Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
La Palatul Victoria a avut loc luni o întâlnire a membrilor Guvernului cu reprezentanții mediului de afaceri pe tema scenariilor posibile de repornire a economiei. Organizațiile patronale au cerut ca partenerii
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Muzeul Unirii din Focșani, județul Vrancea, va găzdui lansarea cărții „Spitalul Militar Focșani (1832-2026)”, semnată de Adrian Galiță, cadru militar în rezervă, pasionat de istorie și literatură, au
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii” va avea loc joi, 29 octombrie 2026, de la ora 19:00, în Salonul auriu al Ambasadei României în Franța. Soprana Rodica Vică și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a‑l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou,
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Peste 50 de elevi ai Şcolii Nr. 1 "Sfântul Gheorghe" din municipiul Giurgiu au participat luni, 28 martie, la acţiunea intitulată "Copiii, mai aproape de biserică", organizată de Sectorul Învăţământ şi
Românii ortodocşi din Torino au fost în sărbătoare, ziua de 17 martie având o dublă semnificaţie pentru ei. Au sărbătorit 150 de ani de la înfiinţarea Italiei, dar şi ziua în care s-a constituit filiala
Preoţii din Protopopiatul "Buzău I" au participat luni, 28 martie, la prima sesiune de formare din cadrul proiectului "Alege şcoala!", informează Trinitas TV şi Agenţia Basilica. Întâlnirea a fost condusă de
În incinta Mănăstirii Putna din judeţul Suceava va avea loc, la 1 aprilie, la ora 11:00, ceremonia de sfinţire a troiţei închinate memoriei victimelor tragediei de la Fântâna Albă. Construcţia troiţei a fost
În această perioadă, a fost turnată fundaţia pentru biserica provizorie de pe amplasamentul Catedralei Mântuirii Neamului, iar grinda de coronament a fost finalizată, informează Agenţia BASILICA. Mai multe
Cadrele didactice şi studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad, sub protia IPS Timotei Seviciu, Arhiepiscopul ortodox al Aradului, l-au omagiat luni, 28 martie, în ziua pomenirii Cuviosului Ilarion cel
Centrul de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă, din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi, în cooperare cu Centrul de Dialog şi Cercetare în Teologie, Ştiinţă şi
Cu ocazia aniversării a 93 de ani de la înfăptuirea Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă România, duminică, 27 martie, au fost oficiate, în centrul oraşului Orhei, o slujbă de Te Deum şi o slujbă de pomenire a dom
Mănăstirea Rohia a găzduit luni, 28 martie, prima sesiune de formare la nivelul judeţului Maramureş, din cadrul proiectului "Alege şcoala!". La întâlnire au participat 12 preoţi din Protopopiatul Baia Mare,
La Shakespeare's Globe Theatre din Londra se va desfăşura o sesiune specială între Duminica Floriilor şi Lunea Paştilor, numită generic "Cuvântul este Dumnezeu", care va comemora 400 de ani de la apariţia
La Centrul Eparhial pentru copii şi tineret "Sfântul Ioan Valahul" din incinta sediului administrativ al Episcopiei Giurgiului s-a desfăşurat luni, 28 martie, în prezenţa Preasfinţitului Ambrozie, examenul de
Cu prilejul săvârşirii Sfintei Liturghii la Mănăstirea Găvănoasa din raionul Cahul, Înalt Preasfinţitul Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a vizitat duminică,
O delegaţie a Primăriei sectorului 4, sub asistenţa Reprezentanţei Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a efectuat, duminică, 27 martie 2011, o vizită în oraşul biblic Ierihon. În cadrul acestei vizite,
Sala Teatrului "Anton Pann" Râmnicu Vâlcea va găzdui mâine, de la ora 18:00, conferinţa duhovnicească pe tema "Să nu vă depărtaţi de împărtăşanie! Euharistia - Paştile Bisericii", susţinută de
Elevii Şcolii de Arte şi Meserii din cadrul Penitenciarului de Minori şi Tineri (PMT) Craiova vor vizita Catedrala mitropolitană "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" în data de 13 aprilie 2011. Despre această
Fundaţia "Cuvântul care zideşte", ONG patronat de Mitropolia Olteniei, va organiza, în 14 aprilie, a X-a ediţie a festivalului dedicat sărbătorilor pascale, "Îngerul a strigat". Manifestarea are ca scop
Vineri, 25 martie, în ziua praznicului Bunei Vestiri, preacuviosul părinte arhimandrit Vartolomeu Androni, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului şi stareţul Mănăstirii Cozia, a săvârşit,
Duminica a treia din Postul Mare, a "Sfintei Cruci", a adunat sute de credincioşi la Catedrala "Madona Dudu" din Craiova. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei
Elevii clasei a II-a B de la Centrul şcolar pentru educaţie incluzivă "Dumitru Ciumăgeanu" din Timişoara au organizat, de praznicul Bunei Vestiri, o expoziţie cu lucrări realizate din materiale naturale, sub
Sâmbătă, 26 martie, un sobor de arhierei, format din PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, şi PS Siluan, Episcopul
Sâmbătă, 26 martie, la Mănăstirea Timişeni-Şag, din Arhiepiscopia Timişoarei, a avut loc tunderea în monahism de către Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a iconomului
Sâmbătă, 26 martie, la biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" a Parohiei Chişoda, Protopopiatul Timişoara I, a avut loc întâlnirea săptămânală a copiilor de grădiniţă, participanţi la proiectul
A apărut numărul 1, anul V, aprilie 2011, al revistei "Tabor", cu tema "In memoriam mitropolitul Bartolomeu Anania (1921-2011)", fiind dedicat integral memoriei vrednicului de pomenire mitropolit al Clujului. Revista
Înalt Preasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, a participat, în 26 martie, la Colocviul de etnografie şi folclor "Gheorghe Pavelescu", manifestare a cărei dschidere oficială a avut loc în Aula Facultăţii de
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Fraților, fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: «Suindu-Se la înălțime, a robit robime și a dat daruri oamenilor». Iar aceea că: «S-a suit» – ce
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sec. XII-XIV) „a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov (Basarabi), aşezat pe
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 80 „Încă de când era mic la părinţi, fericitul Dimitrie (Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou) era foarte
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


