Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Pământ sfinţit pentru a se uni cu Cerul

Pământ sfinţit pentru a se uni cu Cerul

Data: 18 Aprilie 2010

z Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la punerea pietrei de temelie a noii Catedrale Episcopale din Madrid - Spania, duminică, 18 aprilie 2010 z

Înalt Preasfinţiile Voastre,

Preasfinţiile Voastre,

Stimate Domnule Ambasador,

Stimaţi membri ai Corpului Diplomatic,

Stimate autorităţi locale,

Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Hristos a înviat !

Slujba punerii temeliei noii biserici este un eveniment mare şi sfânt prin care cerem binecuvântarea şi ajutorul lui Dumnezeu pentru edificarea unui locaş de cult.

Ea este mărturia credinţei vii şi jertfelnice a comunităţilor de români ortodocşi care trăiesc şi muncesc în această ţară. Este dovada dorinţei românilor de aici de a avea propriul locaş de cult, în care să se roage, să mulţumească şi să primească harul lui Dumnezeu care vine din întâlnirea cu El. Iar biserica nouă pe care dorim s-o oferim Mântuitorului Iisus Hristos ca ofrandă a credinţei, a hărniciei, a înţelepciunii, a priceperii şi a dărniciei noastre va fi semn de binecuvântare asupra comunităţii respective şi asupra oraşului Madrid în care se va construi această biserică.

Biserica nu este doar casa noastră, ci mai ales casa Domnului, în care este prezent şi lucrează Dumnezeu Cel în Treime lăudat. Acest adevăr a fost exprimat foarte plastic de marele gânditor creştin Origen, în secolul al II-lea al erei creştine, când a spus: „Biserica este plină de Treime”, iar participarea la viaţa Bisericii este comuniune de iubire şi viaţă cu Sfânta Treime. După Sfântul Grigorie de Nyssa, totul în Biserică este plin de Hristos Cel Răstignit şi Înviat, deoarece „Cel ce priveşte spre Biserică priveşte spre Hristos Care Se zideşte şi Se măreşte pe Sine Însuşi prin adăugarea celor ce se mântuiesc” (Omilia 13 la Cântarea Cântărilor).

De aceea, Sfântul Apostol Pavel îl învaţă pe ucenicul său Timotei cum trebuie să se poarte „în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu stâlp şi temelie a adevărului” (cf. I Timotei 3, 15). Din aceasta înţelegem că Dumnezeu este pretutindeni prezent, dar în modul cel mai intens este prezent în biserica sau casa Sa, în care vede, ascultă, dialoghează cu cei ce Îl cheamă în rugăciune şi lucrează toate cele ale îndumnezeirii noastre. Biserica este „templul lui Dumnezeu, locaşul sfânt, casă a rugăciunii (...) cerul pe pământ, în care locuieşte Dumnezeul Cel ceresc”, cum spunea Patriarhul Gherman al Constantinopolului(1). Noi cinstim, deci, spaţiul sacru al bisericii şi ne închinăm în faţa locaşului de cult, nu pentru că ar fi o realizare arhitectonică de excepţie sau rodul unei inspiraţii, fie ea excepţionale a constructorului, ci pentru că în ea este prezent şi lucrător Însuşi Dumnezeu, care o sfinţeşte şi o curăţeşte „ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană” (cf. Efeseni 5, 23).

Comuniunea dintre om şi Dumnezeu

Prin sfinţirea locului noii biserici, se circumscrie, aşadar, un spaţiu sacru al comuniunii dintre om şi Dumnezeu, dintre cer şi pământ, ca loc pentru „casa lui Dumnezeu” şi „poarta Cerului” (cf. Facere 28, 17). Prin această “poartă a cerului” intră în mod tainic Hristos-Împăratul Slavei în biserica Sa în care este mereu prezent prin Sfintele Taine săvârşite aici şi dăruieşte celor ce se roagă darurile Sale cereşti.

În slujba punerii pietrei de temelie a bisericii, piatră însemnată cu semnul sfintei cruci, se arată, de altfel, că s-a pus temelie acestui locaş de cult pe Însuşi Hristos Cel Răstignit şi Înviat, Piatra cea din capul unghiului (cf. Efeseni 2, 20), Capul Bisericii şi Mântuitorul ei (cf. Efeseni 5, 23).

