Cuvântul tânărului: Libertate şi libertinaj moral

Conform „Dicţionarului limbii române“, libertatea este „posibilitatea de a acţiona după propria voinţă; posibilitatea de acţiune conştientă a oamenilor în condiţiile cunoaşterii (şi stăpânirii) legilor de dezvoltare a naturii şi a societăţii; fr. liberté; lat. libertas“. Libertinajul reprezintă „comportare/viaţă de libertate; desfrâu, destrăbălare; fr. libertinage“.

Mulţi înţeleg astăzi greşit cele două noţiuni, ajungându-se chiar la a le confunda. Urmând cuvântul Sfântului Apostol din Corinteni 6, 12 - „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos“ -, omul zilelor de azi (creştinul ortodox) ar trebui să înţeleagă că îi este permis absolut orice, dar că foarte puţin din tot ceea ce îi este permis îi este cu adevărat de folos. Libertatea de a alege, cu bună conştiinţă şi voinţă liberă, nu e ceva nou adus în lume de Mântuitorul Iisus. Cercetând Vechiul Testament, vom găsi în Deuteronom două versete în care libera alegere şi libertatea sunt exprimate foarte clar - Deuteronom 30, 15: „Iată, eu vă pun astăzi înainte viaţa şi moartea, binele şi răul“ şi Deuteronom 11, 26: „Iată, eu vă pun astăzi înainte binecuvântare şi blestem“. Observăm 3 construcţii antagonice care exprimă aceleaşi 2 principii dintre care omul poate alege: binecuvântare-blestem, bine-rău, viaţă-moarte. După cum bine se ştie, plata păcatului este moartea (Romani 6, 23: „Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru“), păcatul însuşi fiind asociat cu blestemul sau răul. Prin urmare, omul, de la crearea lui şi până în zilele noastre, a avut întotdeauna de ales între voia lui Dumnezeu şi păcat, între viaţă şi moarte.

Dumnezeu îşi iubeşte creaţia atât de mult, încât i-a dat libertate necondiţionată, prezentându-i, prin prooroci, apostoli şi prin Însuşi Fiul Său, riscurile la care se supune cel ce Îi încalcă voia. Adagiul patristic spune: „Toate îi sunt cu putinţă lui Dumnezeu, afară de puterea de a-l sili pe om să-L iubească“, tocmai în asta constând esenţa libertăţii: să Îl iubeşti pe Dumnezeu fără să fii obligat să-L iubeşti necondiţionat.

Dar câţi oameni din ziua de azi se gândesc de două ori înainte de a cădea în plasa propriilor dorinţe? Câţi oameni se mai întreabă ce e bine de făcut într-o anumită situaţie, şi nu acţionează sub primul impuls? Căci tocmai asta e libertatea, să poţi acţiona conştient şi liber, după propria voinţă, dar în conformitate cu cei din jurul tău şi cu legea morală. A acţiona după propria voinţă nu înseamnă să faci ce şi cum te taie capul, ci înseamnă să gândeşti în ce fel i-ar putea afecta pe cei din jurul tău deciziile, acţiunile, toanele şi chefurile tale. Libertatea este un dar dat de Dumnezeu, nu un drept...