Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Cuviosul isihast Vasile prăznuit la ctitoria lui din munții Buzăului
Mănăstirea Poiana Mărului din comuna buzoiană Bisoca și-a cinstit sâmbătă, 25 aprilie, ctitorul, pe Sfântul Cuvios Vasile. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de opt clerici, în biserica aflată sub ocrotirea tuturor sfinților.
Din soborul care s-a rugat împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian la sărbătoarea Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului au făcut parte protos. Veniamin Anghel, exarhul așezămintelor monahale din județul Buzău; protos. Dionisie Constantinescu, duhovnicul Mănăstirii Poiana Mărului; pr. Cătălin Andreiu, protoiereu al Protopopiatului Buzău I; ierom. Clement Artene, inspector eparhial. La slujbă au participat maica stareță Gorgonia Oanea, monahii și numeroși credincioși din împrejurimi, dar și din alte părți ale eparhiei.
În cuvântul de învățătură, chiriarhul a evocat chipul luminos al Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, descriindu-l drept un povățuitor și duhovnic iscusit, a cărui viață ascetică a transformat zona Curburii Carpaților într-un reper al isihasmului românesc: „Sfântul Vasile a înțeles că fără credință în Dumnezeu și fără primirea Evangheliei lui Hristos nu este posibilă adevărata viețuire pe pământ în perspectiva veșniciei”. De asemenea, i-a îndemnat pe pelerini să caute pacea lăuntrică și să practice iubirea smerită față de semeni, după modelul ctitorului acestui lăcaș monastic.
Sărbătoarea s-a încheiat cu oficierea slujbei Parastasului pentru viețuitorii Mănăstirii Poiana Mărului trecuți la cele veșnice.
Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a dat răspunsurile la strană.
Hirotonii la catedrala voievodală din Buzău
Duminica a 3-a după Sfintele Paști a adus o bucurie deosebită credincioșilor veniți la Catedrala voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului eparhial din Buzău. În cadrul Sfintei Liturghii săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, doi frați au primit Taina Hirotoniei: diaconul Iulian Tache în treapta preoției, iar Marian Tache în cea a diaconiei, ambii pe seama catedralei voievodale.
În omilia rostită cu acest prilej, Părintele Arhiepiscop Ciprian a evidențiat rolul fundamental al Sfintelor Femei Mironosițe, primele vestitoare ale Învierii, numindu-le „apostoli ai Apostolilor” datorită fidelității și curajului lor neclintit.
Cântările liturgice au fost intonate de psalții Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” și de membrii Corului psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.
În semn de prețuire și recunoștință pentru lucrarea lor în Biserică, credincioasele prezente au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian câte un trandafir.



.jpg)
