurul săracului Lazăr deveniseră mai omenoși decât bogatul nemilostiv, care îl considera pe Lazăr ca fiind mai degrabă un viețuitor între animale, decât un om. Vedem două stări umane diferite, o viață trăită în lux, ospețe și veselie, iar alta trăită în sărăcie, în suferință și singurătate. Această prezentare a două stări sociale opuse, trăite de doi oameni diferiți, ne arată că Dumnezeu respectă libertatea omului de a-și trăi viața pe pământ în mod diferit”, a spus Părintele Patriarh. 

În continuare, Preafericirea Sa a explicat motivul osândirii la iad a bogatului nemilostiv: „Sufletul bogatului pogoară în starea de nefericire a iadului, spre care el s-a îndreptat în mod liber prin neomenie, adică prin nepăsare față de omul sărac și bolnav. Întrucât bogatul trăia într-o totală stare egoistă, de mulțumire de sine, de apreciere de sine, de preocupare exclusivă de sine, el nu se mai gândea nici la Dumnezeu, Dătătorul Vieții și al Fericirii, nici la săracii nefericiți care aveau nevoie de ajutorul lui. Prin urmare, putem înțelege că bogatul nemilostiv a fost osândit nu prin faptele lui rele, ci prin binele pe care putea să îl facă, dar nu l-a făcut și, totodată, pentru că a confundat libertatea cu lenevia, cu insensibilitatea sau nepăsarea spirituală față de săraci. Pe de altă parte, vedem că săracul Lazăr este dus de îngeri în Rai nu pentru că ar fi avut multe fapte bune, ci pentru starea îmbunătățită a sufletului său. Binele pe care l-a săvârșit săracul Lazăr constă în curățirea, luminarea și îmbogățirea sufletului său prin virtutea răbdării cu nădejde în Dumnezeu, fără osândirea și răzvrătirea față de bogatul nemilostiv”. 

La final, Părintele Patriarh Daniel a vorbit despre exemplul Evangheliei de astăzi, din care Biserica Ortodoxă Română se inspiră: „Din Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos se inspiră Biserica noastră când organizează cantine pentru bătrâni, cămine pentru copii orfani, cantine pentru săraci, bolnițe, farmacii, cabinete medicale și spitale. Evanghelia de astăzi ne învață că de modul în care noi trăim Taina Iubirii milostive aici pe pământ depinde fericirea sau nefericirea noastră veșnică dincolo de mormânt. Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să înțelegem cât de prețioasă este viața pe pământ, ca pregătire pentru viața veșnică fericită din Ceruri. Prin cuvântul bun, prin rugăciune pentru alții, prin ajutorarea săracilor, cercetarea bolnavilor, realizăm ceea ce spune poporul nostru luminat de Evanghelie «Dar din dar se face Rai». Dăruindu-le altora din darurile primite de la Dumnezeu, cultivate prin rugăciune și muncă, dobândim Raiul sau fericirea vieții veșnice, spre Slava lui Dumnezeu și Bucuria Îngerilor, spre mântuirea noastră, amin!”.