Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
România riscă penurie de motorină în această iarnă, în condiţiile în care preţurile au urcat cu aproape 40% de la începutul anului, iar rezervele sunt mai mici decât par, reiese dintr-o analiză de
Ceremonii militare şi religioase au fost organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din ţară, în bazele în care sunt dislocaţi militarii români şi în teatrele de operaţii, precum şi î
Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma recentelor incidente grave, a decis vineri mai multe măsuri urgente în
Viteza medie de download, în România, a ajuns în 2025 la 482 Mbps pentru internetul fix prin cablu (+8% față de 2024), respectiv la 68 Mbps pentru internetul mobil (+17% față de 2024), în anul 2025, conform
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Muzeul Unirii din Focșani, județul Vrancea, va găzdui lansarea cărții „Spitalul Militar Focșani (1832-2026)”, semnată de Adrian Galiță, cadru militar în rezervă, pasionat de istorie și literatură, au
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii” va avea loc joi, 29 octombrie 2026, de la ora 19:00, în Salonul auriu al Ambasadei României în Franța. Soprana Rodica Vică și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a‑l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou,
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Cu ocazia "Zilei Naţionale a Culturii Române" - 15 ianuarie, cu binecuvântarea PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, în perioada 14 - 16 ianuarie, începând cu ora 12:00, Parohia Câlnic şi Direcţia pentru
În ziua de prăznuire a Naşterii Domnului, vineri, 7 ianuarie, potrivit calendarului iulian neîndreptat, grupul vocal al Liceului Teoretic "Eftimie Murgu" din Bozovici, condus de părintele prof. dr. Petrică Zamela,
Biserica "Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş" din incinta Centrului Eparhial din Timişoara devine în fiecare seară, de la ora 19:00, locul de întâlnire a tinerilor timişoreni din ASCOR (Asociaţia
Satul Cuciulata din judeţul Braşov poartă de secole moştenirea dacică a tărâmurilor binecuvântate de Dumnezeu cu peisaje mirifice. Descoperirile recente din zonă, parte din ele păstrate la muzeul parohial din C
În ziua de prăznuire a Cuviosului Teodosie cel Mare, Începătorul vieţii de obşte, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi-a sărbătorit onomastica la Catedrala arhiepiscopală, unde a
Înalt Preasfinţitul Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a săvârşit săptămâna trecută la Paraclisul mitropolitan "Sfântul Ioan Teologul" din Chişinău ierurgia
La Biserica "Buna Vestire" din Tulcea a avut loc marţi, 11 ianuarie, conferinţa lunară a preoţilor din Protoieria Tulcea. "Lucrările conferinţei pastorale au fost prezidate de către Preasfinţitul Visarion,
Praznicul Sfintei Mare Muceniţe Tatiana este, în fiecare an, un prilej de mare bucurie pentru credincioşii din Cetatea Băniei. Şi anul acesta, sute de craioveni au participat la procesiunea cu sfintele moaşte în j
Preoţii craioveni s-au întâlnit duminică, 9 ianuarie, la tradiţionala recepţie de început de an. Evenimentul a avut loc la restaurantul Hotelului "Jiul" din Craiova. La întâlnire a participat şi Înalt
La 1 ianuarie 2011, o nouă parohie şi-a început misiunea în municipiul Alba Iulia. Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei, l-a numit pe părintele Sabin Vodă preot paroh în Parohia ortodoxă
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Daniil al Episcopiei Daciei Felix din Serbia, pr. Boian Alexandrovici, protoiereul Protopopiatului ortodox român al Daciei Ripensis, a înfiinţat pentru românii
Bisericile creştine din întreaga lume organizează în a treia săptămână a lunii ianuarie a fiecărui an (18-25 ianuarie) seri de rugăciune pentru unitatea creştină, în spiritul frăţietăţii creştine,
Românii din Torrejon de Ardoz, Madrid, au, începând cu data de 19 decembrie 2010, prima bibliotecă de carte românească din Spania. Asociaţia "Mioriţa" din Torrejon de Ardoz, cu sprijinul Departamentului pentru
După ce şi-a mutat activitatea într-un nou sediu, dotat cu ateliere specializate de conservare şi restaurare, Sectorul Patrimoniu al Patriarhiei Române îşi propune în noul an îndeplinirea unor noi obiective
Înalt Preasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a săvârşit săptămâna trecută la paraclisul mitropolitan "Sfântul Ioan Teologul" din Chişinău
La Biserica "Buna Vestire" din Tulcea a avut loc ieri, 11 ianuarie, conferinţa lunară a preoţilor din Protoieria Tulcea. "Lucrările conferinţei pastorale au fost prezidate de către Preasfinţitul Visarion,
Românii economisesc doar 7% din venitul lunar, nivel minim în rândul celor 10 state incluse într-un studiu realizat de grupul ING. "De asemenea, 41% dintre români cred că la pensie vor avea mai puţini bani decât
Guvernul poate introduce contramăsuri specifice economiei de piaţă, precum impunerea unor impozite, împotriva producătorilor care cresc rapid şi nejustificat preţul carburanţilor, a declarat premierul Emil
Actorii Horaţiu Mălăele, Dana Dogaru şi Emilia Popesu vor încânta publicul sucevean luni, 24 ianuarie, începând cu ora 19:00, evoluând în piesa de teatru "Cafeneaua", după Sam Bobrik şi Ron Clark.
Festivalul de scurtmetraje "Filmul de Piatră" s-a încheiat în seara zilei de 9 ianuarie, în cele patru zile de festival peste 6.000 de spectatori fiind prezenţi în sala Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ. În
Sute de părinţi se află pe liste de aşteptare pentru a obţine un loc în una dintre cele două creşe din judeţul Suceava. Potrivit preşedintelui Uniunii Creşelor din România, Daniela Cîmpan, în judeţul
Luni, la Galeriile DANA din Iaşi, a avut loc vernisajul expoziţiei de pictură semnată Doru Cernea, membru al Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Iaşi. Expoziţia este una cu totul inedită, mai ales dacă ţinem
În ciuda secularizării tot mai pregnante a tradiţiilor noastre populare, există obiceiuri care încă mai stau în picioare. Satele doljene din sudul judeţului constituie un exemplu concret în acest sens. Vom detal
Opera şi viaţa poetului Mihai Eminescu vor fi evocate şi la Iaşi, la ceasul celei de-a 161-a aniversare de la naşterea poetului nepereche. Muzeul Literaturii Române Iaşi, Societatea Culturală "Junimeaâ90" şi Co
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Fraților, fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: «Suindu-Se la înălțime, a robit robime și a dat daruri oamenilor». Iar aceea că: «S-a suit» – ce
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sec. XII-XIV) „a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov (Basarabi), aşezat pe
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 80 „Încă de când era mic la părinţi, fericitul Dimitrie (Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou) era foarte
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


