Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a participat, în 24 iunie, la Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în catholiconul Mănăstirii Izbuc, biserica mare a așezământului monahal. În cuvântul de
Familia creștină, în centrul evenimentelor de la Dunărea de Jos
În zilele de 24 și 25 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a participat la sărbătoarea hramului istoric al Mănăstirii voievodale Măxineni și la Conferința preoțească semestrială a clericilor din Protopopiatul Galați. Cele două momente de comuniune au adus în prim‑plan importanța și provocările familiei creștine de astăzi.
Ierarhul a subliniat pe 24 iunie că sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul poartă o semnificație profundă pentru familia creștină, iar Mănăstirea Măxineni, ocrotită de Înaintemergătorul Domnului, stă mărturie ca un exemplu viu de renaștere, slujind drept pilon în câmpia Bărăganului pentru păstrarea identității, credinței și culturii poporului nostru.
„Spre sfârșitul acestui post al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, primim o mare mângâiere printr‑o sărbătoare legată de aspectul profund al mântuirii noastre, care se adresează tuturor credincioșilor, dar în mod special familiilor, mamelor, copiilor și tinerilor. Această naștere a fost un mare dar oferit de Dumnezeu unor părinți ajunși la vârsta bunicilor, care arată că tinerețea adusă de Mântuitorul Iisus Hristos rămâne veșnică, indiferent de vârstă. Pruncul acesta crește, creștem și noi împreună cu el, iar Sfântul Ioan Botezătorul ne arată că unii copii au o vocație de a prelungi pruncia sufletească în viața complicată, plină de ispite, păcate și greutăți. De asemenea, Sfântul Ioan Botezătorul este cinstit, respectat, sărbătorit mai deosebit în mănăstiri, deoarece monahul este cel care, în lupta pentru despătimire, are mare nevoie de exemplul ascetic al acestui sfânt. Mănăstirea Măxineni, care era o ruină din cauza vicisitudinilor istoriei, a devenit un Paști, și de aceea a primit în anul 2018, la sfințire, de la Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și hramul «Învierea Domnului». Obștea mănăstirii este tânără, bine ancorată în rânduiala liturgică și extrem de harnică. Ceea ce odată era o câmpie aridă, plină de ciulini, s‑a transformat într‑o adevărată Grădină a Maicii Domnului, plină de pomi roditori, înveselind întreaga zonă a Brăilei. Părinții de aici cultivă tradițiile românești sănătoase, inclusiv pe cele culinare, motiv pentru care locul este foarte iubit de tineri. Este o școală mănăstirească a tradiției, culturii și spiritualității pentru menținerea unității noastre de credință și neam”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Joi, 25 iunie, a avut loc Conferința preoțească semestrială a preoților din Protopopiatul Galați. Lucrările propriu‑zise ale conferinței au fost precedate de oficierea Acatistului Sfinților Apostoli Petru și Pavel în Biserica „Sfântul Nicolae” din municipiul Galați, la care au participat clericii însoțiți de preotese.
În continuare, în sala de conferințe a Protopopiatului Galați, după vizionarea filmului documentar „Credință, recunoștință și speranță”, realizat de Biroul de presă eparhial, Înaltpreasfințitul Părinte Casian le‑a vorbit celor prezenți despre provocările familiei creștine în contextul actual și despre activitatea pastoral‑misionară și edilitară desfășurată în eparhie și parohiile ei.
La întrunirea a participat şi Andrei Negoiță, membru în Consiliul director al Asociației Nevăzătorilor - Filiala Galați. Însoțit de soția sa și de cei doi copii, acesta a adresat un apel de suflet către toți slujitorii și credincioșii, chemând la o înmulțire a lucrării samarinene față de persoanele lipsite de vederea trupească. În fața acestei mărturisiri, s‑a conturat firesc un program misionar și filantropic, obiectivul imediat, pe termen scurt, fiind transformarea fiecărei parohii într‑o adevărată familie extinsă, prin identificarea și mobilizarea unor tineri și credincioși voluntari care să devină „ochi” și „pași” pentru cei nevăzători, să îi preia de la casele lor, să îi asiste la slujbe și să îi aducă în siguranță înapoi.



.jpg)