În acest sens, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au subliniat constant legătura dintre Biserica în calitate de locaş de cult şi Biserica înţeleasă ca Trup al lui Hristos. În cortul ridicat de Moise pe Muntele Sinai, ei au văzut, astfel, atât imaginea sacră a locaşului bisericesc, cât şi modelul comuniunii tuturor în Hristos. Aceasta arată că între cele două există o legătură profundă. Adunaţi în biserică, ne adunăm în Hristos, în comuniunea de iubire a Preasfintei Tremi. De altfel, în gândirea Sfântului Apostol Pavel, „a se aduna în biserică” înseamnă celebrarea Euharistiei, împărtăşirea cu Însuşi Trupul şi Sângele Domnului (cf. I Corinteni 11, 18). Aceasta arată unitatea credincioşilor într-un loc anume, care materializează şi face vizibilă unitatea lor în Trupul lui Hristos. Prin participarea, în biserică, la Sfânta Euharistie devenim un singur Trup cu Hristos, Trupul Său mistic, adică Biserica: „Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea (comuniunea) cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea (comuniunea) cu trupul lui Hristos? Că o pâine, un trup, suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine” (cf. I Corinteni 10, 16-17).

Intrând în spaţiul sacru al bisericii, participând la slujbele şi Sfintele Taine săvârşite în ea, împărtăşindu-se cu Trupul şi Sângele Domnului, credincioşii se întâlnesc în acelaşi Hristos, depăşind despărţirile dintre ei. Este o comuniune sincronică între credincioşii diferitelor comunităţi, dar şi una diacronică care leagă generaţiile între ele. Aşa cum frumos spune Părintele Dumitru Stăniloae: „Toţi credincioşii din toate locaşurile bisericeşti se întâlnesc cu Hristos Cel permanent jertfit şi se împărtăşesc de El, depăşind timpul şi spaţiul variat în care se împărtăşesc. Propriu-zis, această depăşire a spaţiului şi timpului nu este o uitare de viaţa noastră în spaţiu şi timp, ci ridicarea ei în planul netrecător şi deschis universalului. Responsabilităţile noastre impuse de timpul şi de spaţiul propriu al nostru şi împlinite sau neîmplinite în ele devin responsabilităţi cu repercusiuni eterne şi pentru toţi”(2). Aşa cum Hristos-Domnul a ridicat dincolo de timp şi spaţiu, „urmele” sau „amintirile” jerfei Sale pe cruce, aşa vom ridica şi noi, imprimate în fiinţele noastre, urmările vieţii noastre.

Semn al identităţii şi al deschiderii, al diversităţii şi al comuniunii

Prezenţa unui locaş de cult ortodox românesc în Spania este, astfel, deodată semn al identităţii şi al deschiderii, al diversităţii şi al comuniunii. Al identităţii noastre naţionale şi a deschiderii nostre europene, al diversităţii tradiţiei şi al comuniunii în credinţă. Ea va constitui un reper spiritual stabil şi sigur pentru toţi românii care trăiesc aici într-un context socio-cultural diferit de cel de acasă, ajutându-i, în acelaşi timp, să suporte mai uşor consecinţele depărtării de ţara natală şi să se integreze mai uşor în ţara adoptivă.

Prin intrarea în casa Domnului, prin închinarea la icoane, prin participarea la sfintele slujbe, prin dialogul cu Dumnezeu, credinciosul se sfinţeşte. Se sfinţeşte şi, la rândul său, credinciosul sfinţeşte întreaga creaţie. Căci biserica - locaş are rolul de a permanentiza harul lui Dumnezeu în viaţa omului iar oamenii credincioşi simt cum în acest spaţiu devin „împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu” (cf. Efeseni 2, 19).

După cuvintele Sfântului Irineu de Lyon, Biserica a fost „sădită în lume ca un paradis” fiind centrul liturgic al creaţiei, deoarece creaţia întreagă, universul sau cosmosul, se sfinţeşte prin Biserică. Duhul Sfânt - Sfinţitorul, este Cel ce transformă creaţia în Biserică, întregul univers participând, prin Biserică, la pelerinajul umanităţii „de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer” (Canonul Învierii). Biserica integrează deci întreaga diversitate a frumuseţii lumii în vocaţia de îndumnezeire a omului. De aceea, chiar biserica în sensul de locaş de închinare exprimă sensul lumii, redându-i acesteia transparenţa şi deschizând-o către taină, după cum spune Olivier Clément. În ea găsim frumuseţea iubirii şi bunătăţii dumnezeieşti care se împărtăşeşte celor ce îndrăznesc să intre în intimitatea prezenţei Sale iubitoare.

