Firea omului - ascultarea de Dumnezeu

"Tâlcuire la Psalmul 9. Despre încercările omului şi ajutorul lui Dumnezeu" este noua apariţie editorială din colecţia Sfântul Ioan Gură de Aur - Tâlcuiri la Psalmi, iniţiată de Editura Doxologia. Sfântul Ioan Gură de Aur reuşeşte ca într-o singură omilie să desluşească sensurile ascunse ale unuia dintre cei mai lungi psalmi davidieni. Tâlcuirea este centrată pe necesitatea conlucrării noastre cu Dumnezeu în toată vremea şi în tot ceasul, conlucrare ancorată într-o nădejde neţărmuită în mila şi ajutorul Celui ce locuieşte în înălţimi. Deseori ni s-a întâmplat ca un lucru să nu aibă aceeaşi finalitate cu cea dorită de noi; ba, mai mult, supuşi unor nevoinţe sau trecând prin perioade de restrişte sufletească şi trupească, am cârtit zicând că nu înţelegem motivul pătimirii noastre şi am cerut ridicarea poverii de pe umerii noştri. Dar Sfântul Ierarh Ioan ne arată că "dacă nu se dezleagă chinurile, aceasta se întâmplă pentru încercarea ta. Fiindcă ar putea să nu îngăduie să ţi se întâmple ceva, dar îngăduie, totuşi, ca să te facă mai puternic". Cel mai de preţ ajutor în astfel de momente este nădejdea în Dumnezeu fiindcă tot ceea ce ni se întâmplă are în sine o raţiune dumnezeiască; noi trebuie să înţelegem că nu suntem lăsaţi singuri în marea ispitelor, ci locuim în iconomia lui Dumnezeu: "nu trebuie să căutăm cu orice preţ a fi izbăviţi de chinuri, ci să fim izbăviţi după voia lui Dumnezeu... Cea mai mare izbăvire este aceea de a fi izbăvit de Dumnezeu".

Interpretând versetul "Că n-ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine", Sfântul Ioan leagă cele spuse mai sus despre nădejde de căutarea lui Dumnezeu. Înţelegând motivul pentru care suntem supuşi încercărilor conştientizăm şi faptul că alipirea noastră de cele materiale şi trecătoare surpă nădejdea noastră în Hristos. Şi dacă nu o vom avea pe aceasta, cum vom putea trece nevătămaţi sufleteşte peste ispite? Dar atunci cum Îl putem căuta pe Dumnezeu? Sfântul Ioan răspunde: "Prin osteneală şi râvnă şi prin lepădarea de toate cele ale vieţii acesteia". Sfântul Părinte avertizează că El nu trebuie căutat "simplu", ci "cercetat cu râvnă". Noi nu suntem singuri în acest demers ce ar putea părea nebunesc pentru cei ce trăiesc în neascultare de Biserică. "Cel ce cercetează nu caută numai el însuşi, ci primeşte ajutor de la alţii ca să-L afle pe Cel care-L caută." După care Sfântul Ioan prezintă argumentul în faţa căruia orice justificare a neputinţelor noastre cade: "În lucrurile vieţii de multe ori nu găsim ceea ce căutăm, dar în cele duhovniceşti nu este astfel, ci în chip necesar aflăm ceea ce căutăm". Da, aflăm ceea ce căutăm, dar cu o singură condiţie sine qua non: "Numai dacă vom începe să căutăm" şi Dumnezeu nu ne va lăsa să tânjim mult.

Aşa cum ne-au obişnuit, tâlcuirile la cărţile Sfintei Scripturi ale Sfinţilor Părinţi şi ale scriitorilor bisericeşti luminează şi anumite chestiuni care ni se păreau greu de înţeles sau care fuseseră interpretate greşit. De exemplu, sintagma evanghelică "cei săraci cu duhul". Nu de puţine ori am sesizat, chiar la creştini, folosirea acesteia cu nuanţă peiorativă. Tâlcuind versetul 12 al acestui psalm ("N-a uitat strigătul săracilor"), Sfântul Ioan Hrisostom scrie: "Nu vorbeşte simplu despre săraci, ci despre cei săraci cu duhul despre care vorbeşte şi Hristos. Căci mai cu seamă aceştia care se roagă sunt auziţi", oferind în continuare un sinonim pentru "cei săraci cu duhul": "cei smeriţi şi zdrobiţi cu inima". Aşadar nu este vorba de cei mai puţin dotaţi intelectual, ci de cei ce-şi biruiesc sinele prin rugăciune tot aşa cum expresia "strigătul săracilor" nu se referă la "tăria glasului, ci la dispoziţia minţii", dispoziţia sufletească a celor care tremură la cuvântul lui Dumnezeu. Cu adevărat, aceştia sunt cei care se ridică la înălţimea demnităţii de om, de fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu şi chemată la dobândirea asemănării cu El; doar cel care îşi pune nădejdea în Dumnezeu şi care Îi împlineşte poruncile este cel care cunoaşte raţiunea pentru care a fost creat, cel care îşi cunoaşte firea, "căci a nu îşi cunoaşte firea este cea mai de pe urmă nebunie şi este mai cumplit decât orice demenţă".

Să citim tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur pentru a ne alunga întunericul deznădejdii ce mocneşte înăuntrul nostru, pentru a deveni conştienţi de faptul că omul nu este o etapă pe scara evoluţiei, ci o fiinţă raţională (adică una care îşi împlineşte firea: căutarea şi urmarea raţiunilor lui Dumnezeu), chemată la îndumnezeire.