Mesajul Patriarhului Ecumenic la sărbătoarea Sfinţilor Martiri Brâncoveni

Preafericite şi Preasfinte Părinte Daniel, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Autocefale a României, foarte iubite şi preadorite frate în Hristos şi coliturghisitor al Smereniei Noastre, pe cinstita Voastră Preafericire Vă îmbrăţişăm frăţeşte în Domnul, adresându-Ne cu bucurie.

Moartea martirică pentru Hristos şi pentru neprihănita credinţă în El a reprezentat pentru Sfânta noastră Biserică încă dintru început un motiv de cinste şi de respect faţă de cel care mărturiseşte, făcând trimitere la cinstea oferită lui de Domnul, Care subliniază că „oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu“ (Luca 12, 8).

Foarte devreme s-a consacrat ca această cinstire să fie conferită martirilor lui Hristos în fiecare an, după cum mărturiseşte o scrisoare păstrată în Martiriul Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei, care oferă informaţii despre întrunirea creştinilor din ziua martiriului Sfântului şi scopul acesteia „pentru ca Domnul să ne dăruiască nouă celor ce cu veselie şi bucurie ne-am întâlnit să săvârşim după putinţă ziua martiriului său spre pomenirea celor pătimite şi spre exersarea şi pregătirea celor viitoare“ (Epistula ecclesiae Smyrenensis de martyrio sancti Polycarpi, Ed. H. Musurillo, The Acts of the Cristian Martyrs, Oxford, 1972, 18.2), precum şi comunicarea zilei şi anului morţii muceniceşti din Martiriul Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul „pentru ca, întruniţi fiind în vremea martiriului, să facem cunoscut pe atletul şi mucenicul curajos al lui Hristos“ (Martyrium Ignatii Antiocheni, Ed. F. Diekamp-F.X. Funk, Patres apostolici, Tübingen 1913, vol. 2, p. 338).

Urmând acestei tradiţii, toţi Părinţii purtători de Dumnezeu i-au îndemnat pe credincioşi să-i cinstească pe martiri, deoarece, după cum aminteşte arătătorul celor cereşti, Marele Vasile, în Cuvântul său la Sfinţii Patruzeci de Mucenici care au mărturisit în Sevastia „că cinstirea dată celor buni este o dovadă a dragostei noastre faţă de Stăpânul tuturor“(1) (PG 31, 508.14), şi iarăşi fiindcă adevărata cinstire a martirilor îi face pe cei ce-i cinstesc vrednici de cinstea mucenicilor, după cuvintele aceluiaşi Mare Părinte: „Fericeşte, deci, cu toată inima pe cel care a suferit mucenicia, ca să fii şi tu, prin voinţă, mucenic şi să pleci din această lume învrednicit de aceleaşi răsplăţi ca şi mucenicii, fără prigoană, fără foc şi fără biciuiri“ (2) (PG 31, 508.18).

Şi dacă cinstirea celor care din dragoste şi-au jertfit viaţa pentru credinţa fierbinte în Hristos şi pentru adevărata dragoste faţă de El reprezintă recunoştinţa datorată de Biserică celor ce au împurpurat veşmântul ei prin cinstitele lor sângiuiri şi au îmbogăţit-o cu moaştele lor izvorâtoare de har, recunoştinţa datorată celor care, mai înainte de martiriu, au săvârşit binefaceri în multe chipuri şi au dat spre slujba Bisericii darurile primite de ei de la Dumnezeu este cu atât mai mare.

