Femeia desfrânată, chipul umanităţii căzute, dar care, prin pocăinţă, primeşte iertarea

Denia din Sfânta şi Marea Miercuri, care se oficiază însă marţi seara, are drept temă centrală pocăinţa şi iertarea păcatelor femeii păcătoase ce a spălat picioarele lui Hristos cu lacrimi, le-a şters cu părul capului şi le-a uns cu mir, în antiteză cu fapta ruşinoasă a vinderii lui Hristos de către Iuda Iscarioteanul. Femeia păcătoasă este un exemplu de pocăinţă, ea a spălat picioarele Mântuitorului, iar Acesta, în Marea şi Sfânta Joi, le spală pe ale apostolilor. Iuda, unul dintre apostoli, se revoltă pentru suma imensă dată de femeie pe mir, 300 de dinari, plata pe un an a unui lucrător, însă el îl vinde pe Hristos pentru 30 de arginţi. Din punct de vedere liturgic, cu Sfânta şi Marea Miercuri se termină perioada de pocăinţă, fiind şi ultima zi când se mai rosteşte rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. „Există pericolul ca în Săptămâna Mare să Îl plângem pe Hristos, să fim împreună cu El în patimi, dar mai mult într-o pătimire omenească. Biserica, prin ceea ce face, ne arată că nu este vorba de o pătimire a noastră, ci întoarcerea noastră către Dumnezeu printr-o înţelege a teologiei Crucii.“

Biserica a rânduit în Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Mare să se facă pomenirea femeii păcătoase care a spălat picioarele lui Hristos cu lacrimi, le-a şters cu părul capului şi le-a uns cu mir. Acest episod este relatat de toţi cei patru evanghelişti. Există însă o diferenţă - în timp ce sinopticii Matei, Marcu şi Luca vorbesc la modul general, spunând că este vorba de o femeie păcătoasă, Sfântul Evanghelistul Ioan, în capitolul al doisprezecelea al Evangheliei sale, spune că această femeie păcătoasă ar fi fost Maria, sora lui Lazăr. Pr. drd. Marian Vild ne-a spus că, potrivit Sfântului Chiril al Alexandriei, în comentariul său la Evanghelia după Ioan, ar fi posibile mai multe tâlcuiri. „El leagă pe Maria de sora ei, Marta, şi spune că Marta ar putea reprezenta «virtutea făptuitoare», în timp ce Maria ar fi «contemplaţia duhovnicească». În acest sens, spune Sfântul Părinte, Marta ar reprezenta Vechiul Testament, Maria - reprezentantul Sfintei Evanghelii, iar mirul cu care unge picioarele Domnului ar fi învăţătura Evangheliei care a umplut de bună mireasmă întreaga lume“. Tot potrivit Sfântului Chiril, Marta reprezintă sinagoga iudeilor, care slujeşte lui Dumnezeu prin cele trupeşti mai mult, iar Maria ar reprezenta Biserica dintre neamuri, care aduce lui Hristos jertfe duhovniceşti şi credinţă bine mirositoare. În acest sens, vasul cu mir ar fi măsura desăvârşită a credinţei, mai spune pr. Vild, de la Catedra de Teologie Biblică a Facultăţii de Teologie din Bucureşti.

Mirul valora cât plata pe un an a lucrătorului

Potrivit Sfântului Evanghelist Marcu, preţul mirului ar fi fost foarte mare. El relatează cum unul din cei 12 apostoli, Iuda Iscarioteanul, s-a scandalizat faţă de gestul femeii păcătoase şi a spus că mai bine s-ar fi vândut mirul cu 300 de dinari, iar această sumă să fi fost împărţită săracilor. „Suma este foarte mare, pentru că un dinar era plata unui lucrător, pălmaş, pe o zi, deci toată suma era plata lui pe un an; aşa de scump era acest mir“, explică pr. Marian Vild.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că gestul acesta al femeii de a şterge picioarele, după ce le-a uns cu mir, cu părul capului ei, nu este întâmplător, şi că în gestul acesta noi putem vedea faptul că femeia păcătoasă Îl recunoaşte pe Hristos ca Dumnezeu. Spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Unui om simplu nu i-ar fi şters picioarele cu părul capului. Şi atunci înseamnă că ea vede în Hristos pe cineva mai mult decât un om“. Şi, de asemenea, faptul că cel mai preţios mădular al ei, capul, părul capului, cu acela Îi şterge picioarele, conduce spre această idee că ea vedea în Hristos pe Dumnezeu.

„Femeia păcătoasă se mântuia, iar Iuda se făcea rob vrăjmaşului“

Foarte interesant este motivul pentru care Biserica rânduieşte chiar în Miercurea Mare pomenirea acestei femei păcătoase. Sunt mai multe raţiuni, crede părintele Marian Vild. În primul rând, pentru că tot în Miercurea Mare, ştim din Sfintele Evanghelii, Iuda L-a vândut pe Hristos. Acest lucru apare şi în imnografie, „şi atunci, acestui exemplu negativ al lui Iuda, Biserica îi opune exemplul pozitiv al femeii celei păcătoase“. În prima sedelna (imn bisericesc din cadrul Utreniei - Denia de miercuri - care se cântă imediat după citirea catismei de rând din Psaltire, moment în credincioşii se pot aşeza; şezândă“; sedeală) se spune acest lucru: „Păcătoasa a venit la Tine, vărsând mir cu lacrimi pe picioarele Tale, Iubitorule de oameni, şi s-a vindecat cu porunca Ta de mirosul greu al răutăţilor; iar ucenicul cel nemulţumitor, suflând împotriva harului Tău, l-a lepădat pe el şi s-a amestecat cu noroiul, vânzându-te pentru dragostea banilor. Slavă, Hristoase, milostivirii Tale“. „Deci aceasta este prima raţiune, aducerea unui model pozitiv. În timp ce Iuda Îl vinde pe Hristos, femeia cea păcătoasă Îl pregăteşte cumva de înmormântare“, mai spune pr. Vild.

Şi încadrarea liturgică a întregii săptămâni poate fi un motiv. „Noi ştim că postul cel mare al Păresimilor de 40 de zile s-a încheiat cu sărbătoarea Intrării în Ierusalim a Domnului, timp în care Biserica recomandă creştinului să dobândească pocăinţa, schimbarea. Săptămâna Patimilor, care a început duminică seara, nu se concentrează aşa de mult pe creşterea duhovnicească a omului, ci toate slujbele sunt orientate spre Hristos, de a urca împreună cu Hristos spre Golgota şi după aceea spre Înviere. Cu toate acestea, până în Miercurea Mare, cele două lucruri se suprapun. Adică, de luni până miercuri există totuşi elemente în imnografia Triodului care vorbesc despre pocăinţa noastră cea din ceasul al doisprezecelea. În acest sens, iată, în ultima zi, când ne mai gândim la noi, Biserica rânduieşte acest model extraordinar de pocăinţă al femeii celei păcătoase“. „Când păcătoasa aducea mirul, atunci s-a înţeles ucenicul cu cei fără de lege. Aceea se bucura, turnând mirul cel de mult preţ, iar el se grăbea să vândă pe Cel fără de preţ; aceea a cunoscut pe Stăpânul; iar acesta se despărţea de Stăpânul; aceea se mântuia, iar Iuda se făcea rob vrăjmaşului. Rea este lenevirea, mare este pocăinţa, pe care dăruieşte-o mie, Mântuitorule, Cel ce ai pătimit pentru noi, şi ne mântuieşte pe noi“, spune una dintre Laudele de la Denia Miercurii celei Mari.

„Numai prin pocăinţă ne putem apropia de Cina cea de Taină“

O altă raţiune pentru care Biserica a hotărât pomenirea femeii celei păcătoase acum constă în aceea că „există pericolul ca în Săptămâna Mare să Îl plângem pe Hristos, să fim împreună cu El în patimi, dar mai mult într-o pătimire omenească. Biserica, prin ceea ce face, ne arată că nu este vorba de o pătimire a noastră, ci întoarcerea noastră către Dumnezeu printr-o înţelege a teologiei Crucii. Femeia cea păcătoasă primeşte iertare de la Hristos la picioarele Lui. Hristos asumă toate greşelile ei şi apoi le duce mai departe spre Golgota. Exact acest lucru se cere să-l facem noi în Săptămâna Mare, să venim şi să spălăm picioarele lui Hristos, ştiind că - aşa cum spune Sfântul Chiril - «ceea ce Hristos n-a asumat, n-a mântuit», referindu-se la faptul că Hristos a fost om deplin, având toate ale omului - la fel şi noi, să venim la Hristos cu toate ale noastre, ştiind că doar prin El putem dobândi vindecare şi iertare“, a mai spus pr. Marian Vild.

O dovadă a faptului că aceste prime trei zile ale Săptămânii Mari sunt încă zile de pocăinţă este şi prezenţa rugăciunii Sfântului Efrem Sirul, „Doamne şi Stăpânul vieţii mele“. Ultima oară această rugăciune se rosteşte în Sfânta şi Marea Miercuri la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, „întrucât, în Sfânta şi Marea zi Joi, Hristos cheamă la Cina cea de Taină pe cei ce s-au curăţit de păcate prin post şi pocăinţă. Aceasta arată că numai prin pocăinţă ne putem apropia de Cina cea de Taină, ea fiind antipare a jertfei Mielului-Hristos, întrucât „Paştele nostru Hristos S-a jertfit pentru noi“ (I Corinteni 5, 7), spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel („Foame şi sete după Dumnezeu - înţelesul şi folosul postului“, Editura Basilica, 2008).