Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
La Ploieşti a avut loc marţi, 13 mai, o întâlnire între delegaţia Arhiepiscopiei Bucureştilor, formată din pr. consilier Mihai Dima, pr. insp. Costinel Ailioaiei, pr. Gheorghe Lazăr, protopop de Ploieşti, şi
În legătură cu opiniile exprimate de dnul Dan Ciachir în editorialul intitulat „Delict cu autor necunoscut“, apărut în cotidianul „Ziua“ de ieri, 14 mai 2008, precizăm următoarele: Îi reamintim dlui
▲ Catedrala mitropolitană din Iaşi a găzduit, în zilele de 13 şi 14 mai a.c., cea de-a 15-a ediţie a Festivalului de muzică bizantină ▲ Au participat coruri din Iaşi, Austria şi Germania ▲ La
Timişoara a rămas fără vatmani Sistemul de transport în comun din Timişoara are 50 de posturi libere de vatman şi şofer de autobuz, însă nu există doritori să se angajeze. Directorul Regiei Autonome de
▲ Senatul a aprobat un proiect de lege iniţiat de Guvern, care prevede ştergerea tuturor consecinţelor penale ale condamnărilor având caracter politic, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 ▲
▲ Intenţia Comisiei Europeane, de a introduce permisul de muncă unic pentru toate statele membre UE, „spulberă iluzia acoperirii deficitului de forţă de muncă din România cu ajutorul lucrătorilor
Sancţiune pentru încălcarea hotărârii Sfântului Sinod Legat de cazul părintelui Arsenie Augustin Voaideş, stareţul Mănăstirii „Sf. Sava“ - Berzunţi (Bacău), inclus pe lista de consilieri locali PSD,
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Alba Iulia, organizează astăzi, 14 mai a.c., o nouă conferinţă duhovnicească. Invitatul studenţilor albaiulieni este părintele Nectarie Apostol,
Întrucât în ultima vreme au apărut mai multe speculaţii în mass-media privind implicarea preoţilor în politică, amintim că în şedinţa din 7 martie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a
▲ Începând de duminică, 11 mai, mănăstirile Ghighiu şi Ţigăneşti, din Arhiepiscopia Bucureştilor, au noi stareţe ▲ Monahiile Eufimia Popa şi Eupraxia Neacşu au devenit noile stareţe, având în vedere
▲ Sala Palatului din Bucureşti a găzduit luni seară concertul de colinde şi cântări psaltice „Hristos a înviat“ ▲ Concertul a fost organizat de Asociaţia Civică a Tinerilor Ortodocşi Români (ACTOR),
Bucureştiul are o hartă verde Locuri de parcare şi trasee pentru biciclete, puncte de colectare a deşeurilor reciclabile, centre sociale, dar şi zone care se confruntă cu valori mari ale poluării sunt marcate
Agentul poştal din Banloc, judeţul Timiş, a lăsat doi pensionari fără bani, după ce şi-a însuşit, ilegal, pensiile acestora, în valoare totală de 763 de lei. „Învinuitul a folosit banii în interes
Societatea CFR Călători va despăgubi călătorii care au suferit de pe urma accidentului feroviar de la Valea Călugărească, a anunţat directorul Regionalei CFR Călători Bucureşti, Teodor Gavriş. „Potrivit re
▲ Statele membre ale Uniunii Europene din Europa Centrală şi de Sud-Est doresc crearea unui fond comunitar, pentru acoperirea pierderilor din agricultură, ca urmare a schimbărilor climei ▲ „Avem experienţa de
▲ „Uniunea Europeană şi-a manifestat încrederea faţă de jandarmii români, pe care i-a considerat cei mai buni, alături de carabinierii italieni, jandarmii francezi şi cei polonezi“, a declarat inspectorul
Simpozion internaţional de bizantinologie, la Iaşi Începând de ieri, 12 mai, la Iaşi are loc cel de-al 15 simpozion internaţional de bizantinologie. Evenimentul, care se desfăşoară pe tema „Transmiterea
La Aiud debutează astăzi o nouă serie de conferinţe preoţeşti. Tema de anul acesta este „2008 - Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii“. Conferinţa de la Aiud va debuta cu slujba Te Deum,
▲ Noua biserică a parohiei Tătărani, Protopopiatul Ploieşti, va avea hramurile Sf. Treime şi Sf. Nectarie ▲ Aşezământul social va cuprinde o cantină socială şi săli pentru diverse activităţi ▲ De
Moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena au fost mutate, duminică seara, de la Catedrala patriarhală, la Biserica „Sfântul
Bătrâni înşelaţi cu ajutoare în bani Mai mulţi locuitori din satul Poiana, judeţul Vaslui, au fost înşelaţi în ultimele zile de persoane care, sub pretextul că voiau să le ofere diverse ajutoare financia
Un bărbat de 28 de ani, din Bucureşti, este cercetat în stare de libertate pentru distrugere, după ce, în noaptea de joi spre vineri, aflat în stare de ebrietate, a zgâriat cu o lamă 15 autoturisme de lux
▲ Muzeul de Istorie din cadrul Complexului Muzeal „Bucovina“ (CMB) Suceava găzduieşte, în perioada 10-20 mai, expoziţia „Coroana reginei Maria - simbol al României reîntregite“ ▲ Directorul CMB
Doi bărbaţi sunt cercetaţi penal pentru înşelăciune, după ce au încercat să obţină bani de la mai mulţi patroni, susţinând că sunt parlamentari. Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J.
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, având, deci, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală, și nu ca Moise, care își punea un văl pe fața sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârșitul a ceea ce era trecător. Dar mi
Sfântul Mare Mucenic Areta (+523) “a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran, din Etiopia, pe vremea când la Constantinopol domnea împăratul Iustin I (518-527), iar peste toată ţara etiopienilor
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 280–281 „În vatra isihastă din jurul Mănăstirii Sihăstria s-au nevoit în secolele trecute mulți
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