Aşadar, cu bună dreptate, Sfântul Sinod al Sfintei Biserici (Ortodoxe) a României, prin insuflarea Duhului Sfânt, a ajuns la hotărârea plăcută lui Dumnezeu de a cinsti martiriul iubitorului de Hristos şi evlaviosului Constantin Brâncoveanu şi al celor patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, împreună cu care fiind întemniţat şi chinuit pentru a-şi părăsi strămoşeasca credinţă, acesta a rămas credincios până la moarte (Apocalipsa 2, 10) şi a primit răbdător moartea martirică prin decapitare împreună cu fiii şi cu însoţitorii săi. Moartea sa mucenicească a reprezentat pecetluirea adevăratei dragoste pentru Hristos şi pentru Biserica Ortodoxă, pe care a sprijinit-o cu mărinimie prin nenumărate daruri şi binefaceri, printre care se numără: zidirea (ridicarea) de biserici, mănăstiri şi paraclise atât în România şi în Sfântul Munte, cât şi în Constantinopol, cum ar fi Biserica Sfântului Nicolae din Galata şi Biserica Sfintei Paraschevi din Pikridion, întărirea prin orice mijloace a credinţei creştine în vremuri dificile şi apărarea poporului binecredincios al lui Dumnezeu.

Urmând iniţiativei vrednice de laudă şi bineplăcute lui Dumnezeu a predecesorului Preafericirii Voastre, a vrednicului de pomenire Patriarhul Teoctist al României, cu privire la Sfinţii Martiri Brâncoveni, aţi hotărât în Sinod ca, la împlinirea a 300 de ani de la martiriul lor, care a avut loc la Constantinopol în data de 15 august 1714, să consacraţi anul în curs (2014) ca An omagial al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, evidenţiind viaţa şi statornicia credinţei lor ca model pentru întreaga turmă binecredincioasă a Sfintei Biserici a României.

Răspunzând cu multă bucurie cererii frăţeşti îndreptate Smereniei Noastre de a trimite un reprezentant al Patriarhiei Ecumenice la manifestaţiile festive organizate în cinstea Sfinţilor Martiri Brâncoveni în perioada 14-17 august 2014, prin intermediul Înaltpreasfinţitului Părinte Grigorie, Arhiepiscop de Thyateira şi Marea Britanie, iubitul nostru frate în Hristos şi coliturghisitor, care va transmite şi scrisoarea noastră patriarhală de felicitare, ne exprimăm marea bucurie atât a noastră personal, cât şi a Sfintei Biserici a Constantinopolului, ai cărei fii duhovniceşti au fost cinstiţii Martiri (Brâncoveni), în ceea ce priveşte promovarea personalităţilor acestor sfinţi bărbaţi, în special a lui Constantin Brâncoveanu, care a avut o legătură strânsă cu scaunul nostru patriarhal şi cu vrednicii de pomenire predecesori ai noştri, Patriarhii Ecumenici Calinic al II-lea, Dionisie al IV-lea şi Calinic al III-lea, care l-au apreciat, primul conlucrând cu acesta la reclădirea sfintelor locaşuri, al doilea fiind cel care l-a uns ca domn al }ării Româneşti în anul 1688, iar al treilea fiind cel care a alcătuit un canon (liturgic) în cinstea lui.

Felicitându-ne pe noi înşine şi unii pe alţii cu ocazia acestei cinstite sărbători, care reprezintă cel mai bun motiv de întărire a credinţei pleromei binecinstitoare a ambelor Sfinte Biserici ale noastre şi de consolidare a legăturilor noastre frăţeşti şi pentru mai departe, prin rugăciunile Sfântului Constantin Brâncoveanu şi ale celor împreună cu el, al căror har ne rugăm să acopere binecredinciosul popor român, vă îmbrăţişăm iarăşi cu sărutare frăţească şi rămânem cu multă dragoste întru Domnul şi cu aleasă cinste,

Al Preafericirii Voastre celei cinstite iubit frate întru Hristos,

† Bartolomeu,

Arhiepiscop al Constantinopolului - Noua Romă

şi Patriarh Ecumenic

Traducere de Aurelian - Nicolae Iftimiu

(1) Sfântul Vasile cel Mare, „Omilia a XIX-a - La Sfinţii Patruzeci de Mucenici“, în Omilii şi Cuvântări (PSB, serie nouă, vol. 1), trad. pr. Dumitru Fecioru, 2009, Ed. Basilica, Bucureşti, p. 282.

(2)Ibidem.