Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
La Palatul Victoria a avut loc luni o întâlnire a membrilor Guvernului cu reprezentanții mediului de afaceri pe tema scenariilor posibile de repornire a economiei. Organizațiile patronale au cerut ca partenerii
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Muzeul Unirii din Focșani, județul Vrancea, va găzdui lansarea cărții „Spitalul Militar Focșani (1832-2026)”, semnată de Adrian Galiță, cadru militar în rezervă, pasionat de istorie și literatură, au
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii” va avea loc joi, 29 octombrie 2026, de la ora 19:00, în Salonul auriu al Ambasadei României în Franța. Soprana Rodica Vică și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a‑l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou,
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Zilele trecute, preşedintele Asociaţiei Naţionale "Cultul Eroilor", col. (r) Petre Stoica, a prezentat Preafericitului Părinte Patriarh Daniel numărul 38-39 al revistei "România Eroică", în care sunt menţionate
La Parohia "Sfântul Antonie cel Mare" - Titan din Capitală a avut loc sâmbătă, 26 martie, o acţiune socială prin care 100 de enoriaşi au beneficiat de consult şi tratament oftalmologic gratuit. Acţiunea se va
Cu prilejul împlinirii a 93 de ani de la Marea Unire a Basarabiei cu România, voluntarii din cadrul Asociaţiei Studenţilor şi Elevilor Basarabeni (ASEB) au organizat sâmbătă, 26 martie, la Mănăstirea Cernica,
În Duminica a treia din Postul Sfintelor Paşti sau a Sfintei Cruci, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie ce s-a oficiat în Paraclisul patriarhal "Sfâ
La Biserica "Sfântul Gheorghe" - Vechi din Bucureşti, duminică, 27 martie, după Sfânta Liturghie, a avut loc lansarea CD-ului cu Paraclisul Maicii Domnului, cântat în română şi arabă de Grupul Tronos al
Mişcarea ecumenică este adesea criticată sau privită cu scepticism de grupări mai largi sau mai restrânse din rândul confesiunilor creştine, fie că sunt membre sau nu în Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB)
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, şi-a exprimat încrederea, cu ocazia întrevederii care a avut loc la Ottawa cu omologul canadian Lawrence Cannon, că, în perioada următoare, vor fi înregistrate
"Perspectiva (încasărilor - n. r.) este bună. Dacă va continua şi în următoarele trimestre, este posibil să recuperăm şi cealaltă parte din tăierea de anul trecut", a declarat, ieri, ministrul
Ilie D., Rădăuţi: "Cum se poate combate arterita cu ajutorul tratamentelor naturiste?" Prof. Constantin Milică: Fitoterapia recomandă ceaiuri, tincturi, extracte, uleiuri şi unguente din anumite plante
Durerea dentară apare atunci când se produce iritarea nervilor dinţilor sau atunci când gingiile sunt inflamate din cauza prezenţei tartrului subgingival. Deşi la dinţii sănătoşi nervii sunt protejaţi de smal
În 24 martie, la Timişoara a avut loc manifestarea cultural-religioasă dedicată marelui cărturar şi patriot român bănăţean Ioachim Miloia, ediţia a VIII-a, prilejuită de comemorarea a 71 de ani de la
În seara zilei de 23 martie 2011, a avut loc, în Sala de festivităţi "Episcop Elie Miron Cristea" a Reşedinţei episcopale din Caransebeş, un concert de muzică bisericească bizantină şi laică. Concertul, organ
Mai mulţi preoţi din Protoieria Târgu Cărbuneşti s-au întâlnit miercuri, 23 martie, în Parohia Bustuchin pentru a lua parte la lucrările cercului misionar-pastoral de primăvară. Întâlnirea a debutat cu
Ziua Basarabiei va fi sărbătorită mâine, 27 martie, şi la Craiova. Manifestările, organizate de Asociaţia Studenţilor Basarabeni şi Primăria municipiului Craiova, vor debuta cu o slujbă de pomenire a
În Duminica a treia din Postul Mare, Înalt Preasfinţitul Irineu va săvârşi slujba Sfintei Liturghii la Catedrala "Maica Domnului - Dudu" din Craiova. Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, va sl
La împlinirea a 10 ani de slujire arhierească şi trei ani de la alegerea şi întronizarea ca Episcop al Eparhiei Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Sebastian a semnat o nouă publicaţie, "Predici la
Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a conferenţiat la Seminarul Teologic "Sfântul Grigorie Teologul" din Craiova pe tema "Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul". Evenimentul a
În preajma sărbătorii Bunei Vestiri ne aducem aminte de mame vrednice care au urmat exemplul Maicii Domnului şi care au urmărit evoluţia copiilor lor şi buna lor creştere în dreapta credinţă. Un astfel de
Profesorii din Botoşani vor primi salariile cel târziu la începutul săptămânii viitoare, a anunţat primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur. Potrivit acestuia, Ministerul Finanţelor va pune fondurile
Fundaţia "Filocalia" din Iaşi, alături de Fundaţia "Copiii fericiţi" din Cluj şi Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Iaşi au demarat în august 2010 un proiect structural, intitulat "Împreună
În perioada 25-27 martie are loc a XI-a ediţie a Concursului de Matematică "Forica T. Câmpan", etapa interjudeţeană. La competiţia organizată de Asociaţia "Florica T. Câmpan" şi Liceul de Informatică
Ziua Internaţională a persoanelor cu Sindrom Down a fost marcată în acest an şi de elevii Şcolii "Elena Cuza" din Iaşi, numeroasele activităţi derulate împreună cu copiii de la Fundaţia "Star of Hope"
În Duminica a 3-a din Postul Mare, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie în parohia "Sfinţii Trei Ierarhi" - Poiana
În parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Vorona Centru, Protopopiatul Botoşani, a avut loc aseară un cerc pastoral la care au participat, alături de sute de credincioşi, autorităţile locale din
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Fraților, fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: «Suindu-Se la înălțime, a robit robime și a dat daruri oamenilor». Iar aceea că: «S-a suit» – ce
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sec. XII-XIV) „a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov (Basarabi), aşezat pe
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 80 „Încă de când era mic la părinţi, fericitul Dimitrie (Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou) era foarte
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


