„Sufletul este mai de preț decât orice lucru trecător din lumea aceasta”

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăță­tură în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 21 septembrie, la finalul Sfintei Liturghii, săvârșită în Paraclisul istoric „Sfântul Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Preafericirea Sa a subliniat faptul că „luarea Crucii și urmarea lui Hristos sunt lucrări pe calea mântuirii în Hristos”.

La începutul cuvântului său, Patriarhul României a evidențiat treptele sau etapele mântuirii noastre, a fiecăruia dintre noi, precum și asumarea liberă a Crucii Fiului lui Dumnezeu: „Prima este voința omului de a veni la Hristos, a doua este lepădarea de sine, a treia este asumarea Crucii și a patra asumarea lui Hristos. Domnul Iisus Hristos îi cheamă sau îi invită la mântuire pe toți oamenii, dar nu forțează pe nimeni să vină după El, deoarece respectă libertatea omului. Din acest motiv spune: «Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie». Dumnezeu dorește ca omul să răspundă chemării la mântuire în mod liber, pentru că mântuirea înseamnă iubire față de Dumnezeu și iubire față de aproapele, exprimată în mod liber. Prin urmare, noi putem să ascultăm de Dumnezeu sau să fim nepăsători, să Îl căutăm sau să Îl ignorăm, chiar să afirmăm că El nu există, iar cerul și pământul ar fi rezultatul întâmplării sau al hazardului, nu creația lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, omul poate răspunde la iubirea lui Dumnezeu sau o poate refuza, poate dobândi mântuirea sau poate pierde mântuirea, se poate uni cu Dumnezeu sau se poate despărți de El. Din acest motiv spune «Oricine voiește să vină după Mine»”. 

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh a vorbit despre libertate ca fiind un aspect definitoriu firii omenești: „Libertatea omului ca persoană creată după Chipul Persoanelor divine este respectată de Însuși Dumnezeu, deoarece libertatea este o componentă esen­țială a demnității persoanei umane. Domnul Iisus Hristos ne arată că mântuirea omului este o lucrare bazată pe o propunere liberă a lui Dumnezeu Cel veșnic de a dărui omului viață veșnică și pe răspunsul liber al omului la invitația lui Dumnezeu. Astfel, cuvintele Domnului Iisus «Oricine voiește să vină după Mine» înseamnă că cel ce voiește se va mântui, iar cel ce nu voiește, acela nu se va mântui, deoarece nu intră în mod liber într-o legătură de viață eternă cu Dumnezeu, Izvorul vieții veșnice. Așa­dar, putem spune că omul este liber să trăiască duhovnicește după Chipul lui Dumnezeu Cel veșnic și să dorească viața veșnică sau, dimpotrivă, să trăiască doar trupește ori biologic numai până la mormânt, deoarece nu crede că sufletul este nemuritor și că trupul va învia la învierea de obște. Însă omul care voiește să vină la Hristos și să Îl urmeze nu urmează un om muritor, ci pe Fiul veșnic al lui Dumnezeu, care S-a făcut om pentru a dărui viață veșnică, prin înviere, oamenilor. Așa cum spune Mântuitorul Iisus Hristos în Evanghelia după Ioan: «Oricine crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi» (Ioan 11, 25), adică chiar dacă va muri cu trupul, va trăi cu sufletul”. 

Lepădarea de sine este modul greșit de raportare a omului față de propria sa viață. „Evanghelia de astăzi ne arată că, pentru a fi ucenic sau discipol al lui Hristos, omul trebuie să cultive lepădarea de sine. Ce înseamnă această lepădare de sine? Înseamnă oare lepădarea de sine înțeleasă ca depersonalizare? Nicidecum. În înțeles duhovnicesc, lepădarea de sine pe care Domnul Iisus Hristos o cere omului nu înseamnă depersonalizare, ci lepădarea modului egoist de a gândi și de a viețui. Mai precis, lepădarea de sine înseamnă renunțarea la iubirea de sine nerațională și pătimașă sau narcisistă față de trup, numită în Filocalie «filaftia» sau «filautia». (...) Vedem că Mântuitorul, prin negarea de sine sau lepădarea de sine, dorește ca omul să schimbe iubirea pătimașă de sine în iubire smerită față de Dumnezeu și iubire darnică față de semeni. Lepădarea de sine înseamnă în mod concret lepădarea de patimi egoiste și creșterea duhovnicească în virtuțile iubirii smerite față de Dumnezeu și față de semeni prin rugăciune, pocăință și milostenie. Astfel, iubirea smerită sau mulțumitoare față de Dumnezeu și iubirea darnică sau milostivă față de semeni ne ajută să devenim oameni liberi, să ieșim din închisoarea iubirii de sine pătimașă sau narcisistă. În esență, lepădarea de sine înseamnă eliberarea sufletului de egocentrismul obsesiv pentru a primi în schimb iubirea milostivă sau darnică a lui Hristos și de a transmite semenilor săi această iubire milostivă sau darnică a lui Hristos”, a spus Preafericirea Sa. 

Patriarhul României a subliniat faptul că Sfânta Cruce este drumul omului spre Mântuitorul Iisus Hristos: „Prin simpla sa voință sau putere, omul nu poate dobândi mântuirea sau viața veșnică, deoarece mântuirea este unirea omului cu Dumnezeu, fiind ajutat de Harul lui Dumnezeu. Așadar, omul are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, pentru a purta crucea sa pe calea mântuirii, după cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos, care spune: «Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi» (Matei 11, 28). Din acest motiv, când ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci și spunem «Doamne, ajută-ne!», «Doamne, miluiește-ne!», «Doamne, mântuiește-ne!», noi arătăm că Sfânta Cruce ne duce spre Mântuitorul Hristos, Cel răstignit și înviat. Ne unește cu Hristos, Cel ce unește durerea în bucurie, suferința în bucurie, singurătatea în comuniune și neputința în biruință spirituală, dacă cerem ajutorul lui Dumnezeu și al sfinților Săi”.