Denia Prohodului Domnului la Catedrala Patriarhală

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit la Catedrala Patriarhală din București ultima denie din acest an, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Denia Prohodului Domnului, care a cuprins slujba Utreniei Sâmbetei celei Mari, a fost săvârșită în seara Sfintei și Marii Vineri, 18 aprilie 2025.

Credincioșii bucureșteni prezenți la slujbă în număr mare au intonat, alături de părinții slujitori, de membrii Grupului psaltic „Tronos” și de cei ai Coralei „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române, Prohodul Domnului, participând în mod tainic la evenimentul punerii în mormânt a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Această cântare are un caracter funebru, amintind de îngroparea Domnului și de pogorârea Sa la iad pentru a elibera sufletele oamenilor ținute acolo de puterea morții și a diavolului. Prohodul Domnului cuprinde o serie de strofe duioase, de plângere, împărțite în trei stări, bogate în simbolisme și în înțelesuri teologice profunde.

Potrivit rânduielii liturgice, la finalul Doxologiei Mari, soborul slujitorilor și credincioșii prezenți au pornit în procesiune în jurul lăcașului de închinare cu Sfântul Epitaf, participând în mod duhovnicesc la ducerea către mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos. În cadrul procesiunii s‑au făcut patru popasuri, prilej cu care au fost rostite ectenii pentru ocrotirea poporului binecredincios și pentru odihna sufletelor celor adormiți. Săptămâna Mare se încheie cu Sfânta şi Marea Sâmbătă, când se va săvârși ultima Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare din Postul Paștilor, unită cu Vecernia zilei de Învierii Domnului.

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a accentuat faptul că sentimentul care trebuie să prevaleze în sufletele credincioșilor în această zi nu este acela al obișnuitei tristeți lumești, ci este cel al uimirii și recunoștinței față de dragostea nemărginită datorită căreia Mântuitorul a pătimit și a trecut prin moarte pentru noi toți: „Am ascultat cântări și cuvinte preafrumoase închinate Mântuitorului, care au aproximativ 1.300 de ani de când au fost scrise de către unul dintre cei mai mari imnografi pe care i‑a avut Biserica, Cosma de Maiuma. Din acestea am aflat esența momentului pe care îl trăim în Sfânta și Marea Zi Sâmbătă. Am săvârșit deja, începând cu dimineața zilei de vineri, Vecernia zilei de sâmbătă, iar acum, Utrenia Sâmbetei celei Mari. Aceste cuvinte ne‑au adus aminte despre ceea ce a spus Moise despre ziua odihnei. Ne spune Cosma de Maiuma că aceasta este cu adevărat ziua când Împăratul slavei S‑a odihnit, cu trupul, în mormânt. Noi mărturisim acest lucru la fiecare Sfântă Liturghie, spunând că El a fost așezat în mormânt cu trupul, dar S‑a aflat în iad cu sufletul, coborând la drepții care erau ținuți acolo, în legături. El nu S‑a despărțit nici o clipă de slava pe care a avut‑o la Tatăl Său mai înainte de a fi lumea. Aș dori să reținem cu toții mai mult aspectul acesta al Jertfei Mântuitorului și să vorbim mai puțin despre tristețea omenească pe care o simțim noi, muritorii de rând, la despărțirile de cei apropiați ai noștri. Mântuitorul doar a trecut prin mormânt pentru a dărui tuturor viață veșnică, și de aceea, în această zi, trebuie să subliniem în mod deosebit dragostea Lui fără margini, iubirea care este mai tare decât moartea, iubire pe care El ne‑a arătat‑o în cel mai înalt mod”.