Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Astăzi, Guvernul va lua o decizie în privinţa Legii educaţiei
Guvernul decide astăzi dacă va adopta sau nu Legea educaţiei, răspunzând, în acelaşi timp, propunerilor avansate săptămâna trecută pentru modificarea actului normativ. Dacă reprezentanţi ai Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR) şi studenţi din senatele universităţilor a zece centre universitare au înaintat o rezoluţie cuprinzând modificări propuse la proiectul de Lege a educaţiei, Universitatea "Babeş-Bolyai" cere retragerea acestuia, considerându-l "printre cele mai grave atentate la dezvoltarea universitară în România de după 1989".
Toate cele 21 de facultăţi ale Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) şi-au exprimat săptămâna trecută, în reuniunea Consiliului de Administraţie al instituţiei, susţinerea deplină pentru declaraţiile cadrelor didactice în care se cere retragerea proiectului de Lege a educaţiei naţionale. "Proiectul de Lege 2010 trădează voinţa unor grupuri de a acapara în mod fraudulos conducerea universităţilor, în dauna intereselor dezvoltării universitare. Politizarea conducerilor universităţilor, promovată tacit de proiectul de Lege 2010, este unul dintre cele mai grave atentate la dezvoltarea universitară în România de după 1989" - susţin membrii CA. Potrivit acestora, proiectul de Lege a educaţiei "reflectă o redactare grăbită, de circumstanţă", care, "în locul unui sistem bazat pe autonomie universitară, proiectul aduce un sistem centralist şi puternic birocratizat". Totodată, universitarii clujeni spun că rolul şi locul "cu totul marginale" rezervate în proiect reglementărilor concrete privitoare la cercetarea ştiinţifică "contravin ideii de universitate consacrată prin misiunea educativă şi ştiinţifică". De asemenea, susţin ei, stabilirea mecanică a unui criteriu de pensionare - vârsta de 65 de ani - pentru profesorii universitari "antrenează o hemoragie a valorilor", prin migrarea efectivă a multor profesori. um văd studenţii noua reformă Reprezentanţii Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR) au adoptat o rezoluţie cuprinzând modificări propuse la proiectul de Lege a educaţiei, pe care au înaintat-o Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS). Semnatarii rezoluţiei consideră necesar ca învăţământul superior să fie finanţat cu 2% din PIB şi sunt de părere că rectorul trebuie ales de Senatul universităţii. Rezoluţia prevede că decanul trebuie ales de consiliul facultăţii, din care fac parte studenţi şi profesori. Conform unei alte modificări propuse de reprezentanţi ai studenţilor, MECTS poate stabili structura semestrului, însă nu poate impune data la care se va începe noul an universitar; această decizie trebuie să fie luată numai de Senatul universităţii. Reprezentanţii studenţilor consideră inoportună înfiinţarea Institutului de Studii Avansate din România şi propun ca practica studenţilor să fie susţinută de la bugetul de stat. "Odată cu aceste modificări pe care le vom înainta ministerului spunem că, dacă nu vom fi ascultaţi, vom trece la proteste. Până nu se modifică aceste articole nu vom susţine proiectul de Lege a educaţiei", a declarat Ion Poenaru, din partea UNSR. PSD a depus în Parlament legea "Andronescu" Parlamentarii Partidului Social Democrat au depus, la Camera Deputaţilor, proiectul Legii educaţiei naţionale, iniţiat de fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, dar respins de Curtea Constituţională. PSD susţine ca proiectul Legii educaţiei naţionale, în forma depusă în Parlament de grupurile PSD, este cel care a fost elaborat cu partenerii sociali, cu cadrele didactice, cu rectorii universităţilor, cu reprezentanţii părinţilor şi reprezentanţii organizaţiilor de studenţi, multe dintre observaţiile şi propunerile acestora fiind însuşite în proiectul de lege. "Acest proiect a fost supus dezbaterii publice în conformitate cu legea şi a fost discutat, este adevărat, în procedură specială de urgenţă de grupurile parlamentare din Senat şi Camera Deputaţilor, ocazie cu care au fost adoptate o serie de amendamente", se mai menţionează în document.