Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
3,5 milioane de elevi încep azi şcoala
▲ La deschiderea oficială a anului şcolar 2007-2008 din judeţul Iaşi va participa ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Cristian Adomniţei, alături de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi (ISJ), precum şi oficialităţi şi oameni politici ▲ Deschiderea anului şcolar va avea loc mai întâi în mediul rural, astfel că ministrul educaţiei, Cristian Adomniţei, va fi prezent la Şcoala cu clasele I-VIII Luncaşi, comuna Hălăuceşti, din judeţul Iaşi, la şcoala cu clasele I-VIII din Strunga, la Şcoala „Ion Creangă“ din oraşul Târgu Frumos, apoi la Grupul Şcolar „Haralamb Vasiliu“ din Podu Iloaiei ▲
Deschiderea oficială a noului an şcolar pentru mediul urban va avea loc între orele 11.00-13.00 la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi“ din Iaşi, iar ministrul va continua apoi vizitarea şcolilor din mediul rural, cu Şcoala cu clasele I-VIII, comuna Costuleni şi Liceului Teoretic „Lascăr Rosetti“, comuna Răducăneni. Un total de 3.438.000 de elevi din toate ciclurile de studiu încep astăzi noul an şcolar, care cuprinde 35 de săptămâni de cursuri, însumând 175 de zile lucrătoare, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Peste 230.000 de „boboci“ vor păşi pentru prima dată pragul claselor în anul şcolar 2007-2008. Cei peste 3,4 milioane de elevi vor fi pregătiţi de 200.000 de profesori titulari şi 60.000 de suplinitori. Prin derogare s-a stabilit ca pentru clasele a VIII-a durata cursurilor să fie de 34 de săptămâni, însumând 170 de zile lucrătoare, ultima zi de curs fiind 6 iunie 2008. Pentru clasele a IX-a şi a X-a de la şcoala de arte şi meserii, pentru clasa a XII-a de liceu - filiera tehnologică, ruta directă de calificare, şi pentru clasa a XIII-a de liceu - filiera tehnologică, ruta progresivă de calificare, durata cursurilor va fi de 36 de săptămâni, însumând 180 de zile lucrătoare. A 36-a săptămână prevăzută de planul-cadru va fi alocată instruirii practice pentru dobândirea experienţei în condiţii reale de muncă. Orele prevăzute pentru această săptămână vor fi planificate de fiecare unitate de învăţământ în parte, în funcţie de prevederile contractului/convenţiei de colaborare cu partenerii sociali. De asemenea, pentru clasa a XI-a - anul de completare, pentru clasa a XI-a de liceu - filiera tehnologică, ruta directă de calificare, şi pentru clasa a XII-a de liceu - filiera tehnologică, ruta progresivă de calificare, durata cursurilor va fi de 37 de săptămâni, însumând 185 de zile. Ultimele două săptămâni de cursuri pentru aceste clase, 16-27 iunie 2008, sunt săptămâni de practică. Pentru învăţământul postliceal sanitar, calificarea asistent medical generalist, durata cursurilor este de 42 de săptămâni, iar pentru învăţământul postliceal sanitar, calificarea tehnician ortoprotezist, durata cursurilor va fi de 42 de săptămâni, pentru anii I şi II, şi de 36 de săptămâni pentru anul III. Structura anului şcolar Primul semestru va începe în 17 septembrie şi se va încheia la 1 februarie 2008, fiind structurat astfel: între 17 septembrie şi 21 decembrie 2007 - cursuri; între 22 decembrie 2007 şi 6 ianuarie 2008 - vacanţa de Crăciun; între 7 ianuarie şi 1 februarie 2008 - cursuri. De asemenea, elevii claselor din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă intersemestrială în perioada 29 octombrie - 4 noiembrie 2007. Al doilea semestru va începe pe 11 februarie 2008 şi se va termina pe 25 aprilie 2008. Elevii vor avea vacanţă între 26 aprilie şi 4 mai 2008. Pe data de 5 mai, elevii vor începe din nou cursurile, pe care le vor