Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
La București și la Iași, în organizarea universităților agronomice din cele două orașe, au loc în acest weekend expoziții cu vânzare sub genericul „Zilele Recoltei”, la care participă zeci de
Uniunea Europeană nu intenţionează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei, respingând solicitarea Kievului de a obţine acces suplimentar pe piaţa
Ministerul Agriculturii a publicat în transparenţă decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin de urgenţă pentru compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte, în
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară Luna Horticulturii. Potrivit actului normativ, manifestările dedicate Lunii Horticulturii au ca scop: promovarea producţiei horticole
Luni, 5 octombrie, preşcolarii, elevii și profesorii din învăţământul preuniversitar vor fi liberi cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, cunoscută la nivel internațional ca „World Teachers’ Day -
Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, cofondat de Academia Română și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), a lansat, în 30 septembrie 2026, prima parte a „Strategiei
Ministrul interimar al educaţiei şi cercetării, Mihai Dimian, a anunţat lansarea unui nou program de burse postdoctorale, cu scopul de a sprijini tranziţia de la doctorat către o carieră universitară sau de
Sistemul de învăţământ românesc se confruntă cu mai multe probleme, de la deficitul de profesori şi subfinanţare până la pierderea „pe drum” a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, care
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în localitatea Micești,
Clubul Academicienilor al Academiei Române (AR) organizează, în 6 octombrie 2026, conferința „Quo Vadis, energia în era Inteligenței Artificiale”, susținută de conf. dr. Nelu Mihai, CEO și fondator al
MARQ - Museo Arqueológico Provincial de Alicante din Spania a găzduit, pe 26 septembrie 2026, festivitatea de premiere a instituțiilor muzeale europene care oferă noi forme de relație cu publicul - European
La Librăria „Orest Tafrali” din incinta Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a fost lansat, la începutul acestei săptămâni, un volum colectiv inedit, dedicat personalităților presei
La Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române (ICCV) are loc azi, 1 octombrie 2026, dezbaterea cu tema „Ziua Vârstnicului. Împreună pentru o îmbătrânire activă și demnă”, eveniment pr
În Aula Academiei Române va avea loc mâine, 1 octombrie 2026, începând cu ora 17:30, conferința intitulată „Aurul Mării Negre. De la staterii de tip Alexandru cel Mare la cei de tip Lysimach”, susținută de
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Este concluzia unei serii de studii și analize bazate pe cifre oficiale, publicată de prof. univ. dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București. Cele mai multe reveniri în țară se înregistrează în localitățile cu o ofertă socială mai bună, precum municipiul București și cele „apropiate de marile orașe, mai ales în regiunile de dezvoltare Nord‑Est, Vest și Nord‑Vest”. Neatractive rămân „localitățile mai sărace din Sud‑Muntenia și Sud‑Vest (Oltenia)”. Pentru a inversa trendul și pentru a crește numărul migranților români care doresc să se întoarcă acasă sunt necesare schimbări de profunzime în politicile publice, printre care „promovarea profesională meritocratică și transparentă și reducerea corupției instituționale”, după cum apreciază prof. Sandu.
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
În parohia Vorona Centru din Protopopiatul Botoşani au debutat ieri manifestările dedicate împlinirii a 160 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. La bustul lui Mihai Eminescu de la Grupul Şcolar
Biserica Grecescu din Drobeta- Turnu Severin este ctitorită în 1868 de familia de boieri Ioan şi Ioana Grecescu, care au ridicat şi spitalul din apropiere, cunoscut sub acelaşi nume. Valoarea şi frumuseţea
Corul „Symbol“ al Patriarhiei Române, întors recent din turneul efectuat în Belgia, organizează concurs de admitere sâmbătă, 16 ianuarie 2010, între orele 12:30 şi 14:00, în Amfiteatrul „I. G. Coman“ al
Copiii din parohia Tudor Vladimirescu participă în fiecare săptămână la programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“. În prezent, cei 40 de beneficiari se adună în Biserica „Sf. Voievozi“,
- În zilele de 15 şi 16 ianuarie a.c., la reşedinţa eparhială a Arhiepiscopiei Aradului se vor desfăşura lucrările Consiliului eparhial şi ale Adunării eparhiale, organisme care sunt convocate de către
Bisericile creştine din întreaga lume organizează în a treia săptămână a lunii ianuarie a fiecărui an (18 - 25 ianuarie) seri de rugăciune pentru unitatea creştină. Anul acesta, 2010, tema Săptămânii de Ru
