Cu prilejul Zilei Imnului Național al României, în Piața Tricolorului din municipiul Tulcea au avut loc, în 29 iulie 2026, manifestările oficiale dedicate acestui important moment din calendarul național. La
Ziua Imnului Național al României, sărbătorită la Cluj‑Napoca
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat miercuri, 29 iulie, la ceremonia militară și religioasă organizată la Cluj‑Napoca cu prilejul Zilei Imnului Național al României.
Evenimentul s‑a desfășurat pe esplanada Centrului de Cultură Urbană „Casino”, situat în Parcul Central „Simion Bărnuțiu” din Cluj‑Napoca, în prezența oficialităților militare și civile, precum și a reprezentanților din structurile subordonate Ministerului Afacerilor Interne. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a rostit o rugăciune de binecuvântare și le‑a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură despre importanța și semnificația Imnului Național. Ierarhul a evocat personalitatea autorului versurilor Imnului Național, poetul bistrițean Andrei Mureșanu, precum și pe cea a lui Anton Pann, căruia îi este atribuită linia melodică, subliniind că acesta a fost și cântăreț bisericesc.
„Sfântul Proroc David, în Psalmul 150, versetul 6, spune așa: «Toată suflarea să laude pe Domnul!» Anton Pann a înțeles că, întâi de toate, Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra noastră, apoi îi cinstim pe conaționali pentru vitejia lor și pentru tot ceea ce au făcut pentru țara aceasta. Andrei Mureșanu și Anton Pann L‑au lăudat pe Domnul, apoi și‑au adus aminte și de poporul nostru. (…) Ziua aceasta este, pentru noi, sufletește, o mare bucurie, privind la steagul nostru, care întruchipează dragostea față de Dumnezeu, de neam și de țară”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
De asemenea, au luat cuvântul și au subliniat importanța istorică a zilei prefectul județului Cluj, Maria Forna, și primarul municipiului Cluj‑Napoca, Emil Boc.
La manifestare au fost prezenți militari clujeni din structurile Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, în frunte cu Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”. Toți aceștia, împreună cu oficialitățile prezente, au interpretat Imnul Național, marcând momentul festiv al ceremoniei. La final, în foișorul din Parcul Central, Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, dirijată de capitanul Daniel‑Florin Munteanu, a susținut un concert de muzică patriotică.



.jpg)
