Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Vineri, 22 octombrie, a fost aşezată piatra de temelie la biserica din lemn cu hramul "Sfântul Ioan Botezătorul", ce se va ridica la intrarea în Parcul Teiuş. Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Lucian,
În Duminica a XXIII-a după Rusalii, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a târnosit biserica din Parohia Sasca Română, Protopopiatul Oraviţei. Într-o atmosferă de sărbătoare, mult-aşteptată de
În Duminica a XXIII-a după Rusalii, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit la biserica cu hramul "Naşterea Maicii Domnului" a Parohiei ortodoxe române
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, numărul lăcaşurilor ortodoxe de închinare din oraşul Hunedoara s-a îmbogăţit, ca urmare a amenajării pentru oficierea Sfintelor Slujbe
La Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Parohia Timişoara - Zona Dacia s-a oficiat sâmbătă, 23 octombrie, Liturghia pentru enoriaşii care, în decursul anului 2009, au avut decese în familie. Slujba a fost
Din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu părintele Alin Gherghinoiu, protopop de Râmnicu Vâlcea, a sfinţit vineri, 22 octombrie,
Credincioşii din Parohia gorjeană Giurcu au participat la sfinţirea clopotelor noii clopotniţe şi a celor două clopote, aşezate lângă Biserica "Sfântul Nicolae". Evenimentul a avut loc ieri, 24 octombrie,
Câteva mii de credincioşi sunt aşteptaţi să participe astăzi, în ajunul praznicului Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, la procesiunea cu Sfintele Moaşte aflate în Catedrala mitropolitană
Sâmbătă, 23 octombrie, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir", din localitatea
Biserica cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", din incinta Spitalului Municipal din Târgu Jiu, a fost sfinţită sâmbătă, 23 octombrie. Cu acest prilej, au fost aduse din Arhiepiscopia Tomisului moaştele Sfin
Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia deschide în această toamnă nouă centre educaţionale pentru copiii cu risc de abandon şcolar. Peste 200 de copii cu risc de părăsire timpurie a şcolii din judeţele
Joi, 21 octombrie, în ziua de cinstire a Sfinţilor Cuvioşi Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Mucenicul Oprea, la Alba Iulia a avut loc conferinţa de presă prilejuită de lansarea oficială a proiectului
Preasfinţitul Petroniu, Epis-copul Sălajului, a lansat un apel către credincioşi pentru sprijinirea ridicării sediului Episcopiei Sălajului: "Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu harul Sfântului Duh,
La poalele Măgurii Codlea a fost mare sărbătoare cu ocazia prăznuirii Sfinţilor Ardeleni, apărători ai Ortodoxiei în veacul al XVIII-lea. Biserica Parohiei ortodoxe Codlea I, veche de 227 de ani, s-a umplut de cr
Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" sărbătoreşte 150 de ani de la înfiinţare, cu această ocazie fiind organizate numeroase manifestări academice desfăşurate sub titlul "Dies Academici". La sfârşitul
Parabola evanghelică a nunţii fiului de împărat face parte dintr-o serie de istorioare profetice pe care Hristos le-a evocat în zilele premergătoare patimilor şi jertfei supreme de pe Golgota, jertfă care a avut
Un nou sfânt altar închinat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena s-a ridicat în comuna Vorona din judeţul Botoşani prin osârdia credincioşilor. După 12 ani de lucrări biserica acestei comunităţi a fost
Biserica "Sf. Vasile cel Mare", aflată lângă Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati" din Botoşani, a primit ieri veşmântul sfinţirii de la Înalt Preasfinţitul Teofan. Sfântul lăcaş, care impresionează
Sărbătoarea Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sărbătorit anual la 27 octombrie), ale cărui sfinte moaşte se păstrează în Catedrala patriarhală, reprezintă de secole un ales popas
Mii de pelerini vin să se închine la moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi la Cinstitul Lemn al Sfintei şi de viaţă făcătoare Cruci aşezate în baldachinul
În aceste zile, pelerinii care urcă Dealul Patriarhiei pentru a se închina la moaştele Cuviosului Dimitrie cel Nou se închină şi la Cinstitului Lemn al Sfintei şi de viaţă făcătoare Cruci a Mântuitorului
Peste 2.000 de credincioşi şi aproximativ 600 de preoţi, monahi şi monahii din Arhiepiscopia Bucureştilor au participat sâmbătă, 23 octombrie 2010, la tradiţionalul pelerinaj "Calea Sfinţilor", care s-a
Protoieriile din Capitală sunt alături de pelerinii veniţi la manifestările religioase dedicate Sfântului Dimitrie, ocrotitorului Bucureştilor. Asistenţii sociali din cadrul sectoarelor social-filantropice ale
Fiecare om căruia Dumnezeu îi schimbă viaţa sau pe care îl vindecă trupeşte sau sufleteşte trebuie să fie un mărturisitor statornic al iubirii lui Dumnezeu în viaţa lui şi în viaţa semenilor, a arătat
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul! Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar
Fiule Timotei, întăreşte-te în harul care e în Hristos Iisus, şi cele ce ai auzit de la mine, cu mulţi martori de faţă, acestea le încredinţează la oameni credincioşi, care vor fi destoinici să înveţe
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (†306), este unul dintre cei mai importanţi martiri din primele veacuri creștine. În troparul sărbătorii lui mărturisim că el este „mare apărător” al
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 272-273 „În Așezământul său, Sfântul mitropolit Antim a rânduit să se facă din venitul mănăstirii
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


