Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 20 august, decretul privind trecerea în rezervă a generalului cu patru stele Dan-Paul Iamandi. Din anul 2019 până în primăvara acestui an, el a ocupat funcția
Sărbătoare la Zalău, de Ziua Imnului Național al României
Pe platoul central din municipiul Zalău a avut loc miercuri, 29 iulie, ceremonia dedicată Zilei Imnului Național al României, organizată de Instituția Prefectului - Județul Sălaj. La eveniment au participat oficialități, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai structurilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne.
Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a rostit o rugăciune de binecuvântare şi a arătat că sărbătorirea Imnului Național reprezintă un prilej de recunoștință față de generațiile care au apărat identitatea creștină și națională a poporului român, dar și o chemare la asumarea responsabilității pentru viitor. Prefectul județului Sălaj, Cristian Claudiu Bîrsan, a adresat celor prezenți un cuvânt în care a evidențiat semnificația Zilei Imnului Național și locul pe care „Deșteaptă-te, române!” îl ocupă în conștiința și identitatea poporului român.
Istoricul Marin Pop, din cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, a susținut un moment evocator dedicat apariției și evoluției Imnului Național. Manifestarea s-a încheiat cu defilarea militarilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale și a efectivelor structurilor operative ale Ministerului Afacerilor Interne, în acordurile fanfarei.



.jpg)
