În urmă cu 35 de ani, pe 22 decembrie 1989, era înlăturată ultima dictatură est-europeană de sorginte comunistă - cea din România. A fost un moment de mare tensiune socială, dar și un timp marcat de
A început înscrierea elevilor la licee
Potrivit calendarului admiterii în licee şi în învăţământul profesional, prin şcoala de arte şi meserii, începând de sâmbătă, 30 iunie, şi până vineri, 6 iulie 2007, elevii care au promovat testele naţionale şi părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, pot completa fişele de înscriere cu opţiunile personale, în vederea repartizării computerizate. De asemenea, absolvenţii clasei a VIII-a proveniţi din alte judeţe, care au promovat testele naţionale, vor completa fişele de înscriere la centrul special desemnat din judeţul pentru care solicită înscrierea.
Cel mai important pas pentru admiterea în clasa a IX-a este completarea opţiunilor din fişa de înscriere primită de la şcoală. În acest sens, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT) atenţionează părinţii asupra faptului că trebuie să facă opţiuni realiste, alegând licee sau şcoli de arte şi meserii la care media de admitere din anul precedent a fost cu cel mult un punct mai mare decât media de admitere a candidatului. Personalul şcolii nu trebuie să influenţeze în nici un fel părinţii şi elevii în completarea opţiunilor, dar îi poate consilia, prezentându-le toate informaţiile necesare, inclusiv riscurile completării unui număr insuficient de opţiuni sau ale completării unor opţiuni nerealiste, pentru a permite candidaţilor o alegere în cunoştinţă de cauză. Atenţie la corectitudinea datelor de pe fişă De asemenea, conform MECT, elevii care au promovat testele naţionale şi părinţii acestora trebuie să ţină cont de mai multe lucruri. Astfel, elevul, împreună cu dirigintele şi părinţii, trebuie să verifice corectitudinea datelor personale înscrise pe fişă şi anume numele, media claselor V-VIII şi notele la testele naţionale. Eventualele erori trebuie semnalate imediat conducerii şcolii şi remediate. Pe fişa care trebuie depusă, până cel târziu în data de 6 iulie, se completează apoi opţiunile, în ordinea intereselor, preferinţelor şi aptitudinilor elevilor. Algoritmul de repartizare ordonează elevii după medii şi îi repartizează în această ordine pe baza opţiunilor exprimate. Fiind o admitere computerizată, media este cea care primează. Pentru a spori şansele de reuşită, se recomandă completarea unui număr cât mai mare de opţiuni. Completarea şi stabilirea ordinii opţiunilor se fac prin consultarea prioritară a informaţiilor privind numărul de locuri disponibile şi ultima medie de admitere din anii precedenţi. În acest sens, poate fi utilizată aplicaţia de orientare ADLIC 2007, disponibilă pe http://admitere.edu.ro/, alături de rezultatele la testele naţionale din toate judeţele. Prima repartizare computerizată în învăţământul liceal şi profesional de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care au promovat testele naţionale şi nu au împlinit 18 ani până la data de 31 decembrie 2006 este prevăzută pentru vineri, 13 iulie 2007. În această etapă sunt repartizaţi doar candidaţii care au promovat testele naţionale sau care, în anii anteriori, au promovat examenul de capacitate ori au obţinut certificatul de echivalare a examenului de capacitate. Absolvenţii care nu au promovat testele naţionale completează opţiuni doar pentru şcoli de arte şi meserii şi sunt repartizaţi în cea de-a doua etapă de admitere. Trei eleve cu 10.00 şi 00.00 emoţii Andriescu Teodora de la Colegiul „Costache Negruzzi“, Constantinescu Adela de la Colegiul Naţional, „Emil Racoviţă“ şi Zamfir Ioana de la Colegiul „Costache Negruzzi“ Iaşi sunt cele trei eleve a căror medie a fost 10.00, atât pe parcursul anilor de şcoală generală cât şi la testarea naţională care a avut loc în luna iunie. Cele trei absolvente de gimnaziu se pot înscrie la oricare liceu din Iaşi, fără a avea nici cea mai mică emoţie în privinţa rezultatului. Pentru ceilalţi elevi, emoţiile vor fi direct proporţionale cu media avută pe parcursul anilor de studii şi la testele naţionale, deoarece media de admitere reprezintă media acestor două note din anul 2006. Pentru cei care doresc să se înscrie la Colegiul „Costache Negruzzi“ în clasa a IX-a, aceştia trebuie să cunoască faptul că sunt 127 de locuri la profilul Matematică-Informatică, iar ultima medie de admitere a fost 9.00. La „Negruzzi“, sunt şi 28 de locuri la Filologie, aici ultima medie fiind 8.94. La Colegiul Naţional, sunt, la Filologie Franceză, 14 locuri, ultima medie de anul trecut fiind 8.78. La Filologie Germană, sunt 14 locuri, cu 8.48 ultima medie de admitere de anul trecut. La profilul Matematică-Informatică, de la Colegiul Naţional, sunt 112 locuri, 9.23 fiind ultima medie din 2006. La Colegiul Economic Administrativ nr.1 din Iaşi, sunt, la profilul Servicii, 196 de locuri, ultima medie din 2006 fiind 8.36. La Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“, sunt la Matematică-Informatică, 56 de locuri, cu 9.37 ultima medie de admitere în 2006. La Ştiinţe ale Naturii, sunt 28 locuri, cu ultima medie de anul trecut 9.19, la Filologie, sunt 28 de locuri, iar ultima medie de admitere de anul trecut este 9.10. La Liceul de Informatică „Grigore Moisil“, la Matematică-Informatică sunt 140 de locuri, ultima medie de admitere de anul trecut este de 8.74. Pentru cei 5.140 de elevi promovaţi la testele naţionale sunt 5.320 de locuri la licee, mai mult decât suficient, astfel că absolvenţii de gimnaziu vor avea de unde să aleagă, mai ales că vor rămâne aproximativ 200 de locuri libere. Restul de elevi absolvenţi de clasa a VIII-a, aproximativ 2.200 de elevi care au picat la testele naţionale, cât şi elevii care urmează să îşi susţină corigenţele, au suficiente locuri la şcolile de arte şi meserii. Repartizarea computerizată în licee şi şcoli de arte şi meserii va avea loc în data de 14 iulie.