Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
România riscă penurie de motorină în această iarnă, în condiţiile în care preţurile au urcat cu aproape 40% de la începutul anului, iar rezervele sunt mai mici decât par, reiese dintr-o analiză de
Ceremonii militare şi religioase au fost organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din ţară, în bazele în care sunt dislocaţi militarii români şi în teatrele de operaţii, precum şi î
Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma recentelor incidente grave, a decis vineri mai multe măsuri urgente în
Viteza medie de download, în România, a ajuns în 2025 la 482 Mbps pentru internetul fix prin cablu (+8% față de 2024), respectiv la 68 Mbps pentru internetul mobil (+17% față de 2024), în anul 2025, conform
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Muzeul Unirii din Focșani, județul Vrancea, va găzdui lansarea cărții „Spitalul Militar Focșani (1832-2026)”, semnată de Adrian Galiță, cadru militar în rezervă, pasionat de istorie și literatură, au
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii” va avea loc joi, 29 octombrie 2026, de la ora 19:00, în Salonul auriu al Ambasadei României în Franța. Soprana Rodica Vică și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a‑l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou,
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Vineri, 7 ianuarie, de sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul două dintre bisericile bucureştene care au drept ocrotitor pe acest sfânt au primit binecuvântări arhiereşti de la cei doi episcopi care au slujit
Preoţii din Protoieriile Târgu Jiu Sud şi Târgu Jiu Nord vor organiza în data de 9 ianuarie, respectiv 16 ianuarie, tradiţionala recepţie prilejuită de începerea unui nou an calendaristic. Scopul acestor
Mâine, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, se va afla în mijlocul credincioşilor de pe plaiurile de nord ale Mehedinţiului pentru a sluji Sfânta Liturghie în Parohia Titerleşti, Filia
În Duminica după Botezul Domnului, Înalt Preasfinţitul Irineu va săvârşi slujba Sfintei Liturghii la Paraclisul mitropolitan "Sfânta Treime" din Craiova. Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul
Aproape 1.000 de credincioşi au fost prezenţi joi, 6 ianuarie, de praznicul Botezului Domnului, pe malul Dunării, la Corabia, pentru a participa la slujba Aghesmei Mari. Slujba religioasă a fost săvârşită de un
Marele Praznic al Bobotezei a fost întâmpinat de sute de credincioşi la Catedrala mitropolitană "Sfântul Dumitru" din Craiova. Sfânta Liturghie şi slujba de Sfinţire cea Mare a apei au fost săvârşite de
Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, va oficia mâine, 9 ianuarie, Sfânta Liturghie la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Arad Centru 1, iar PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, împreună cu PS
Ieri, de praznicul Botezului Domnului, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a fost prezent la Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Orăştie, unde a săvârşit Sfânta
Ieri, când am sărbătorit Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Biserica "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" din Caransebeş şi-a serbat ocrotitorul. Cu acest prilej, Preasfinţitul Lucian, Episcopul
Pe 15 ianuarie, când se vor marca la Botoşani 161 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu, Editura Paralela 45 va lansa o colecţie de versuri aparţinând unui număr de 19 poeţi care au obţinut Pr
Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, a efectuat ieri o vizită la Iaşi, demnitarul participând la o şedinţă specială a Biroului Senat al Universităţii "Alexandru Ioan
Măsurile generale de profilaxie a afecţiunilor otorinolaringologice sunt în primul rând de ordin igienic, adresându-se mediului şi modului de viaţă a copilului şi apoi creşterii rezistenţei organismului
România trebuie să renunţe la sistemul de creştere a găinilor în sisteme de tip baterie, practicat în circa 31% dintre fermele de profil, începând cu data de 1 ianuarie 2012, în caz contrar riscând sancţiuni
"Avem bani foarte mulţi pentru investiţii, dar pentru salarii, pentru pensii trebuie să ne împrumutăm (...) Va fi puţin mai bine decât în 2010. Vă asigur!", a declarat Traian Băsescu. Preşedintele Traian
Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului îl cinsteşte în mod deosebit pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti, pomenit de Biserica Ortodoxă pe 10 ianuarie. Programul liturgic dedicat Sfântului Antipa va începe lu
La Biserica Toma Cozma din Iaşi a avut loc ieri deschiderea oficială a celei de-a patra ediţii a Târgului naţional al produselor sănătoase, ECOagrIS. Evenimentul a debutat cu o slujbă de Te Deum şi a avut loc
În Duminica după Botezul Domnului, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cozancea din judeţul Botoşani, iar
În sala de conferinţe a Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" - Galata din Iaşi va avea loc mâine, de la ora 17:30, lansarea cărţii "Femeia în viziunea creştină", de pr. Ion Cârciuleanu. Printre invitaţii
Sute de credincioşi din mai multe parohii ale municipiului Botoşani au participat ieri la hramul Bisericii "Sfântul Ioan Botezătorul". Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfinţitul Calinic
Câteva mii de credincioşi au venit la praznicul Botezului Domnului, în Piaţa Mare din Sibiu, pentru a participa la Sfinţirea cea Mare a Apei, oficiată de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului,
Catedrala patriarhală din Capitală a fost ieri plină de credincioşi care au venit la slujbă de sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul. Aici, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar
Sărbătoarea Botezului Domnului a fost întâmpinată cu bucurie de credincioşii din întreaga ţară. După ce s-au pregătit cu post şi rugăciune în ajun, au participat la Sfânta Liturghie, iar cei din
Biserica cu hramul "Sfântul Ioan Botezătorul" din Galaţi şi-a sărbătorit ieri hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, însoţit de un
Biserica Ortodoxă a sărbătorit ieri pe Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, pe Sfântul Prooroc Ioan. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit ieri în predica ţinută în Paraclisul "Sfântul
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Fraților, fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: «Suindu-Se la înălțime, a robit robime și a dat daruri oamenilor». Iar aceea că: «S-a suit» – ce
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sec. XII-XIV) „a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov (Basarabi), aşezat pe
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 80 „Încă de când era mic la părinţi, fericitul Dimitrie (Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou) era foarte
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


