30 de adolescenți au participat joi, 5 noiembrie 2026, la proiectul educațional și de voluntariat „Viitorul se construiește împreună - Tineri în acțiune pentru natură, memorie și patrimoniu”, organizat de Fundația „Prietenie fără Frontiere” și Asociația „România Culturală”, sub coordonarea părintelui Cristian Todireanu, slujitor la Parohia Parcul Călărași din București, și a Mariei Todireanu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din Capitală. Desfășurată pe traseul București - Sinaia - Bușteni, excursia a îmbinat educația, voluntariatul și descoperirea patrimoniului cultural cu cinstirea memoriei eroilor și cultivarea valorilor creștine.
Sărbătoare la Mănăstirea Coșoteni din județul Teleorman
Mănăstirea Coșoteni, județul Teleorman, și-a cinstit marti, 5 mai, cel de-al doilea hram, închinat Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou. Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al obștii monahale, împreună cu un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte: părintele protosinghel Ciprian Florea, starețul mănăstirii; părintele protosinghel Calinic Stan, starețul Mănăstirii Crângu; arhidiaconul Mario Stan, precum și alți slujitori.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Episcopul Alexandriei și Teleormanului a vorbit despre viața și mărturisirea Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou: „Sfântul Efrem cel Nou este un model de statornicie duhovnicească, arătând că fidelitatea față de Hristos rămâne mai presus de orice teamă, încercare sau suferință. El a trăit credința nu doar ca o mărturisire exterioară, ci ca o deplină jertfire de sine în fața voii lui Dumnezeu. Prin răbdarea și curajul său în suferință, Sfântul Efrem devine o imagine vie a biruinței credinței asupra lumii și asupra morții”.
La final, protos. Ciprian Florea i-a mulțumit ierarhului pentru slujire și pentru cuvântul de învățătură, oferindu-i un frumos aranjament floral. Cei prezenți s-au putut închina la un fragment din moaștele Sfântului Mucenic Efrem cel Nou, aflat în patrimoniul Mănăstirii Coșoteni.



.jpg)
