Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Pelerini din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului la Patriarhie
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a participat joi, 18 februarie, alături de preoți și credincioși, printre care și tineri, din cele șase protopopiate ale arhiepiscopiei, la un pelerinaj organizat la Bucureşti. Itinerarul duhovnicesc, desfășurat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a debutat la Catedrala Patriarhală cu Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfinţia Sa, înconjurat de un sobor de slujitori.
După Sfânta Liturghie, ierarhul, preoţii şi membrii ansamblurilor folclorice „Mugurelul” și „Meleagurile Letene”, din judeţul Bacău, au fost primiţi la Reşedinţa Patriarhală de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Preafericirea Sa i-a felicitat şi a subliniat că o astfel de acţiune poate deveni un model pentru toate eparhiile din ţară, deoarece, mai ales în această perioadă, este bine ca preoţii să meargă împreună cu credincioşii în pelerinaje. „Suntem bucuroşi că îmbinaţi credinţa cu valorile culturii noastre româneşti şi pastoraţia cu mărturisirea credinţei, într-o lume din ce în ce mai secularizată. La secularizare nu se poate răspunde decât prin sfinţenie, prin rugăciune mai multă şi prin mai multă lucrare pastorală”, a spus Părintele Patriarh.
Întâistătătorul Bisericii noastre a mulţumit celor prezenți pentru susţinerea construirii „Catedralei Mântuirii Neamului din suflete”. „Mai întâi, am înfiinţat Centrul de Presă BASILICA şi apoi ne-am apucat de construirea Bazilicii «Sfântul Apostol Andrei» sau Catedrala Mântuirii Neamului. Deci, prin Radio TRINITAS, prin Televiziunea TRINITAS şi prin cotidianul Ziarul Lumina am început să construim catedrala din suflete pentru noi, în ţară, dar şi pentru românii din afara graniţelor, care, prin intermediul radioului şi televiziunii TRINITAS, pot să crească în comuniunea spirituală ortodoxă, dar şi românească. Vă felicităm pentru promptitudinea cu care Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului susţine aceste lucrări misionare! Este o încurajare şi o întărire în comuniune frăţească misionară activă”, a precizat Părintele Patriarh.
La final, Patriarhul României le-a oferit tuturor preoţilor participanţi la pelerinaj câte o broşură, apărută la Editura BASILICA a Patriarhiei Române, intitulată „Călătorind cu Dumnezeu - înţelesul şi folosul pelerinajului”. Membrilor grupurilor de copii „Mugurelul” şi „Meleagurile Letene” din judeţul Bacău, Preafericirea Sa le-a oferit iconiţe şi cărţi de rugăciuni.
În semn de mulţumire, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim i-a oferit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel o icoană cu Maica Domnului şi un album despre pelerinajul cu mâna Sfântului Ierarh Nicolae şi manifestările culturale şi religioase din anul 2015 desfășurate la Bacău. „Astăzi este o zi însemnată pentru Arhiepiscopia noastră, a Romanului şi Bacăului, deoarece Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne-a dat binecuvântarea să venim aici la Catedrala Patriarhală şi să îi aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le revarsă asupra noastră.
Avem aici împreună cu noi, pe lângă preoţi, şi tineri, şi copii entuziaşti, care au venit cu dragoste într-un pelerinaj de o zi la Catedrala Patriarhală”, a subliniat Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim.
În continuare, pelerinii au vizitat Tipografia Cărților Bisericești, Biblioteca Sfântului Sinod, Mănăstirea Antim, Mănăstirea Cernica, precum și șantierul Catedralei Mântuirii Neamului.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala „Ierotheos” a preoților din Protopopiatul Onești. De asemenea, la chinonic au cântat și cele două grupuri de copii, precum și Ansamblul folcloric „Busuiocul” din județul Bacău.
Evenimentul de ieri s-a desfăşurat în contextul serbării Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creștin ortodox şi Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti.