La Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca va fi vernisată, în 15 iulie 2026, expoziția „Reintegrări. Fragmente de port tradițional în moda contemporană”. Prin intervenții minimale sau radicale, de
60 de specialişti participă la Conferinţa Regională Muzeală de la Bucureşti
Cea de-a IV-a ediţie a Conferinţei Anuale Regionale Muzeale va avea loc la Bucureşti, în perioada 19-22 octombrie, cu participarea a peste 60 de specialişti în muzeologie din Albania, Bulgaria, Cehia, Macedonia, Moldova, Rusia, Serbia, Ucraina şi România. Evenimentul, intitulat anul acesta „Noi direcţii: Punerea în valoare a patrimoniului muzeal în secolul al XXI-lea“, este organizat de Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC), în parteneriat cu Fondul pentru Arte şi Cultură în Europa Centrală şi de Est, cu sprijinul Muzeului de Artă „Vasile Grigore - pictor şi colecţionar“, al Muzeului Naţional „George Enescu“, al Muzeului Naţional al Ţăranului Român şi al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“.
Evenimentul, aflat la a patra ediţie, se adresează specialiştilor muzeelor din Europa Centrală şi de Est. În cadrul temei „Noi direcţii: Punerea în valoare a patrimoniului muzeal în secolul al XXI-lea“, subiectele abordate se vor referi la muzeele nou-înfiinţate sau reamenajate, la potenţialul acestora de a deveni tot mai accesibile şi atractive, pentru a stimula turismul, contribuind la educare şi la consolidarea coeziunii sociale. În cadrul programului este prevăzută şi o serie de prezentări susţinute de reprezentanţi ai unor muzee din România - Muzeul Naţional Brukenthal, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“.



.jpg)