Împărăția lui Dumnezeu, preocuparea esențială a vieții omului

Începând cu acest an, în Biserica Ortodoxă Română, a treia duminică după Pogorârea Duhului Sfânt este închinată prăznuirii Sfinților Athoniți. La sfârșitul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat că Domnul Iisus Hristos „nu ne îndeamnă să fim leneși, ci ne îndeamnă la eliberarea sufletului de tirania grijilor excesive pentru bunuri materiale trecătoare”. 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pornind de la textul evanghelic rânduit pentru a fi citit în această duminică, a subliniat importanța discernământului duhovnicesc, arătând că intențiile și conștiința noastră dictează direcția întregii noastre existențe: „Domnul Iisus Hristos Își începe cuvântul Său printr-o observație, spunând: «Luminătorul trupului este ochiul. Dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Și dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care este în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!» (Matei 6, 22-23). Sfinții Părinți ai Bisericii au interpretat lumina aceasta a ochiului sufletesc ca fiind mintea sau discernământul prin care omul distinge între bine și rău, între sensul adevărat al vieții, ca legătură a omului cu Dumnezeu, și viața trăită în uitare de Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: «Ceea ce este ochiul pentru trup, aceea este mintea pentru suflet. După cum atunci când ochii sunt orbiți, cea mai mare parte a lucrării celorlalte mădulare este pierdută, pentru că li s-a stins lumina, tot așa, și când mintea este stricată, sufletul se umple de nenumărate rele». Așadar, după cum căutăm să avem în trup ochi sănătoși, tot așa și în suflet, mintea. Iar Fericitul Augustin spune că «ochiul este intenția cu care sunt săvârșite toate faptele noastre. Dacă aceste fapte sunt luminate de iubire, ele sunt fapte bune». Domnul Iisus Hristos vrea să spună că, dacă omul are minte înțeleaptă și conștiință curată, viața lui se umple de lumină. Însă, dacă mintea și discernământul omului sunt întunecate de patimi egoiste și de gânduri necurate, atunci viața omului pe pământ devine o existență întunecată”.

În continuare, Preafericirea Sa a evidențiat faptul că aceste cuvinte ale Mântuitorului nu sunt un îndemn la nepăsare, ci o chemare la eliberarea din robia grijilor materiale: „Domnul Iisus Hristos nu ne îndeamnă să fim leneși, ci ne îndeamnă la eliberarea sufletului de tirania grijilor excesive pentru bunuri materiale trecătoare. Când El spune «Nu vă îngrijiți de mâncare, de băutură și de îmbrăcăminte» (Matei 6, 25), aceasta înseamnă că nu trebuie să reducem viața noastră umană la aspectul ei biologic, material și trecător. Grija pentru mâncare, băutură și îmbrăcăminte nu trebuie să paralizeze viața noastră spirituală printr-o preocupare obsesivă de bunurile materiale trecătoare, ci să purtăm grijă mai întâi de sufletul cel nemuritor, adică să căutăm viața veșnică netrecătoare, care este comuniunea omului cu Dumnezeu Cel veșnic viu. Când ne îngrijim prea mult de bunurile materiale, limitate și trecătoare, uităm de bunătățile spirituale nelimitate și veșnice. Prin urmare, Domnul Iisus Hristos vrea să îl elibereze pe om de tirania reducerii vieții umane la aspectul ei material, biologic și trecător, ca să-i dăruiască libertatea de a-și hrăni sufletul său cu prezența iubirii milostive a lui Dumnezeu în viața sa”. 

De asemenea, Patriarhul României a pus în lumină că Biserica a transpus îndemnul căutării împărăției lui Dumnezeu și în practica zilnică a rugăciunilor de la masă, arătând prin aceasta că hrana spirituală trebuie să aibă întotdeauna prioritate în fața celei materiale: „Întrucât Domnul nostru Iisus Hristos ne învață că împărăția lui Dumnezeu trebuie să fie preocuparea primă și esențială a vieții omului pe pământ, Biserica a pus în practică această învățătură din Evanghelie și prin faptul că atât rugăciunea rostită înainte de masa de prânz, cât și rugăciunea rostită după masa de prânz se referă la împărăția lui Dumnezeu. Astfel, înainte de masa de prânz, rostim rugăciunea «Tatăl nostru», în care mai întâi cerem «sfințească-se Numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ». Iar numai după aceste cereri spunem: «Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi». Mai întâi căutăm împărăția și pe urmă cerem pâinea cea de fiecare zi, dăruită nouă de Dumnezeu. În rugăciunea rostită după masa de prânz, cerem: «Nu ne lipsi pe noi nici de cereasca Ta împărăție». Vedem aici legătura dintre harul împărăției lui Dumnezeu ca hrană spirituală pentru suflet și mâncarea materială ca hrană pentru trup”.

Vrednici slujitori ai Ortodoxiei românești care au păstrat tradiția isihastă athonită

În cele din urmă, Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat legătura duhovnicească profundă dintre Sfântul Munte Athos și spiritualitatea ortodoxă românească: „Noi pomenim astăzi pe toți sfinții de toate etniile care au viețuit în Muntele Athos, dar și pe Sfinții români care au viețuit acolo și care sunt foarte mulți: Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, care nu era român de origine, dar a fost Mitropolit al Țării Românești; Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului; Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești; Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului; Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana; Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului; Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț; Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani; Sfântul Cuvios Macarie Protopsaltul; Sfântul Cuvios Nectarie Protopsaltul sau Vlahul; Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești; Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici; Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop; Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus; Sfântul Cuvios Dionisie Vatopedinul de la Colciu; Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu, și Sfântul Cuvios Nifon de la Prodromu. Aceștia au fost părinți care au cunoscut tradiția athonită, au învățat de la Sfinții Părinți nevoitori de acolo și, când s-au întors în țară, au păstrat tradiția isihastă athonită și au fost vrednici slujitori ai Ortodoxiei românești”.