Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
ARACIS: Majorarea finanţării, necesară pentru creşterea calităţii în educaţie
Universităţile româneşti se confruntă cu un deficit de calitate a rezultatelor lor academice, a predării şi învăţării universitare, atunci când sunt comparate cu universităţile performante din Europa, potrivit unei analize lansate de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).
„Deşi dispunem de o Lege a asigurării calităţii în educaţie (2006) şi de o Metodologie specifică ARACIS, în ciuda instituirii unor politici publice stimulative, inclusiv financiare, de creştere a calităţii serviciilor universitare, şi chiar dacă în cele mai multe universităţi funcţionează comisii universitare de asigurare a calităţii, efectele benefice ale acestora asupra rezultatelor în învăţare ale studenţilor încă nu s-au generalizat în toate universităţile şi mai ales în toate programele de studii. Dacă nu introducem corecţii mari şi rapide, în sistem şi în universităţi, pentru aplicarea consecventă a politicilor de dezvoltare a unei culturi a calităţii şi pentru asigurarea riguroasă şi îmbunătăţirea continuă a calităţii, riscăm să avem şi în viitor prea multe universităţi tot mai puţin performante, diplome tot mai multe, dar asociate în prea multe cazuri cu insuficiente competenţe individuale de tip profesional şi, în final, să ne confruntăm cu o lipsă cronică de competitivitate europeană“, susţine ARACIS, conform Agerpres. Totodată, agenţia de asigurare a calităţii recomandă creşterea finanţării publice a învăţământului superior cu ajutorul educaţiei şi inovaţiilor. Potrivit ARACIS, analiza va fi repetată anual (2009-2011) şi va fi aprofundată sub forma unui Barometru al calităţii, în cadrul unui proiect cofinanţat din Fondul Social European şi de către Guvernul României. Reprezentanţii ARACIS susţin că raportul final din 2011 intenţionează să releve atât dinamica stării calităţii academice, cât şi să formuleze propuneri de strategii de îmbunătăţire a calităţii la nivel de sistem şi în contexte instituţionale.