Catedrala din Timişoara, târnosită la 1946

Monumentala construcţie a catedralei domină oraşul de aproape 65 de ani, a cărui imagine a devenit asociată deja sfântului lăcaş. Dacă

ne întoarcem în trecutul catedralei, nu putem să nu ne aducem aminte de fondatorii şi constructorii acesteia, care au lucrat sub binecuvântarea şi îndrumarea episcopului, apoi a arhiepiscopului şi mitropolitului dr. Vasile Lazarescu.

Planul construcţiei îi aparţine arhitectului Ion Traianescu, un adevărat "părinte" al sfântului lăcaş. Pictura îi aparţine lui Anastasie Demian, sculptura a fost realizată de Ştefan Gajo, iar armonizarea clopotelor îi aparţine lui Sabin Drăgoi. Oameni vrednici, care nu au făcut rabat de la calitate, spre a lăsa ceva valoros şi trainic generaţiilor următoare.

Orice s-ar spune însă şi oricâţi s-ar fi ostenit la înfrumuseţarea sfântului lăcaş timişorean, catedrala nu ar fi arătat astfel fără mintea de geniu a arhitectului şi profesorului Ion Traianescu (1875–1964) de la Academia de Arhitectură din Bucureşti, care a ştiut să îmbine armonios mai multe stiluri arhitectonice de biserici din ţară, pentru a crea o asemenea splendoare.

Protopopul dr. Ioan Bude, al Protopopiatului Timişoara I, ilustrează în volumul "Din istoricul parohiilor ortodoxe timişorene" (Editura "Învierea", 2007, p. 274) etapele care au precedat începerea construcţiei propriu-zise a catedralei, iniţial biserica Parohiei Timişoara-Cetate. Astfel, citim că sub preşedinţia arhitectului Petre Antonescu, rectorul Academiei de Arhitectură din Bucureşti, s-au organizat mai multe concursuri între anii 1933 şi 1934 pentru alegerea proiectului catedralei din Timişoara. După ce proiectele prezentate nu i-au mulţumit pe membrii juriului, fiind respinse unul după altul, la 15 noiembrie 1934, juriul a ales în unanimitate planul "Nicodim din Prilep", iar la desfacerea plicului, s-a descoperit că acesta aparţinea arhitectului Ion Traianescu, profesor la Academia de Arhitectură din Bucureşti. În 20 noiembrie acelaşi an, Consiliul Parohial al Parohiei Timişoara-Cetate a aprobat decizia juriului şi a hotărât încheierea unui contract cu autorul, autorizând epitropia să acorde un premiu de 100.000 de lei. Arhitectul era însărcinat cu controlul şi supravegherea lucrărilor, dar cum prof. Traianescu nu putea fi în permanenţă pe şantier, având îndatoriri la Academia din Bucureşti, s-a instituit o comisie locală, formată din ingineri constructori, pentru supravegherea lucrărilor, care au început efectiv în anul 1936.

Pe 20 decembrie 1936 a fost pusă piatra de temelie a viitoarei catedrale, căreia i s-a fixat hramul "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", schimbat mai apoi, la târnosire, în "Sfinţii Trei Mari Ierarhi". Lucrările de construcţie în roşu s-au finalizat în anul 1940, iar târnosirea s-a făcut la 6 octombrie 1946 de către patriarhul Nicodim Munteanu, în prezenţa regelui Mihai I şi a primului-ministru dr. Petru Groza. În anul 1956 au fost finalizate şi picturile exterioare (întârzierea fiind cauzată de cel de-al Doilea Război Mondial). Tot în acelaşi an au fost aduse moaştele Sfântului Ierarh Iosif cel Nou, de la Mănăstirea Partoş, canonizarea solemnă a acestuia având loc în zilele de 6 şi 7 octombrie, în prezenţa patriarhului Justinian Marina.

Arhitectul Ion Traianescu a fost creator al curentului neoromânesc în arhitectură. Arhitectural, catedrala este neobişnuită pentru Banat. Ea are influenţe moldoveneşti şi bizantine vizibile, exteriorul fiind din cărămidă aparentă roşie şi galbenă, punctată cu discuri smălţuite şi cu firide elegante, iar acoperişul este realizat din ţigle smălţuite de Jimbolia în culorile: roşu, galben şi albastru, pe fond verde. Catedrala are 11 turnuri, dintre care cel mai înalt se ridică la 83 de metri de la sol.

Considerată capodopera întregii activităţi a profesorului Ion Traianescu, Catedrala mitropolitană din Timişoara nu a fost singura biserică proiectată de acesta pe teritoriul ţării noastre, ci au mai fost câteva: catedrala din Turda, Biserica "Maica Domnului - Dudu" din Craiova, respectiv bisericile "Spirea Veche" şi "Belvedere" din Bucureşti, acestea din urmă fiind chiar "surori mai mici" ale catedralei din Timişoara, întrucât arhitectura interioară şi exterioară reproduc în miniatură, cu mici diferenţe, planul catedralei timişorene.