O gospodărie a avut, în trimestrul I 2026, venituri totale medii lunare de 9.444 de lei, în scădere cu 0,9% faţă de trimestrul IV 2025, în timp ce cheltuielile totale medii lunare au fost de 8.015 lei,
O gospodărie a avut, în trimestrul I 2026, venituri totale medii lunare de 9.444 de lei, în scădere cu 0,9% faţă de trimestrul IV 2025, în timp ce cheltuielile totale medii lunare au fost de 8.015 lei,
Peste 4.700 de incendii la locuinţe s-au înregistrat în primele opt luni ale anului, cu 22 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar numărul persoanelor decedate în urma acestora a crescut cu
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureşan va fi dat miercuri, de la ora 13:00, în plenul reunit al Parlamentului, au decis sâmbătă Birourile permanente reunite. Conform procedurilor, votul este precedat de
Moneda naţională s-a depreciat în raport cu euro, dar recordul de miercuri, care depăşeşte cu un ban nivelul maxim din 6 mai, nu indică o prăbuşire a leului, ci mai degrabă o depreciere graduală şi
Programul de circulaţie pe Transalpina (DN67C) s-a modificat începând de sâmbătă, 26 septembrie, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Astfel, având în vedere condiţiile
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în localitatea Micești,
Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Buzău este şcoală-pilot, alături de Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, în cadrul unui proiect Erasmus derulat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru
În mai multe centre universitare se va desfăşura astăzi evenimentul „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, dedicat promovării științei și cercetării în rândul elevilor şi studenţilor. La Universitatea din
Guvernul a aprobat modificarea și completarea metodologiei-cadru privind acordarea burselor pentru elevi, stabilind cuantumurile și condițiile de eligibilitate pentru anul școlar 2026–2027. Bursa socială va fi aco
Programul „Bookster în Şcoli”, derulat de Fundaţia „Îmi Pasă”, a fost extins în şcoli din şase noi judeţe, ajungând la peste 150.000 de elevi şi profesori din peste 800 de unităţi de
A XXIII-a ediție a Seminarului internațional „Penser l’Europe” a reunit în Aula Magna a Academiei Române din București, în zilele de 24 și 25 septembrie 2026, academicieni, profesori, cercetători științifici din mai multe domenii, la întrunirea cu tema: „Uniunea Europeană la orizontul 2030: extindere, putere, culturi. Către o federație sau o confederație?”
Muzeul Național de Artă al României (MNAR) găzduiește, începând cu 25 septembrie, expoziția „Celebrăm The Met - Piese de vârf din donația The Metropolitan Museum of Art către Muzeul Textilelor”, care
Volumul colectiv intitulat „Cum era? Cam așa… Amintiri din anii comunismului (românesc)”, coordonat de Călin-Andrei Mihăilescu, apărut la Editura Vremea, va fi lansat miercuri, 30 septembrie, de la ora
Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu găzduiește, până la 25 noiembrie 2026, „Expoziția Generală Română din 1906 - Jubileul în imagini la 120 de ani”. Practic, sunt reconstituite prin imagini de
Publicul iubitor de teatru poate vedea în curând o nouă versiune a piesei „Livada de vișini” de A.P. Cehov, într-o adaptare scenică și regie semnate de Horațiu Mălăele, pe baza traducerii realizate de
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
Ne preocupăm de sănătate, de cele mai multe ori, atunci când ceva nu mai este în regulă. O durere care persistă, o stare de oboseală neobișnuită sau un rezultat modificat al unei analize ne determină să
Ecografia musculoscheletală (MSK) este o metodă imagistică neinvazivă, bazată pe ultrasunete, care permite evaluarea în timp real a mușchilor, tendoanelor, ligamentelor, nervilor periferici, articulațiilor și a
Trăim într-o societate care ne solicită intens și aproape continuu. Oameni de toate vârstele, de la copiii mici la bunici, se simt tot mai obosiți, stresați, chiar apatici. Se poate observa o creștere, în
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Este concluzia unei serii de studii și analize bazate pe cifre oficiale, publicată de prof. univ. dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București. Cele mai multe reveniri în țară se înregistrează în localitățile cu o ofertă socială mai bună, precum municipiul București și cele „apropiate de marile orașe, mai ales în regiunile de dezvoltare Nord‑Est, Vest și Nord‑Vest”. Neatractive rămân „localitățile mai sărace din Sud‑Muntenia și Sud‑Vest (Oltenia)”. Pentru a inversa trendul și pentru a crește numărul migranților români care doresc să se întoarcă acasă sunt necesare schimbări de profunzime în politicile publice, printre care „promovarea profesională meritocratică și transparentă și reducerea corupției instituționale”, după cum apreciază prof. Sandu.
