Mulţimi de credincioşi au participat în Duminica a 12‑a după Rusalii la Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu,
Hramul Mănăstirii Ohaba, Hunedoara
În ziua pomenirii Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul, miercuri, 21 ianuarie, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, la Mănăstirea Ohaba cu hramurile „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” și „Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul”.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul a vorbit despre înțelepciunea Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul, atât ca teolog, cât și ca filosof, oferindu-l ca model de ascet și mărturisitor al lui Dumnezeu și îndemnând credincioșii prezenți să-și trăiască viața în curăție, întărindu-se prin post și rugăciune, pentru a se face locașuri ale Duhului Sfânt.
După Sfânta Liturghie a fost săvârşită slujba Parastasului, fiind pomeniți Episcopul Gurie Georgiu, viețuitori și ctitori ai mănăstirii trecuți la cele veșnice.



.jpg)
