Cinstirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel pe Dealul Patriarhiei

Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a poposit în Duminica a 3‑a după Rusalii, 29 iunie, în mijlocul credincioșilor adunați în rugăciune la Catedrala Patriarhală din București. Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai sfântului lăcaș, și a rostit un cuvânt de învățătură.

După citirea pasajului evanghelic rânduit (Matei 6, 22‑33), ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură la începutul căruia a rezumat învățătura Evangheliei duminicale, arătând că Mântuitorul ne cheamă la un mod de viață superior, îndemnându‑ne să căutăm esențialul și să ne eliberăm de grijile inutile ale vieții.

În continuare, Preasfinția Sa a oferit detalii importante ale vieții și activității fiecăruia din cei doi Apostoli: „Sărbătoarea comună a Sfinților Apostoli Petru și Pavel este străveche, încă din secolul al 3‑lea, când Biserica nedespărțită a fixat comemorarea lor la 29 iunie, atât în Occident, cât și în Orient. În Biserica Ortodoxă, conform tradiției, pentru sărbătoarea lor ne pregătim și prin perioada postului, respectat cu evlavie în cinstea celor doi. (...) Petru, care era din Betsaida Galileei, renunță la statutul său de pescar şi de cap de familie şi merge după Iisus, Care nu avea unde să‑și plece capul. Ascultă cu atenție învățăturile lui Iisus şi pătrunde cu mintea sa de om simplu, dar înțelept, minunile, vindecările şi lumina învierilor din morți săvârşite de Hristos. Este martor când celor muți li se dezleagă graiul şi îi vede pe cei orbi văzând Lumina lumii, pipăie trupul curat al celor vindecați de lepră şi învaţă şcoala iubirii jertfelnice şi vindecătoare de la Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre. Îl urmează cu o credincioșie totală pe Cel care i‑a schimbat viaţa definitiv. Este impulsiv, nehotărât, exploziv uneori, însă iubirea sa pentru Învăţătorul Hristos este mai mare decât toate defectele lui. Merge cu Hristos peste tot, participă la învierea fiicei lui Iair, este prezent pe Tabor la minunea Schimbării la Faţă a lui Hristos, umblă pe mare asemenea Mântuitorului, dar se scufundă atunci când se îndoieşte în inima sa. Priveşte de aproape lacrimile de sânge ale lui Iisus când se ruga în grădina Ghetsimani. Promite că va merge până la moarte cu Hristos. Îl sfătuiește, însă, să evite Crucea şi pătimirile de dragul vieţii pământeşti. Prinderea lui Iisus este pentru el sfârşitul speranţelor lui omeneşti, dezamăgirea totală. (...) După Învierea Domnului, însă, Petru începe o viaţă nouă în care nu mai există nimic mai important decât mărturisirea lui Hristos Cel răstignit, bătut, străpuns și ucis, dar înviat pentru mântuirea lui și a întregii lumi”.

De asemenea, ierarhul a afirmat despre Apostolul neamurilor: „Pavel a fost contemporan cu Iisus din Nazaret, dar nu L‑a întâlnit niciodată cât timp Acesta a trăit pe pământ. Din zel pentru tradiţia iudaică a persecutat noua comunitate a discipolilor lui Iisus din Nazaret. Dar, pe când îi persecuta pe creştini în Siria, s‑a întâlnit cu Iisus cel Viu din ceruri, Care i Se arată într‑o lumină orbitoare, pe drumul Damascului. Înţelege astfel că Hristos este capul Bisericii. Înţelege că fiecare durere a Bisericii îl doare infinit pe Fiul lui Dumnezeu, că rănile celor zdrobiți sunt rănile lui Hristos, că fiecare lacrimă a creştinilor curge prin ochii lui Dumnezeu. Apoi, Saul, persecutorul convertit şi botezat, devine Pavel Apostolul, misionarul cel mai zelos al lui Hristos şi al Bisericii Sale. Pornește în misiune şi sădește cuvântul Evangheliei în toată Europa prin călătoriile sale. Nimic nu‑l poate opri, nici prigoana, nici boala cumplită, nici suferinţa, din Apostolia lui jertfelnică. Un simplu om care izbutește să răstoarne toți idolii unui continent păgân, pregătindu‑l pentru sămânța şi rădăcinile lui creștine. Era slab ca o trestie, dar în el se odihnea puterea lui Dumnezeu. Era mic de statură, dar vedea înălțimile raiului. Nu avea un glas puternic, dar când vorbea cuvintele sale aveau puterea cerului, la care a fost răpit”.

În încheiere, Episcopul‑vicar patriarhal a afirmat: „Doi oameni de țărână, plini de toate durerile acestei lumi, slabi şi îndoielnici, nelipsiți de păcate, au reuşit prin lacrimi şi prin pocăinţă să desființeze întunericul din ei şi din jurul lor şi au devenit vase alese ale Împăratului Hristos. Sfinții Apostoli Petru şi Pavel trebuie să rămână pentru noi dascăli ai credinţei, modele de pocăinţă, de ridicare din greșeli, modele de jertfă şi dăruire de sine pentru Hristos şi Biserica Sa. Ei ne învaţă să ne rugăm neîncetat, să lucrăm neîncetat faptele bune, dar să nu ne bazăm niciodată pe noi înșine mai mult decât pe ajutorul lui Dumnezeu Cel viu, arătat în Iisus Hristos”.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.