De aceea, şi rugăciunile citite la punerea temeliei noii biserici sunt rugăciuni prin care cerem ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu pentru a putea duce la bun sfârşit lucrarea de zidire a acestui locaş de cult. Cântând împreună cu psalmistul: „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte” (Psalmul 126, 1), noi recunoaştem că tot ceea ce avem, inclusiv şansa de a construi o nouă biserică, vine de la Dumnezeu Milostivul, Izvorul tuturor bunătăţilor.

În această lume secularizată, extrem de egoistă şi de materialistă, marcată cel mai adesea de indiferentism spiritual, este din ce în ce mai greu să vezi în daruri pe Dăruitor, în cele ce ne înconjoară pe Cel ce ni le dăruieşte. Or, prin rugăciunile adresate lui Dumnezeu, inclusiv în cadrul slujbei punerii pietrei de temelie a bisericii, noi conştientizăm şi afirmăm că lumea este dar de la Dumnezeu, mijloc al comuniunii cu El şi nu spaţiu al urii sau al manifestării lăcomiei egoiste.

Numărul parohiilor s-a dublat de când s-a înfiinţat Episcopia

Ne-am rugat astăzi împreună ca Duhul Sfânt să vină şi să binecuvinteze începutul acestei frumoase lucrări. Felicităm cu acest prilej pe Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei si Portugaliei, pe părintele paroh Teofil Moldovan, consiliul parohial şi toată comunitatea ortodoxă românească din Madrid, harnică şi misionară, luminată de evlavie creştină şi simţire românească, pe toţi ctitorii şi ajutătorii viitorului lăcaş de cult, precum şi pe toţi clericii şi credincioşii prezenţi la acest eveniment sfânt şi solemn de spiritualitate şi demnitate creştină.

Ne bucurăm să putem spune că, iată, la mai puţin de trei ani de la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române din Peninsula Iberică, numărul parohiilor de aici s-a dublat, semn al marii dumneavoastră evlavii şi al dorinţei de a avea în fiecare comunitate de români un preot şi o parohie ortodoxă. De asemenea, ştim că sunt şi alte parohii care se pregătesc să înalţe câte un locaş de cult spre slava lui Dumnezeu (Alcala de Henares, Barcelona, Roquetas del Mar, Guadalajara, Alcasar de San Juan, Calatayud, Figueras, Castelion etc.). Acestea toate dau mărturie despre faptul că românii creştin ortodocşi sunt statornici în credinţă şi iubesc Biserica strămoşească iar preoţii noştri îşi fac pe deplin datoria.

Desigur, toate aceste lucruri nu ar fi fost posibile fără ajutorul şi sprijinul constant al Bisericii Romano-Catolice din Spania care a fost sensibilă la nevoile comunităţilor de români şi care ne-a ajutat mult punând la dispoziţia parohiilor noastre de aici locaşuri de cult în care să ne putem aduna şi oficia slujbe ortodoxe.

Totodată, dorim să mulţumim autorităţilor locale madrilene, către Primăria Madridului care a a concesionat acest teren parohiei ortodoxe române de la Madrid, precum şi către Corpul Diplomatic Român care a înţeles rolul deosebit al Bisericii Ortodoxe Române în viaţa sutelor de mii de români care trăiesc în această parte a Europei.

Rugăm pe Hristos-Domnul, Cel Răstignit şi Înviat, să vă ocrotească, să vă dăruiască ajutor sfânt şi bună sporire în importanta lucrare de construire a Catedralei episcopale ortodoxe române din Madrid, mărturie peste veacuri a credinţei şi jertfelniciei tuturor închinătorilor şi binefăcătorilor ei.

***

Întrucât ziua de astăzi, 18 aprilie 2010, a fost decretată zi de doliu naţional în România pentru memoria victimelor accidentului de avion din Rusia, între care s-a numărat Excelenţa Sa domnul Lech Kaczynski, preşedintele Poloniei, alţi demnitari polonezi, inclusiv clerici ortodocşi, gândurile noastre de compasiune se îndreaptă către poporul polonez, greu încercat de tragedia produsă la Smolensk. În aceste momente de durere şi tristeţe, exprimăm întregii naţiuni poloneze - în numele ierarhilor, clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române – sincerele noastre condoleanţe şi rugăm pe Hristos Domnul, Cel înviat din morţi, să odihnească în pace sufletele celor care au decedat şi să mângâie familiile celor care şi-au pierdut, într-un mod atât de tragic, pe cei apropiaţi.

1) PG 98, 384 ; citat de P. Stăniloae, în Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă, ed. IBMBOR, 2004, p. 56.

2)„Biserica în sensul de locaş şi de largă comuniune în Hristos”, în rev. Ortodoxia, nr. 3/1982, p. 343-344.