La parohia ortodoxă „Sfântul Nicolae“ din Offenbach, din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, s-a iniţiat un program de catehizare a copiilor, prin strădania părintelui
La Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“ din Bacău s-a redeschis, după sărbătorile de iarnă, Cantina „Samarineanul milostiv“. Aici, cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei
La sediul Protopopiatului Piatra Neamţ a avut loc ieri, 13 ianuarie 2010, şedinţa lunară cu preoţii, în cadrul căreia s-a discutat despre Ordinul circular pentru convocarea adunărilor parohiale, electorale, în
În perioada 14-15 ianuarie, în judeţul Botoşani se vor desfăşura „Zilele Mihai Eminescu“. Manifestările, dedicate împlinirii a 160 de ani de la naşterea marelui poet român, vor începe în comuna Vorona
În anul 2004, principalii candidaţi pentru biroul de la Casa Albă au fost George W. Bush şi John Kerry. Primul - protestant, al doilea, catolic. Kerry sprijinea legalizarea avortului şi a căsătoriilor homosexuale
Copiii din parohia Tudor Vladimirescu participă în fiecare săptămână la Programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“. În prezent, cei 40 de beneficiari se adună în Biserica „Sf. Voievozi“,
Mănăstirea cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ - Arnota, comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, este considerată unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice şi de artă religioasă din
Corul „Symbol“ al Patriarhiei Române, întors recent din turneul efectuat în Belgia, organizează concurs de admitere sâmbătă, 16 ianuarie 2010, între orele 12:30 şi 14:00, în Amfiteatrul „I. G. Coman“ al
Duminică, 10 ianuarie 2010, preotul Cristian Gheorghiu, parohul bisericii ortodoxe române „Învierea Domnului“ din Nagoya-Osaka, şi preotul Alexandru Nicodim din Ito - Japonia au oficiat la Nagoya Sfânta
Parohia cu hramul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana va fi inaugurată pe 15 ianuarie de Înalt Preasfinţitul Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, potrivit Radio TRINITAS, citat
Tetraevangheliarul vechi de peste opt sute de ani adăpostit de Muzeul Olteniei din Craiova va intra, în curând, într-un proces de restaurare. Conducerea muzeului a aflat, recent, despre valoarea cărţii, după ce ac
Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi, 14 ianuarie, pe Cuvioşii Părinţi ucişi în Sinai şi Rait. Părticele din moaştele lor se află şi la Schitul Darvari din Capitală. Aici a avut loc aseară o procesiune cu
Biserica Ortodoxă Română derulează încă din luna septembrie a anului trecut un proiect prin care se doreşte diminuarea abandonului şcolar. Prima sesiune de formare a preoţilor implicaţi în implementarea
Astăzi vor avea loc şedinţele Adunării eparhiale şi ale Consiliului eparhial în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. La ora 8:30, se va întruni Consiliul eparhial pentru a se face validările ultimelor numiri
▲ Părinţii protoierei ai Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei s-au întrunit luni, 11 ianuarie, în şedinţă de lucru sub preşedinţia Înalt Preasfinţitului Epifanie ▲ În Arhiepiscopia Iaşilor s-a ţinut
Peste 20 de centre catehetice se vor înfiinţa, în curând, în protopopiatele din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor. Din aceste locaţii va putea fi coordonată activitatea responsabililor cu implementarea
Ca o încununare a sărbătorilor creştine de iarnă, duminică, 10 ianuarie 2010, la Biserica „Izvorul Tămăduirii“ şi „Sf. Ier. Teodosie de la Brazi“ din Dărmăneşti, Protopopiatul Moineşti, a avut loc,
În prima parte a întrunirii preoţilor din Protopopiatul Iaşi 2, care a avut loc ieri, 12 ianuarie 2010, s-a discutat despre activităţile protopopiatului pe parcursul anului 2009, care au fost sprijinite în primul
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă
„În vremea aceea toți se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura lui Iisus și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Și El le‑a zis: Cu adevărat, Îmi veți spune această pildă: Doctore,
Fraților, faceți în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni și de cereri, și întru aceasta priveghind cu toată stăruința și rugăciunea pentru toți sfinții. Rugați-vă și pentru mine, ca să mi se
Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian s‑a născut într‑o familie păgână bogată, care l‑a dat de mic să se iniţieze în cultul zeităţii păgâne Apolo. La vârsta de 10 ani a fost trimis de părinţi la
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 388 „Viețile și laudele sfinților se aseamănă strălucirii stelelor. Că stelele sunt așezate și
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La Părinții pustiei paza limbii ține de însăși lucrarea lăuntrică a omului. Cuvântul dezvăluie ceea ce se petrece în inimă, iar odată rostit, se întoarce asupra inimii și o poate tulbura sau, dimpotrivă,
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


