Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Crucea Patriarhală pentru părintele Ioan Ghiurco

Crucea Patriarhală pentru părintele Ioan Ghiurco

Galerie foto (7) Galerie foto (7) Știri
Un articol de: Ionuţ Chifa - 07 Iulie 2026

Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, duminică, 5 iulie. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat că omul se eliberează de lucrarea răului nu prin propriile puteri, ci rămânând aproape de Hristos și folosindu‑se de mijloacele pe care Biserica i le pune la îndemână. Spovedania, Sfânta Împărtășanie și citirea Scripturii sunt mijloacele prin care Hristos locuiește în om și îl așază în biruința Sa asupra răului.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Lumină Lină” al Catedralei Episcopale din Zalău, dirijat de prof. Ciprian Ghiurco.

Pentru întreaga activitate pastoral‑misionară desfășurată în cei peste 62 de ani de slujire preoțească, pentru contribuția deosebită adusă vieții bisericești din municipiul Zalău și, mai ales, pentru ctitorirea Catedralei Episcopale cu hramul „Înălțarea Domnului”, cunoscută de credincioși sub numele de Catedrala „Sfânta Vineri”, în semn de apreciere și recunoștință, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i‑a acordat părintelui Ioan Ghiurco Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române.

Distincția i‑a fost înmânată de Preasfințitul Părinte Benedict, care a adresat mulțumiri Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru acordarea Crucii Patriarhale și pentru prețuirea arătată slujirii părintelui Ioan Ghiurco și lucrării sale de ctitor. Totodată, ierarhul l‑a felicitat pe părintele Ioan Ghiurco, cu prilejul împlinirii vârstei de 84 de ani, pentru îndelungata sa slujire și pentru lucrarea deosebită împlinită în mijlocul credincioșilor, evidențiind rolul său hotărâtor în ridicarea Catedralei Episcopale din Zalău, a cărei construcție a început, la inițiativa sa, în anul 1990.

La rândul său, părintele Ioan Ghiurco și‑a exprimat profunda recunoștință față de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru marea cinste de a‑i fi acordată Crucea Patriarhală. Părintele i‑a mulțumit Preafericirii Sale pentru atenția și aprecierea arătate unei lucrări începute în urmă cu peste trei decenii și împlinite prin multă osteneală și jertfelnicie. Părintele Ioan Ghiurco le‑a mulțumit tuturor celor care i‑au fost alături în ridicarea Catedralei Episcopale, subliniind că această înaltă distincție le aparține, deopotrivă, și lor, ca o recunoaștere a jertfei, a ostenelii și a dăruirii prin care au contribuit la împlinirea acestei lucrări.

 

Citeşte mai multe despre:   Benedict, Episcopul Sălajului  -   Catedrala Episcopală din Zalău  -   distinctie