termina pe 13 iunie 2008. Elevii vor intra în vacanţa de vară în data de 14 iunie 2008 şi vor începe noul an şcolar pe 14 septembrie 2008. ▲ Aproape jumătate dintre şcoli nu sunt autorizate Din cele zece mii de unităţi şcolare care nu sunt autorizate, nu au depus cereri pentru autorizare 2.193, iar 2.274 nu pot obţine autorizaţie din cauza unor lucrări de construcţii aflate în curs. În cea mai gravă situaţie se află 5.721 de unităţi de învăţământ, care nu pot obţine autorizaţia sanitară de funcţionare, din cauză că nu au apă potabilă sau nu dispun de grupuri sanitare corespunzătoare. Şcolile se află în această situaţie deşi guvernul a alocat peste 1,5 miliarde de lei pentru reabilitarea unităţilor de învăţământ. Ministrul educaţiei dă vina pe consiliile locale şi pe primari, care nu au avut capacitatea de a cheltui banii şi nu au încheiat contractele necesare cu firmele de construcţii pentru repararea şcolilor. Totuşi, primarii care au reuşit să realizeze proiecte şi au început lucrările la şcoli vor primi încă 400 de milioane de la guvern, pentru finalizarea acestora. În ceea ce priveşte procedurile, primăriile au la dispoziţie două surse de finanţare pentru reabilitarea şcolilor, din bugetul Ministerului Educaţiei şi din veniturile proprii ale bugetelor locale, însă multe dintre acestea nu reuşesc să cheltuiască fondurile invocând procedurile greoaie de licitaţie şi birocraţia. Suma totală alocată până în prezent de către Guvern pentru reabilitarea şcolilor la nivel naţional a fost utilizată în proporţie de 17,96%, la nivel naţional. Cel mai mult a cheltuit judeţul Bihor - 42, 91%, urmat de Bistriţa-Năsăud - cu 41,45% şi de Vaslui, cu 39,70%. La polul opus se situează Mehedinţi - care nu a cheltuit nici un leu, Călăraşi - a cheltuit doar 2,36% din fondurile alocate, Sibiu - 3,16%, Gorj - 5,54% şi Bucureşti - 6,92%. Cu o săptămână înainte de începerea şcolii, ministrul educaţiei, Cristian Adomniţei, a anunţat că intenţionează să redistribuie fondurile pentru reabilitarea şcolilor de la judeţele care nu au fost în stare să folosească banii către alte judeţe mai bine organizate, unde aceşti bani vor fi folosiţi doar pentru reparaţiile aflate în curs de desfăşurare. În judeţul Iaşi, directorii de şcoli şi primarii au reuşit să folosească un sfert din banii alocaţi de Guvern în anul 2007. Din cele 60 de milioane de lei alocate s-au efectuat plăţi de aproape 15 milioane de lei. În 31 septembrie 2007, aproape 40% de şcoli nu primiseră avizul sanitar. ▲ Împreună, pentru o şcoală mai bună! ▲ Mesajul ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Cristian Adomniţei, cu prilejul festivităţii de deschidere a cursurilor în noul an şcolar 2007-2008 ▲ „Dragi elevi, profesori şi părinţi, Deschiderea cursurilor noului an şcolar este un prilej de sărbătoare pentru noi toţi. Pentru unii dintre voi înseamnă emoţia începutului, pentru alţii, bucuria revederii. Noul an şcolar, pe care îl începem oficial, astăzi, aduce cu sine şi multă responsabilitate şi provocări. Fiecare dintre noi ne angajăm, pe un nou parcurs, plin de experienţe interesante, examene, teste, olimpiade. Unii dintre copii vor învăţa să descopere tainele cărţii, alţii le vor aprofunda, toţi însă sprijiniţi de dascălii şi părinţii lor. Eu şi echipa ministerială pe care o conduc vom fi alături de voi pentru a depăşi orice probleme pe care le întâmpinaţi, aşa cum am făcut-o în tot acest timp de când am bucuria şi privilegiul de a vă fi aproape. Vreau să avem o şcoală mai bună, nu doar cu acoperişuri şi ziduri mai rezistente, ci şi cu un spirit nou, inovator. Cred că voi, elevii de astăzi, aveţi nevoie de spaţii moderne