În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Festivitate de premiere la Parohia „Adormirea Maicii Domnului”-Giulești
Duminica Sfinților Români, 14 iunie, a fost un prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioșii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”-Giulești din Bucureşti, unde a fost marcată încheierea unui atelier de pictură pe lemn în stil bizantin desfășurat pe parcursul a șapte duminici consecutive, în cadrul activităților grupului catehetic parohial.
În cadrul atelierului de pictură, copiii au descoperit frumusețea icoanei ortodoxe și au aprofundat cunoașterea vieții și a exemplului noilor sfinți ai Bisericii Ortodoxe Române. Au fost realizate Icoana Maicii Domnului „Tânguirea”, precum și icoane reprezentând sfintele femei canonizate recent și o parte dintre sfinții canonizați în anul 2025.
La finalul Sfintei Liturghii, icoanele expuse au fost sfințite, iar apoi oferite copiilor care le-au realizat. Tot în această zi, parohia a oferit diplome și premii membrilor grupului catehetic, precum și celor implicați în coordonarea și desfășurarea activităților dedicate copiilor, în semn de apreciere pentru efortul, dăruirea și perseverența de care au dat dovadă pe parcursul proiectului.
Activitatea s-a înscris în seria proiectelor educaționale și catehetice desfășurate de parohie în anul 2026, an în care membrii grupului catehetic au participat din nou la etapa eparhială a Concursului Național Catehetic „Familia - binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”, ediția a XVIII-a, organizat de Patriarhia Română. Prin implicarea lor constantă în activitățile formative și misionare ale parohiei, copiii au avut oportunitatea de a aprofunda valorile credinței creștine și de a le transpune în activități concrete de învățare și slujire.



.jpg)