În pictura lui Horea Paștina, câmpia, masa, vasul, grădina, crucea și albul nu alcătuiesc o succesiune de teme, ci un drum al atenției. Într-un dialog despre memorie, prietenie, rugăciune și lucrare, artistul
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
Patrimoniul bisericesc constituie un important segment al identității noastre naționale. Adevăr pe care îl probează și Biserica „Sfântul Nicolae”-Popa Savu din municipiul Câmpulung Muscel, care a
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Întâia Învățătoare În viața-mi de școlar, lumina poartă chipul Doamnei mele, iar mâna-i, când atinge mâna-mi, se simte ca un psalm. Din vorba dumneaei se coc și litere, și stele și parcă orice
Lucrările pe primul sector al autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, Bucureşti-Moara Vlăsiei, au început ieri, contractul fiind atribuit prin licitaţie deschisă. Valoarea contractului se ridică la 152,8 milioane de eu
Peste 140 de locuinţe şi 19 străzi din municipiul Petroşani au fost inundate în urma ploii torenţiale de duminică seara. O statistică preliminară dată publicităţii, ieri dimineaţa, de Inspectoratul pentru Si
▲ Realizarea acestei investiţii va susţine şi va completa furnizarea de apă caldă menajeră şi agent termic în municipiul Mangalia ▲ Principalul producător şi furnizor de apă caldă şi agent termic din
Preafericitul Părinte Patriarh a săvârşit ieri, 26 mai, în paraclisul închinat Sfântului Gheorghe şi Sfintei Cuvioase Parascheva, din incinta Palatului patriarhal, slujba hirotosiei întru arhimandrit,
Simpozion dedicat mitropolitului Andrei Şaguna La Oradea începe astăzi simpozionul naţional cu tema „Mitropolitul Andrei Şaguna (1808-1873) - personalitate marcantă a vieţii bisericeşti, culturale şi
Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române organizează Concursul naţional de creaţie „Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii“. Concursul se desfăşoară pe trei secţiuni. La
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe a hotărât să demareze ample activităţi de refacere a bisericilor şi mănăstirilor din Kosovo. Cel mai înalt for administrativ-bisericesc din Serbia a accentut faptul c
Săptămâna trecută, în zilele de 19 şi 20 mai, a avut loc în Constanţa, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Ovidius“, o întâlnire cu profesorii universitari de Catehetică din toată
▲ Arhiepiscopia Tomisului, prin Departamentul Social-Misionar, a elaborat, în ultima perioadă, o serie de proiecte sociale, menite să asigure ajutorarea persoanelor aflate în dificultăţi social-financiare, să
S-a inaugurat prima şcoală de hornari Asociaţia Hornarilor, Constructorilor de Coşuri de Fum şi Şeminee din România (ASFOCH) a inaugurat, vineri, în comuna mureşeană Petelea, prima şcoală pentru hornari
O fetiţă de 13 ani, din Dorohoi, a sustras de pe o clădire din centrul municipiului un banner electoral de mari dimensiuni, pentru a-şi proteja casa în care locuieşte, împotriva ploii. „Bannerul a fost
Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că se intenţionează demararea unui proiect imobiliar, destinat militarilor din cadrul Brigăzii 81 Mecanizate Bistriţa, pe locul
▲ Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, a declarat că, până în 2010, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră se va uni cu Inspectoratul General al Poliţiei Române ▲
▲ Sâmbătă s-au comemorat patru ani de la tragedia produsă la Mihăileşti, în urma căreia 18 persoane au decedat, iar alte 13 au fost grav rănite ▲ Un sobor de preoţi a susţinut un ceremonial de pomenire,
Urmare a hotărârii Sfântului Sinod, prin care 2008 este numit „Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii“, în zilele de 23 şi 24 mai, la Galaţi s-a desfăşurat Simpozionul Naţional
Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ - filiala Botoşani şi Palatul Copiilor Botoşani, în colaborare cu Primăria municipiului, organizează, până pe 31 mai a.c., concursul „Copilul - un suflet curat“. Co
Biserica Mănăstirii Voroneţ împlineşte 520 de ani Astăzi, 26 mai 2008, se împlinesc 520 de ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Voroneţ. Împlinirea celor 520 de ani de la punerea pietrei de tem
Patriarhia Română, prin Sectorul Cultural şi Relaţii cu Mass-Media al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va ridica un nou complex statuar pe Dealul Patriarhiei. Construcţia monumentului, care-l va reprezenta pe
În satul Pietrosu, aflat într-o importantă zonă petrolieră din judeţul Bacău, s-a sfinţit ieri biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena“. Slujba de sfinţire a fost oficiată de Preasfinţitul Ioachim
În Biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe“ a parohiei ortodoxe române din Alcala de Henares (Spania) a avut loc, ieri, hirotonirea întru arhiereu şi ceremonia de întronizare a Preasfinţitului Timotei Lauran,
▲ În parohia Bordea, de lângă Iaşi, s-a construit de curând prima biserică ▲ Construcţia acesteia a durat mai puţin de trei luni ▲ În această perioadă, slujbele au fost oficiate în casa familiei Ioan
Bacăul a rămas fără apă Municipiul Bacău a rămas fără 70% din resursa de apă potabilă, iar, în şase localităţi din comunele Scorţeni şi Măgura, furnizarea acesteia este complet sistată, după o
Ministrul Apărării Naţionale, Teodor Meleşcanu, a declarat că Armata va ceda comunităţilor locale toate imobilele care nu-i mai folosesc, după un inventar clar al cazărmilor şi terenurilor pe care ministerul le
▲ Dacă, până în urmă cu câteva luni, căutau hrană doar la containerele de gunoi din zona cartierului Răcădău, de câteva săptămâni au început să vină pe străzi din centrul oraşului ▲ Viceprimarul
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă
„În vremea aceea, Iisus Însuși era ca de treizeci de ani când a început să propovăduiască, fiind, precum se socotea, fiu al lui Iosif, care era fiul lui Eli, fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul
Fraților, mulțumiți totdeauna pentru toate, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu-Tatăl. Supuneți-vă unul altuia întru frica lui Hristos. Femeile să se supună bărbaților lor ca Domnului,
Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul (†556) s-a născut în anul 448, în timpul domniei împăratului Teodosie al II-lea (408- 450), în oraşul Corint. Tatăl său se numea Ioan şi era preot în Corint. Mama sa se
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 123-124 „Ieroschimonahul Iosif Sihastrul (de la Bisericani) (...), ducându-se la Mormântul Domnului, s-a
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La Părinții pustiei paza limbii ține de însăși lucrarea lăuntrică a omului. Cuvântul dezvăluie ceea ce se petrece în inimă, iar odată rostit, se întoarce asupra inimii și o poate tulbura sau, dimpotrivă,
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