de învăţare, în egală măsură în care aveţi nevoie de o educaţie profundă. Vreau să avem o şcoală atractivă, cu programe şi proiecte care să vă capteze şi să vă dezvolte forţa creatoare. Numai o gândire critică şi constructivă vă va ajuta să fiţi liberi şi împliniţi într-o lume în continuă mişcare. Stimaţi părinţi şi cadre didactice, dubla construcţie a sistemului de învăţământ, ca spaţiu fizic şi spiritual, este o mare provocare, fiindcă realizarea ei depinde de capacitatea noastră, a tuturor, de a ne schimba şi de a răspunde schimbării. Este nevoie de un nou management şcolar şi educaţional, de parteneriate viabile, de soluţii ingenioase. Cred că toţi ne dorim să mergem spre o şcoală europeană, redată comunităţii, racordată la realităţile lumii de azi, cu manageri capabili să gestioneze şi să atragă resurse. Dragi elevi, profesori şi părinţi vă propun o nouă abordare a abilităţilor fiecăruia. Una dintre ele va fi deja testată din acest an - se referă, cum probabil aţi aflat, la introducerea tezelor cu subiect unic. Elevii din clasele a VII-a şi a VIII-a sunt primii beneficiari ai schimbării. Pe baza acestui tip de evaluare continuă, împreună cu nota pe cei patru ani de gimnaziu, vor avea acces la liceu. Examinarea permanentă a cunoştinţelor va determina însă şi corijarea, din timp, a lacunelor, creşterea competiţiei, atât pentru dascăli, cât şi pentru elevi. De asemenea, această abordare oferă posibilitatea părinţilor de a se implica, alături de noi toţi, pentru binele copiilor noştri. Vreau să vă menţionez că, împreună cu specialiştii ministerului, am lucrat în această vară la noile legi ale educaţiei şi m-am consultat cu toţi actorii sociali implicaţi în sistemul de învăţământ. Urmează ca proiectul să fie supus dezbaterii publice, conform legii, şi apoi, Parlamentului. Mai mult, toţi cei interesaţi - părinţi, profesori, elevi şi studenţi - vor avea ocazia, încă o dată, să se pronunţe asupra principiilor acestui proiect. Sper din toată inima să ne aducă tuturor îmbunătăţirea prea îndelung aşteptată. Am încredere în toţi factorii responsabili că vor găsi căile prin care să se împlinească obiectivul comun, acela al unei şcoli mai bune. Adevăratul pact pentru educaţie, pe care toţi ni-l dorim, va fi posibil doar în condiţiile în care toată lumea va înţelege necesitatea depolitizării învăţământului românesc. În educaţie, este vremea iniţiativei şi consensului! Misiunea mea în fruntea ministerului este aceea de a vă ajuta pe dumneavoastră, de a vă sprijini şi de a veni în întâmpinarea performanţei, de a optimiza cheltuirea resurselor, de a concretiza proiecte şi de a avea rezultate palpabile. Cred sincer că numai împreună putem avea un sistem de care să fiţi mândri. Vreau ca elevii noştri să fie printre cei mai buni, aşa cum vreau ca dascălii noştri să-şi regăsească demnitatea pe care o merită din plin. Vreau ca românii să îşi redefinească încrederea în sistemul educaţional românesc. Pentru prea multă vreme promisiunile neonorate au demonetizat ideea de schimbare. E timpul să resemantizăm, cu ajutorul exemplelor concrete, schimbarea sistemului de învăţământ, ai cărui produs suntem cu toţii. Am mare încredere în dumneavoastră, educatorii şi profesorii din România, că veţi face tot posibilul pentru binele celor care sunt astăzi nu doar speranţa, ci şi oglinda noastră - elevii! Vă doresc tuturor să fiţi sănătoşi şi să vă desfăşuraţi cu succes activitatea în noul an şcolar şi vă mulţumesc, dragi dascăli şi părinţi, pentru tot ceea ce faceţi pentru ca aceşti minunaţi copii să fie cei mai buni!“ Cristian Mihai ADOMNIŢEI, Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului